Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
ce a fost prevestit de profeție, și anume că „Hristos trebuia să sufere, și să învie din morți”.<br />
(Faptele Apostolilor 17, 3)<br />
Cu cinci sute de ani mai înainte, Domnul declarase prin proorocul Zaharia: „Bucură-te,<br />
fiica Sionului, strigă de bucurie fiica Ierusalimului; Iată, Împăratul tău vine; El este drept și<br />
biruitor; smerit, călare pe un asin, pe mânzul unei măgărițe”. (Zaharia 9, 9). Dacă ucenicii<br />
și-ar fi dat seama că Hristos mergea la judecată și la moarte, n-ar mai fi împlinit această<br />
proorocie. În același fel, Miller și tovarășii lui au împlinit profeția și au dat o solie despre<br />
care Inspirația prevestise că urma să fie dată lumii, dar ei n-ar fi dat-o dacă ar fi înțeles pe<br />
deplin proorociile care arătau către dezamăgirea lor și către prezentarea unei alte solii ce<br />
trebuia predicată tuturor popoarelor, înainte ca Domnul să vină. Prima și a doua solie<br />
îngerească au fost vestite la timpul potrivit și au împlinit lucrarea pe care Dumnezeu<br />
plănuise să o aducă la îndeplinire prin ei.<br />
Lumea se aștepta că, dacă timpul a trecut și Hristos nu a venit, întregul sistem al<br />
adventismului se va prăbuși. Dar în timp ce mulți, sub această ispită puternică, și-au părăsit<br />
credința, au fost alții care au rămas hotărâți. Roadele mișcării advente, spiritul umilinței și al<br />
cercetării de sine, al renunțării la lume și al reformării vieții, care însoțise lucrarea,<br />
mărturisea că era de la Dumnezeu. Ei nu îndrăzneau să nege că puterea Duhului Sfânt fusese<br />
aceea care lucrase în favoarea predicării celei de a doua veniri și nu puteau găsi nici o<br />
greșeală în calculul perioadelor profetice. Cei mai abili dintre împotrivitori nu au reușit să<br />
răstoarne sistemul lor de interpretare profetică. Ei nu puteau consimți, fără o dovadă biblică,<br />
să renunțe la pozițiile la care ajunseseră prin studiul stăruitor și cu rugăciune al Scripturilor,<br />
cu mințile iluminate de Duhul lui Dumnezeu și cu inimile arzând de puterea Lui vie; poziții<br />
care suportaseră criticile cele mai ascuțite și împotrivirea cea mai dârză a învățătorilor<br />
religiei zilei și a înțelepților lumii și care stătuseră hotărâți împotriva forțelor unite ale<br />
învățaților și oratorilor, ale batjocoritorilor și injuriilor celor nobili sau josnici.<br />
În adevăr, fusese o greșeală în ceea ce privește evenimentul așteptat, dar nici aceasta nu<br />
putea zdruncina credința lor în Cuvântul lui Dumnezeu. Când Iona a vestit pe străzile<br />
Ninivei că peste patruzeci de zile orașul va fi distrus, Dumnezeu a primit umilința<br />
locuitorilor din Ninive și le-a prelungit timpul de har; dar solia lui Iona era trimisă de<br />
Dumnezeu, iar Ninive a fost pusă la încercare după voia Sa. Adventiștii credeau că în<br />
același fel Dumnezeu îi condusese să dea avertizarea despre judecată. „Ea, spuneau ei, a pus<br />
la încercare inimile tuturor acelora care au auzit-o și a trezit iubirea pentru venirea<br />
Domnului; sau a provocat ura, mai mult sau mai puțin văzută, dar cunoscută de Dumnezeu,<br />
față de venirea Sa. Ea a tras o linie ... ca aceia care-și vor cerceta inimile să știe de ce parte a<br />
ei s-ar fi găsit, dacă ar fi venit Domnul — dacă ar fi exclamat: «Iată, acesta este Dumnezeul<br />
nostru pe care L-am așteptat că ne va mântui» — sau dacă ar fi strigat la stânci și la munți să<br />
cadă peste ei și să-i ascundă de fața Aceluia care stă pe tron și de mânia Mielului. În felul<br />
acesta, credem noi, Dumnezeu a încercat credința copiilor Săi, i-a pus la probă și a văzut<br />
dacă în ceasul încercării vor da înapoi de la poziția în care ar fi dorit să-i așeze sau dacă vor<br />
262
Change language