Pentru a Termina Cursa_

La o adunare a prezbiterilor din Philadelphia, Mr. Barnes, autorul unui comentariu larg
răspândit și pastor al uneia dintre bisericile principale din acel oraș, „a declarat că slujise în
lucrare timp de douăzeci de ani și niciodată până la ultima Sfântă Cină nu administrase
sfintele rânduieli fără să primească mai mulți sau mai puțini membri în sânul bisericii. Dar
acum nu se mai văd nici treziri și nici convertiri, nici o creștere prea vizibilă în har a
credincioșilor și nimeni nu vine la studiu pentru a discuta cu privire la mântuirea sufletului
său. O dată cu dezvoltarea afacerilor și cu lărgirea perspectivelor comerciale și ale
manufacturii, se vede și o creștere a închinării în fața celor lumești. Acest lucru se petrece în
toate confesiunile.” (Congregational Journal, May 23, 1844)
În luna February a aceluiași an, profesorul Finney de la Colegiul Oberlin spunea:
„Înaintea ochilor noștri am avut faptul că, în general, bisericile protestante din țara noastră
au fost fie indiferente, fie ostile față de aproape toate reformele morale din veacul nostru.
Sunt și excepții parțiale, dar nu suficiente pentru a ne arăta faptele altfel decât sunt în
realitate. Mai putem adăuga și un alt lucru: absența aproape generală a influenței
reînviorătoare în biserici. Apatia spirituală este aproape atotcuprinzătoare și este teribil de
profundă; de altfel, și presa religioasă din întreaga țară mărturisește lucrul acesta.... Într-o
foarte mare măsură, membrii bisericii se închină modei și se unesc cu cei necredincioși în
adunări de plăceri, la dans, la serbări etc.... Dar nu trebuie să desfășurăm acest subiect
dureros. Este îndeajuns că această tristă realitate se mărește și apasă greu peste noi, pentru a
ne arăta că aproape toate bisericile degenerează în mod întristător. Ele s-au depărtat foarte
mult de Domnul și El le-a părăsit”.
Tot în privința aceasta, un scriitor în „Religious Telescope” mărturisea: „Niciodată n-am
fost martorii unei asemenea decăderi generale a religiei ca acum. În adevăr, biserica trebuie
să se trezească și să caute cauzele acestei nenorociri; căci toți cei care iubesc Sionul trebuie
să o socotească ca fiind o nenorocire. Când ne dăm seama cât sunt de puține și incomplete
cazurile de convertire adevărată și câtă nerușinare și împietrire întâlnim din partea
păcătoșilor, exclamăm fără să vrem: «A uitat oare Dumnezeu să fie milostiv?» sau «S-a
închis ușa milei Sale?»”
O astfel de stare nu există niciodată în biserică fără o cauză. Întunericul spiritual care
cade peste popoare, peste biserici și peste indivizi nu se datorează unei retrageri arbitrare a
harului divin din partea lui Dumnezeu, ci neglijării sau respingerii luminii divine din partea
oamenilor. O ilustrație izbitoare, a acestui adevăr, este prezentată în istoria poporului iudeu
din timpul Domnului Hristos. Prin unirea lor cu lumea, datorită uitării lui Dumnezeu și
neglijării Cuvântului Său, înțelegerea lor s-a întunecat, iar inimile lor au devenit firești și
senzuale. Astfel au fost în necunoștință cu privire la venirea lui Mesia și, în mândria și
necredința lor, L-au respins pe Mântuitorul. Dumnezeu n-a îndepărtat nici atunci poporul
iudeu de la cunoașterea sau de la împărtășirea lor cu binecuvântările mântuirii. Dar aceia
care au respins adevărul au pierdut orice dorință pentru darul cerului. Ei au „numit lumina
242