Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
ăzboiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile. 27 “…dar la jumătatea<br />
săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare” (Daniel 9:26-27)<br />
34 d.Hr -- Stonarea lui Stephen [Sfârșitul probațiunii pentru Evrei și Evanghelia dată<br />
neamurilor] 14 Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să<br />
slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul. (Matei 24:14) 46 Dar<br />
Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi<br />
vouă, dar, fiindcă voi nu-l primiţi şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că<br />
ne întoarcem spre neamuri (Faptele Apostolilor 13:46)<br />
70 d.Hr -- Distrugerea Ierusalimului 1 La ieşirea din Templu, pe când mergea Isus,<br />
ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului. 2 Dar Isus le-a zis: „Vedeţi<br />
voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie<br />
dărâmată.”(Matei 24:1,2) 15 De aceea, când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a<br />
vorbit prorocul Daniel, aşezată în Locul Sfânt – cine citeşte să înţeleagă! 21 <strong>Pentru</strong> că atunci<br />
va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu<br />
va mai fi. (Matei 24: 15, 21)<br />
1844 d.Hr -- Purificarea locului sfânt și începutul judecății cerești<br />
1810 Zile / Ani -- Lucrarea lui Isus Hristos ca marele nostru preot. 14 Astfel, fiindcă<br />
avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să<br />
rămânem tari în mărturisirea noastră.15 Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de<br />
slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. 16<br />
Săne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să<br />
găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. (Evrei 4:14-16)<br />
Aceste simboluri s-au împlinit nu numai în ceea ce privește evenimentul, ci și în ceea ce<br />
privește timpul. În ziua a patrusprezecea a lunii întâia iudaice, chiar în ziua și în luna în care<br />
timp de cincisprezece lungi veacuri fusese înjunghiat mielul pascal, Hristos a mâncat paștele<br />
cu ucenicii Săi, instituind sărbătoarea care urma să comemoreze moartea Sa ca „Miel al lui<br />
Dumnezeu care ridică păcatele lumii”. În aceeași noapte a fost luat de mâini nelegiuite<br />
pentru a fi răstignit și omorât. Și ca antitip al snopului de legănat, Domnul nostru a fost<br />
înviat dintre morți a treia zi ca „prim rod al celor adormiți”, modelul tuturor celor drepți<br />
înviați, ale căror „trupuri stricăcioase” vor fi schimbate, și „făcut asemenea trupului slavei<br />
Sale. Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus<br />
Hristos.” (Filipeni 3, 20.21)<br />
În același fel, simbolurile care sunt legate de a doua venire trebuie să se împlinească la<br />
timpul arătat de serviciul simbolic. În sistemul iudaic, curățirea sanctuarului, sau ziua cea<br />
mare de ispășire, avea loc în ziua a zecea a lunii a șaptea iudaice (Leviticul 16, 29-34), când<br />
marele preot, după ce făcea ispășire pentru tot Israelul îndepărtând în felul acesta păcatele<br />
din sanctuar, ieșea și binecuvânta poporul. Tot așa se credea că Hristos Marele nostru Preot<br />
258
Change language