Pentru a Termina Cursa_

erau pregătiți pentru întârziere și dezamăgire. Când au venit încercările credința lor i-a
părăsit, iar lumina s-a stins.
„Deoarece mirele zăbovea, toate au ațipit și au adormit”. Prin zăbovirea mirelui este
reprezentată trecerea timpului când Domnul a fost așteptat, dezamăgirea și aparenta
întârziere. În acest timp de nesiguranță, interesul celor superficiali și cu inimile împărțite a
început în curând să se clatine, iar eforturile lor să slăbească. Dar aceia a căror credință era
întemeiată pe o cunoaștere personală a Bibliei aveau picioarele pe stânca pe care valurile
dezamăgirii nu o puteau clătina. „Toate au așteptat și au adormit”; o categorie în neglijența
și părăsirea credinței, cealaltă așteptând cu răbdare până ce i se va da o lumină mai clară. Cu
toate acestea, în noaptea încercării, și cei din urmă păreau să piardă, într-o oarecare măsură,
zelul și devoțiunea. Cei cu inima împărțită și superficiali nu s-au mai putut sprijini pe
credința fraților. Astfel că fiecare trebuia să stea sau să cadă pentru sine însuși.
Cam în același timp a început să apară și fanatismul. Unii care se pretindeau a fi
credincioși zeloși ai soliei au respins Cuvântul lui Dumnezeu ca singură călăuză infailibilă
și, pretinzând că sunt conduși de Duhul, s-au supus propriilor sentimente, impresii și
imaginații. Erau și unii care manifestau un zel orb și bigot, condamnându-i pe toți aceia care
nu erau de acord cu ei. Ideile și practicile lor fanatice n-au obținut nici o aprobare din partea
majorității adventiștilor; ei n-au făcut decât să aducă un blam asupra cauzei adevărului.
Satana căuta prin toate mijloacele lui să se împotrivească și să distrugă lucrarea lui
Dumnezeu. Poporul fusese profund trezit de mișcarea adventă, mii de păcătoși convertinduse
și bărbați credincioși consacrându-se lucrării de vestire a adevărului, chiar în acel timp de
întârziere. Prințul răului își pierdea supușii; și pentru a aduce ocară asupra lucrării lui
Dumnezeu, căuta să-i amăgească pe unii care mărturisiseră credința și să-i aducă la
extremism. Apoi, agenții lui erau gata să observe orice greșeală, orice scădere, orice faptă
nepotrivită, pe care să le prezinte înaintea oamenilor în lumina cea mai exagerată pentru a-i
face nesuferiți pe adventiști și credința lor. Astfel, cu cât era mai mare numărul acelora pe
care-i putea folosi pentru mărturia credinței în a doua venire, în timp ce puterea sa le
stăpânea inimile, cu atât mai mare câștig urma să aibă, atrăgând atenția lumii asupra lor ca
să fie considerați reprezentanți ai întregului corp al credincioșilor.
Satana este „pârâtorul fraților” și duhul lui este acela care-i inspiră pe oameni să caute
greșeli și defecte la poporul lui Dumnezeu, pe care apoi să le trâmbițeze, în timp ce faptele
lor bune sunt trecute sub tăcere. Totdeauna el este activ atunci când Dumnezeu este la lucru
pentru mântuirea sufletelor. Când fiii lui Dumnezeu au venit înaintea Domnului, a venit și
Satana în mijlocul lor. În orice redeșteptare religioasă, el este gata să aducă oameni cu inima
nesfântă și neechilibrați. Când aceștia au primit unele doctrine și au câștigat un loc între
credincioși, el lucrează prin ei spre a introduce teorii care îi vor duce în rătăcire pe cei
nepregătiți. Nici un om nu dovedește că este un bun creștin numai pentru că se găsește în
tovărășia copiilor lui Dumnezeu, în casa de rugăciune și ia parte la masa Domnului. Satana
254