Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
Guvernatorul Washburn din Wisconsin, în mesajul său de Anul Nou (9 January 1873)<br />
declara: „S-ar cere o lege care să desființeze școlile în care se practică jocurile de noroc. Dar<br />
acestea există pretutindeni. Chiar și biserica (fără știință, bineînțeles) se pomenește făcând<br />
uneori lucrarea celui rău. Concerte cu dar, serbări și tombole, uneori în ajutorul unui proiect<br />
religios sau caritabil, adesea pentru scopuri mai puțin demne, loterii, premii etc., toate sunt<br />
plănuite pentru a câștiga bani fără osteneală. Nimic nu este atât de demoralizator sau<br />
otrăvitor, îndeosebi pentru tineret, cum este câștigarea de bani sau de proprietăți fără muncă.<br />
Oamenii onorabili se angajează în aceste jocuri și își liniștesc conștiința la gândul că banii<br />
trebuie să circule, să fie folosiți pentru un scop bun și de aceea nu este curios faptul că<br />
tineretul țării cade atât de des în obiceiuri pe care emoția jocurilor de noroc le provoacă<br />
aproape sigur.”<br />
Spiritul asemănării cu lumea inundă bisericile din toată creștinătatea. Robert Atkins, întro<br />
predică ținută la Londra, prezintă un tablou al decăderii spirituale care predomina în<br />
Anglia: „Adevărații credincioși se împuținează pe pământ și nimeni nu pune la inimă lucrul<br />
acesta. Adepții religiei din vremea noastră, din orice biserică, sunt iubitori de lume, se<br />
aseamănă lumii, iubitori ai belșugului și tânjesc după considerație. Sunt chemați să sufere cu<br />
Hristos, dar se supără chiar și de mustrare.... Apostazie, apostazie, apostazie este scris pe<br />
frontispiciul fiecărei biserici; și dacă ar ști lucrul acesta, și dacă l-ar simți, ar mai fi o<br />
nădejde; dar vai, ei strigă: «suntem bogați, ne-am înmulțit bunurile și nu ducem lipsă de<br />
nimic.»” (Second Advent Library, tract nr. 39)<br />
Marele păcat pus în seama Babilonului este că „a făcut ca toate popoarele să bea din<br />
vinul mâniei desfrânării ei”. Acest pahar pe care îl întinde lumii reprezintă învățăturile<br />
rătăcite pe care le-a primit ca urmare a legăturii ei nelegiuite cu oamenii cei mari ai<br />
pământului. Prietenia cu lumea i-a stricat credința, astfel că acum exercită o influență<br />
distrugătoare asupra lumii, susținând învățături care sunt împotriva declarațiilor lămurite ale<br />
Sfintelor Scripturi. Roma a ascuns Biblia de popor și a cerut tuturor oamenilor să primească<br />
în schimb învățăturile ei. Se știe că lucrarea Reformei a fost de a restabili înaintea oamenilor<br />
Cuvântul lui Dumnezeu; dar nu este oare prea adevărat că în bisericile din timpul nostru<br />
oamenii sunt învățați să-și întemeieze credința mai degrabă pe crezul și pe învățăturile<br />
bisericii lor decât pe Scripturi? Charles Beecher spunea, vorbind despre bisericile<br />
protestante: „Ele se simt jignite de orice cuvânt aspru rostit împotriva crezurilor, cu aceeași<br />
sensibilitate cu care sfinții părinți s-ar fi simțit jigniți de orice cuvânt aspru rostit împotriva<br />
venerării crescânde a sfinților și martirilor pe care ei o încurajau.... Denominațiunile<br />
evanghelice protestante și-au strâns atât de mult mâinile și s-au apropiat atât una de alta,<br />
încât un om nu poate deveni cu nici un chip predicator în vreuna din ele, fără să accepte o<br />
altă carte pe lângă Biblie.<br />
Nu este nimic închipuit în declarația că puterea crezului începe să interzică Biblia, tot<br />
așa cum a făcut Roma, dar pe o cale mai subtilă.” (Sermon on „The Bible a Sufficient<br />
Creed”, delivered at Fort Wayne, Indiana, febr. 22, 1846) Când învățătorii credincioși<br />
249
Change language