Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
mișcării advente. Și nefiind mulțumiți cu prezentarea eronată și exagerată a greșelilor celor<br />
extremiști și fanatici, au pus în circulație rapoarte nefavorabile care nu aveau nici cea mai<br />
slabă urmă de adevăr. Aceste persoane erau animate de prejudecăți și de ură. Pacea le fusese<br />
tulburată de vestea că Hristos este la uși. Se temeau că ar putea fi adevărat, dar sperau că nu<br />
va fi, și aceasta era secretul luptei lor împotriva adventiștilor și a credinței lor.<br />
Faptul că vreo câțiva fanatici pătrunseseră în rândurile adventiștilor nu era un motiv<br />
temeinic de a considera că mișcarea aceasta nu era de la Dumnezeu, așa cum constituia<br />
prezența fanaticilor și a amăgitorilor în biserica din zilele lui Pavel sau ale lui Luther nu<br />
motiv suficient de a condamna lucrarea lor. Să se trezească poporul lui Dumnezeu din somn<br />
și să înceapă cu sinceritate lucrarea de pocăință și de reformă; să cerceteze Scripturile pentru<br />
a înțelege adevărul așa cum este el în Isus; să se consacre deplin înaintea lui Dumnezeu și<br />
nu va lipsi dovada că Satana este încă activ și veghetor. El își va da pe față puterea, cu toată<br />
amăgirea posibilă, chemându-i în ajutor pe toți îngerii căzuți din împărăția sa.<br />
Nu vestirea celei de a doua veniri a fost aceea care a provocat fanatismul și dezbinarea.<br />
Acestea au apărut în vara anului 1844, când adventiștii erau în dubiu cu privire la poziția<br />
adevărată. Predicarea primei solii îngerești și a „strigătului din miezul nopții” ținteau în mod<br />
direct să reprime fanatismul și neînțelegerea. Aceia care au participat la aceste mișcări<br />
solemne lucrau în armonie; inimile lor erau pline de iubire unul pentru altul și pentru Isus,<br />
pe care așteptau să-L vadă în curând. Credința lor unică, o fericită și unică nădejde, i-a<br />
înălțat mai presus de stăpânirea oricărei influențe omenești și s-a dovedit a fi un scut<br />
împotriva asalturilor lui Satana.<br />
„<strong>Pentru</strong> că mirele zăbovea, toate au ațipit și au adormit. La miezul nopții s-a auzit o<br />
strigare: «Iată mirele, ieșiți-I în întâmpinare!» Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat și șiau<br />
pregătit candelele.” (Matei 25, 5-7). În vara anului 1844, adică la mijlocul timpului dintre<br />
data fixată prima dată, pentru sfârșitul celor 2300 zile, și toamna aceluiași an, timp hotărât<br />
ulterior ca împlinire a perioadei, solia a fost vestită prin cuvintele Scripturii: „Iată, mirele<br />
vine!” Faptul care a dus la această mișcare a fost descoperirea că decretul lui Artaxerxe<br />
pentru rezidirea Ierusalimului, care forma punctul de plecare pentru perioada de 2300 de<br />
zile, a intrat în vigoare în toamna anului 457 în.Hr., și nu la începutul anului, așa cum se<br />
crezuse inițial. Începând din toamna anului 457, cei 2300 de ani se încheiau în toamna<br />
anului 1844 (vezi notele suplimentare). Argumentele scoase din tipurile Vechiului<br />
Testament arătau și ele spre toamnă, ca fiind timpul când trebuia să aibă loc evenimentul<br />
reprezentat prin „curățirea sanctuarului”. Acest lucru a devenit foarte lămurit atunci când<br />
atenția a fost îndreptată asupra modului în care tipurile, care avuseseră legătură cu prima<br />
venire a lui Hristos, se împliniseră.<br />
Junghierea mielului pascal era o umbră a morții lui Hristos. Pavel spune: „Hristos,<br />
paștele nostru a fost jertfit”. (1 Corinteni 5, 7). Snopul cu primele roade care era legănat de<br />
paști înaintea Domnului preînchipuia învierea lui Hristos. Vorbind despre învierea<br />
256
Change language