Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
părinților se întorceau către copiii lor, iar inimile copiilor către părinți. Barierele mândriei și<br />
ale reținerilor erau îndepărtate. Se făceau mărturisiri sincere, iar membrii familiei lucrau<br />
pentru mântuirea acelora care le erau apropiați și scumpi. Adesea se auzea glasul unor<br />
mijlociri stăruitoare. Pretutindeni se găseau suflete care stăruiau fierbinte înaintea lui<br />
Dumnezeu. Mulți se luptau toată noaptea în rugăciune pentru asigurarea iertării păcatelor și<br />
pentru convertirea rudelor sau vecinilor.<br />
Toate categoriile veneau la adunările adventiste. Bogați și săraci, oameni de sus și de jos<br />
erau dornici, din motive diferite, să asculte învățăturile despre a doua venire. Domnul a ținut<br />
în frâu spiritul împotrivirii, în timp ce servii Săi explicau motivele credinței lor. Uneori<br />
unealta era slabă; dar Duhul lui Dumnezeu compensa, dând putere adevărului Său. Prezența<br />
îngerilor sfinți era simțită în aceste adunări și mulți se adăugau zilnic la numărul<br />
credincioșilor. Când erau repetate dovezile cu privire la apropiata venire a lui Hristos,<br />
mulțimi de oameni ascultau cu respirația tăiată cuvintele solemne. Cerul și pământul păreau<br />
că sunt aproape. Puterea lui Dumnezeu se simțea peste bătrân, tânăr și de vârstă mijlocie.<br />
Oamenii mergeau la casele lor cu laude pe buze și cântări de bucurie răsunau în aerul liniștit<br />
al nopții. Nici unul dintre cei care au participat la acele adunări nu pot uita scenele acelea de<br />
profund interes.<br />
Vestirea unui timp precis pentru venirea lui Hristos a provocat o mare împotrivire din<br />
partea tuturor claselor de oameni, începând cu pastorul de la amvon și până la păcătosul cel<br />
mai decăzut și mai hulitor al cerului. Se împlineau cuvintele profeției: „Înainte de toate, să<br />
știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele<br />
lor și vor zice: «Unde este făgăduința venirii Lui? Căci de când au adormit părinții noștri,<br />
toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii!»” (2 Petru 3, 3.4) Mulți din aceia care<br />
mărturiseau că Îl iubesc pe Mântuitorul declarau că nu se împotrivesc învățăturii cu privire<br />
la a doua venire; obiectau mai degrabă cu privire la fixarea unei date. Dar ochiul a toate<br />
văzător al lui Dumnezeu le citea inimile. Ei nu doreau să audă despre venirea lui Hristos<br />
care avea să judece lumea în neprihănire. Fuseseră niște robi necredincioși, lucrarea lor<br />
neputând suporta controlul ochiului cercetător de inimi al lui Dumnezeu și se temeau să se<br />
întâlnească cu Domnul lor. Asemenea iudeilor din vremea primei veniri a lui Hristos, ei nu<br />
erau pregătiți să-L întâmpine pe Isus. Nu numai că refuzau să asculte argumentele clare ale<br />
Bibliei, dar îi luau în râs pe aceia care Îl așteptau pe Domnul. Satana și îngerii lui jubilau și<br />
aruncau reproșuri înaintea lui Hristos și a sfinților îngeri, că pretinsul Său popor avea atât de<br />
puțină iubire pentru El încât nu dorea venirea Sa.<br />
Argumentul cel mai des folosit de aceia care respingeau credința adventă era că „Nimeni<br />
nu cunoaște ziua și ceasul”. Scriptura spune: „Despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu<br />
știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”. (Matei 24, 36). Însă o<br />
explicație clară și armonioasă a textului a fost dată de aceia care Îl așteptau pe Domnul, iar<br />
folosirea greșită a lui de către împotrivitori a fost arătată deslușit. Cuvintele acestea au fost<br />
spuse de Hristos în discuția memorabilă cu ucenicii Săi de pe muntele Măslinilor, după ce a<br />
237
Change language