Pentru a Termina Cursa_

întuneric și întunericul lumină”, până când lumina care era în ei a devenit întuneric; și cât de
mare era întunericul acela!
Scopul lui Satana este ca oamenii să păstreze formele religiei, dar să le lipsească spiritul
viu al evlaviei. După ce au respins Evanghelia, iudeii au continuat cu zel să păstreze vechile
ritualuri; ei au păstrat cu strictețe exclusivismul lor național, în timp ce ei înșiși recunoșteau
că prezența lui Dumnezeu nu se mai vedea printre ei. Profeția lui Daniel arăta fără greș
timpul venirii lui Mesia și preciza atât de direct moartea Sa, încât ei au descurajat studiul
cărții lui și, în cele din urmă, rabinii au pronunțat un blestem asupra tuturor acelora care ar fi
încercat o socotire a timpului. În orbirea și nepocăința lor, fiii lui Israel, în secolele care au
urmat, au devenit indiferenți la invitațiile miloase ale mântuirii și neatenți la binecuvântările
Evangheliei, ca o avertizare solemnă și înfricoșată a primejdiei de a respinge lumina din cer.
Oriunde există aceeași cauză vor urma aceleași consecințe. Acela care în mod deliberat
își înăbușe convingerile cu privire la datorie, pentru că nu se potrivesc cu înclinațiile sale, va
pierde în cele din urmă puterea discernământului între adevăr și rătăcire. Rațiunea se
întunecă, conștiința se tocește, inima se împietrește, iar sufletul se desparte de Dumnezeu.
Acolo unde solia adevărului divin este disprețuită sau socotită fără importanță, acolo
biserica va fi învăluită în întuneric, credința și dragostea se vor răci și înstrăinarea și
certurile vor pătrunde înăuntru. Membrii bisericii își concentrează interesele și energiile în
planuri lumești, iar păcătoșii se împietresc în nepocăința lor.
Prima solie îngerească din Apocalipsa capitolul 14, care anunța ceasul judecății lui
Dumnezeu chemându-i pe oameni să se teamă și să se închine Lui, a avut scopul de a-i
despărți pe aceia care purtau numele de popor al lui Dumnezeu, de influențele dăunătoare
ale lumii și a-i trezi spre a vedea adevărata lor stare de decădere și iubire pentru lume. În
această solie Dumnezeu a trimis bisericii o avertizare care, dacă ar fi fost primită, ar fi
îndreptat relele care-i îndepărtau de El. Dacă ar fi primit solia din cer, smerindu-și inimile
înaintea Domnului și căutând cu sinceritate să se pregătească pentru a sta în prezența Sa,
Duhul și puterea lui Dumnezeu s-ar fi manifestat în mijlocul lor. Biserica ar fi ajuns iarăși la
acea stare binecuvântată de unire, credință și iubire care se vedea în zilele apostolice, când
credincioșii erau „o inimă și un suflet” și „vesteau Cuvântul Domnului cu îndrăzneală”,
când „Domnul adăuga în fiecare zi la Biserică pe cei care trebuiau să fie mântuiți.” (Faptele
Apostolilor 4, 32.31; Faptele Apostolilor 2, 47).
Dacă aceia care pretind că sunt poporul lui Dumnezeu ar primi lumina care strălucește
asupra lor din Cuvântul Său, ar ajunge la acea unitate pentru care S-a rugat Hristos și pe care
apostolul a descris-o ca fiind „unirea Duhului prin legătura păcii”. „Este”, spune el, „un
singur trup și un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a
chemării voastre, este un singur Domn, o singură credință, un singur botez.” (Efeseni 4, 3-5)
Acestea erau rezultatele binecuvântate, experimentate de aceia care au primit solia adventă.
Ei proveneau din grupări religioase diferite, dar deosebirile lor confesionale fuseseră
243