Pentru a Termina Cursa_

este adesea acolo, chiar în împrejurările cele mai solemne, prin aceia pe care-i poate folosi
ca unelte ale sale.
Prințul răului se luptă pentru orice palmă de teren pe care poporul lui Dumnezeu
înaintează în călătoria a spre cetatea de sus. În toată istoria bisericii, nici o reformă nu a
putut fi înfăptuită fără să întâmpine piedici serioase. Așa a fost în zilele lui Pavel. Oriunde
apostolul întemeia o biserică, acolo erau unii care pretindeau că au primit credința, dar
aduceau cu ei rătăciri care, dacă ar fi fost primite, ar fi îndepărtat poporul de la iubirea
pentru adevăr. Și Luther a suferit necazuri și încurcături mari din cauza persoanelor fanatice,
care pretindeau că Dumnezeu le vorbise și puneau ideile și părerile lor mai presus decât
mărturia Scripturilor. Mulți din cei lipsiți de credință și experiență, și foarte încrezuți în ei
înșiși, cărora le plăcea să audă și să vorbească lucruri noi, erau înșelați de pretențiile noilor
învățători și se uneau cu agenții lui Satana în lucrarea lor de a dărâma ceea ce Dumnezeu
ajunsese să clădească. Și frații Wesley, precum și alții, care aduseseră binecuvântări lumii
prin influența și credința lor, aveau să se lovească la fiecare pas de cursele lui Satana care îi
împingea la fanatism pe cei cu exces de zel, neechilibrați și nesfințiți.
William Miller nu simpatiza cu acele influențe care conduceau spre fanatism. El declara,
ca și Luther, că orice duh trebuie verificat prin Cuvântul lui Dumnezeu. „Satana”, spunea
Miller, „are o mare putere asupra minților unora din zilele noastre. Și de unde să știm ce duh
este în ei?
Biblia răspunde: «După roadele lor îi veți cunoaște».... Sunt multe duhuri care au apărut
în lume; și ni se poruncește să cercetăm duhurile. Duhul care nu ne face să trăim cumpătat,
în neprihănire și evlavie în această lume, nu este Duhul lui Hristos. Din ce în ce mă conving
mai mult că Satana este amestecat în aceste mișcări nesăbuite.... Mulți din mijlocul nostru,
care pretind că sunt pe deplin sfințiți urmează tradițiile oamenilor și sunt tot atât de
necunoscători ai adevărului ca și ceilalți care nu au asemenea pretenții.” (Bliss, pp.
236.237). „Duhul rătăcirii ne va depărta de adevăr, dar Duhul lui Dumnezeu ne va conduce
la adevăr. Dacă ziceți: «S-ar putea ca un om să fie în rătăcire și să creadă că are adevărul.
Cum să înțelegem?» Răspundem: Duhul și Cuvântul sunt în deplin acord. Dacă un om se
judecă prin Cuvântul lui Dumnezeu și se descoperă în armonie desăvârșită cu întregul
Cuvânt, atunci el trebuie să creadă că are adevărul; dar dacă descoperă că duhul care-l
conduce nu se armonizează cu tot conținutul Legii lui Dumnezeu sau a Cărții Sfinte, atunci
să meargă cu atenție ca să nu cadă în cursa celui rău.” (The Advent Herald and The Signs of
the Times Reporter, vol. 8 nr. 23, 15 ianuarie 1845). „Adesea am găsit o mai mare dovadă
de evlavie într-o privire caldă și amabilă, pe un obraz umed de lacrimi și într-o vorbire
înecată de suspine decât în multă gălăgie prin care unii își arată creștinismul lor.” (Bliss, p.
282)
În zilele Reformei, adversarii ei au pus toate relele fanatismului pe seama acelora care
luptau cel mai stăruitor împotriva lui. O cale asemănătoare a fost urmată și de împotrivitorii
255