Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
îndepărtate; crezurile care erau în conflict au fost distruse, nădejdea despre un mileniu<br />
vremelnic, neavând temei în Scriptură, a fost părăsită; vederile rătăcite cu privire la a doua<br />
venire au fost corectate; mândria și asemănarea cu lumea au fost îndepărtate; greșelile erau<br />
îndreptate; inimile s-au unit în cea mai dulce părtășie, iar iubirea și bucuria dețineau<br />
supremația. Dacă această învățătură a făcut lucrul acesta pentru cei puțini care au primit-o,<br />
ea ar fi făcut același lucru pentru toți, dacă ar fi primit-o.<br />
Dar bisericile, în general, n-au primit avertizarea. Slujitorii lor, care erau străjeri „asupra<br />
casei lui Israel” ar fi trebuit să fie primii în cunoașterea semnelor venirii lui Isus, n-au<br />
învățat adevărul nici din mărturia profeților și nici din semnele timpurilor. <strong>Pentru</strong> că<br />
nădejdile și ambițiile pământești le umpluseră inimile, iubirea față de Dumnezeu și credința<br />
în Cuvântul Său s-au răcit. Iar când a fost prezentată doctrina adventă, ea n-a făcut decât să<br />
trezească prejudecățile și necredința lor. Faptul că solia era, într-o mare măsură, predicată de<br />
laici a fost folosit ca argument împotriva ei. Ca și în vechime, mărturia lămurită a<br />
Cuvântului lui Dumnezeu a fost întâmpinată cu întrebarea: „A crezut vreunul din<br />
conducători sau farisei?” Și văzând cât de grea era sarcina de a combate argumentele scoase<br />
din perioadele profetice, mulți descurajau studiul profețiilor, învățând că aceste cărți<br />
profetice erau pecetluite și nu puteau fi înțelese. Mulțimile, încrezându-se orbește în pastorii<br />
lor, au refuzat să asculte avertizarea; și alții, deși convinși de adevăr, nu îndrăzneau să-l<br />
mărturisească spre a nu fi „scoși afară din sinagogă”.<br />
Solia pe care Dumnezeu o trimisese pentru încercarea și curățirea bisericii a descoperit<br />
cu toată siguranța cât de mare era numărul acelora care își lipiseră sentimentele de acest<br />
pământ, mai mult decât de Hristos. Legăturile care-i țineau prinși de pământ erau mai<br />
puternice decât atracțiile cerului. Ei au ales să asculte de glasul înțelepciunii omenești și s-<br />
au îndepărtat de solia adevărului venită să cerceteze inima.<br />
Refuzând să ia seama la avertizarea primului înger, ei au respins mijloacele pe care<br />
Cerul le prevăzuse spre îndreptarea lor. Ei au disprețuit solul harului care le-ar fi corectat<br />
greșelile care-i despărțeau de Dumnezeu și, cu o înverșunare mai mare, s-au întors să caute<br />
prietenia lumii. Aceasta era cauza acelei stări îngrozitoare de iubire pentru lume, apostazie<br />
și moarte spirituală care exista în bisericile anului 1844. În Apocalipsa capitolul 14, primul<br />
înger este urmat de al doilea care vestește solia: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea<br />
mare care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei desfrânării ei”. (Apocalipsa 14, 8).<br />
Termenul Babilon este derivat de la „Babel” și înseamnă confuzie. Este folosit în Scriptură<br />
pentru a desemna diferitele forme ale religiei false sau apostate. În Apocalipsa capitolul 17,<br />
Babilonul este reprezentat printr-o femeie — o metaforă care este folosită în Biblie ca<br />
simbol al bisericii, o femeie virtuoasă reprezentând o biserică curată, iar o femeie stricată<br />
reprezentând o biserică decăzută.<br />
În Biblie, caracterul sfânt și durabil al legăturii care există între Hristos și biserica Sa<br />
este reprezentat prin unirea căsătoriei. Domnul S-a unit cu poporul Său printr-un legământ<br />
244
Change language