Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
și noaptea; la miazănoapte era masa cu pâinile prezenței, iar înaintea perdelei care despărțea<br />
Sfânta de Sfânta Sfintelor era altarul tămâierii, din aur, de pe care norul de tămâie împreună<br />
cu rugăciunile lui Israel se înălțau zilnic înaintea lui Dumnezeu.<br />
În Sfânta Sfintelor se găsea chivotul, o ladă din lemn prețios, acoperit cu aur, având în ea<br />
cele două table de piatră pe care Dumnezeu scrisese Legea Celor Zece Porunci. Pe chivot,<br />
ca un capac pentru lada cea sfântă, era tronul harului, o piesă minunat lucrată, pe care se<br />
aflau heruvimi, câte unul la fiecare capăt, totul fiind lucrat din aur masiv. În această<br />
despărțitură se manifesta prezența divină prin norul de slavă dintre heruvimi. După stabilirea<br />
evreilor în Canaan, cortul acesta a fost înlocuit cu Templul lui Solomon care, cu toate că era<br />
o construcție stabilă și la o scară mult mai mare, a păstrat aceleași proporții și a fost mobilat<br />
la fel. În forma aceasta, sanctuarul a existat — în afară de timpul cât a zăcut în ruine pe<br />
vremea lui Daniel — până la distrugerea lui de către romani, în anul 70 d.Hr. Acesta este<br />
singurul sanctuar care a existat vreodată pe pământ și despre care Biblia ne dă amănunte.<br />
Pavel a declarat că acesta era sanctuarul legământului dintâi. Dar oare noul legământ nu are<br />
nici un sanctuar?<br />
Deschizând din nou Epistola către Evrei, cercetătorii după adevăr au descoperit că Pavel<br />
vorbește de existența unui al doilea sanctuar, al noului legământ, în cuvintele citate mai<br />
înainte: „Și în adevăr, legământul dintâi avea și el rânduieli de slujbă divină și un sanctuar<br />
pământesc”. Folosirea cuvântului „și” dă de înțeles că Pavel a vorbit și mai înainte despre<br />
acest sanctuar. Astfel că, întorcându-se la începutul capitolului dinainte, ei au citit: „Punctul<br />
cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S-a așezat la dreapta<br />
scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului preasfânt și al adevăratului<br />
cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul” (Evrei 8, 1-2).<br />
Aici este descoperit Sanctuarul noului legământ. Sanctuarul primului legământ a fost<br />
ridicat de om, clădit de Moise; acesta este însă edificat de Domnul, și nu de om. În primul<br />
sanctuar slujeau niște preoți pământești; în acesta, Hristos, Marele nostru Preot, slujește la<br />
dreapta lui Dumnezeu. Primul se afla pe pământ, celălalt este în ceruri. Apoi, cortul<br />
construit de Moise a fost făcut după un model. Domnul îl instruise astfel: „Să faceți cortul și<br />
toate vasele lui după chipul pe care ți-l voi arăta”. Și din nou i-a fost dată însărcinarea:<br />
„Vezi să faci după chipul, care ți s-a arătat pe munte” (Exod 25, 9.40). Iar Pavel spune că<br />
primul tabernacol „era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri și jertfe”,<br />
că locașurile lui sfinte erau „chipurile lucrurilor care sunt în ceruri”; că preoții care aduceau<br />
daruri după lege slujeau după „chipul și umbra lucrurilor cerești” și că „Hristos n-a intrat<br />
într-un locaș făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a<br />
intrat chiar în cer ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (Evrei 9,<br />
9.23; 8, 5; 9, 24).<br />
Sanctuarul din ceruri, în care slujește Hristos în favoarea noastră, este marele original, a<br />
cărui copie era sanctuarul construit de Moise. Dumnezeu a pus Duhul Său peste clăditorii<br />
267
Change language