Pentru a Termina Cursa_
Share Embed Flag
Download ePaper

Pentru a Termina Cursa_

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă. Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

bibliomaniapublications
from bibliomaniapublications More from this publisher
07.07.2024 Views

îndepărtat. Nici reformatorii n-au predicat-o. Martin Luther situa judecata cam la 300 de ani în viitor de epoca lui. Dar, de la anul 1798, cartea lui Daniel a fost desigilată, cunoașterea profețiilor a crescut și mulți au vestit mesajul solemn al judecății ce se apropia. Asemenea marii Reforme, din secolul al XVI-lea, mișcarea adventă a apărut în diferite țări ale creștinătății în același timp. Atât în Europa, cât și în America, bărbați ai credinței și rugăciunii au fost conduși la studiul profețiilor și, urmărind raportul inspirat, au văzut dovada convingătoare că sfârșitul tuturor lucrurilor era aproape. În diferite țări existau grupe izolate de creștini care, numai prin studiul Scripturilor, au ajuns la convingerea că venirea Mântuitorului era aproape. În anul 1821, adică la trei ani după ce Miller ajunsese la explicația lui cu privire la profețiile care arătau spre timpul judecății, dr. Joseph Wolff, „misionarul lumii”, a început să vestească apropiata revenire a Domnului. Wolff s-a născut în Germania, din părinți evrei, tatăl lui fiind rabin. Când era destul de tânăr, a fost convertit cu privire la adevărul religiei creștine. Având o minte activă, cercetătoare, fusese un ascultător atent la conversațiile care avuseseră loc în casa tatălui său, unde evrei credincioși se adunau zilnic pentru a povesti nădejdile și așteptările poporului lor, slava lui Mesia care avea să vină și restatornicirea lui Israel. Într-o zi, auzind numele lui Isus din Nazaret, băiatul a întrebat cine era El. „Un iudeu de un foarte mare talent”, a fost răspunsul; „dar pentru că a pretins că este Mesia, tribunalul iudaic l-a condamnat la moarte”. „De ce?”, a replicat cercetătorul. „Ierusalimul este distrus și de ce suntem noi în robie?” „Vai, vai”, a răspuns tatăl său, „pentru că Iudeii iau ucis pe prooroci”. Deodată, copilului i-a venit gândul: „Poate că Isus a fost un prooroc, iar iudeii l- au omorât, cu toate că a fost nevinovat”. (Travels and Adventures of the Rev. Joseph Wolff, vol. 1, p. 61). Atât de puternic a fost acest simțământ, încât, cu toate că îi era interzis să intre într-o biserică creștină, se strecura adesea să asculte predica. Atunci când avea numai șapte ani, se lăuda față de un vecin creștin, mai în vârstă, cu triumful viitor al lui Israel la venirea lui Mesia, la care bătrânul a spus cu bunătate: „Dragul meu băiat, am să-ți spun cine a fost Mesia cel adevărat; a fost Isus din Nazaret ... pe care strămoșii tăi L-au răstignit, așa cum au făcut cu proorocii din vechime. Du-te acasă și citește capitolul 53 din Isaia și te vei convinge că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” (Idem, vol. I, p. 7). Deodată, această convingere a pus stăpânire pe el. A mers acasă și a citit Scriptura, fiind uimit să vadă că profeția cu privire la Isus din Nazaret se împlinise în mod desăvârșit. Erau oare adevărate cuvintele creștinului? Băiatul a cerut tatălui o explicație a profeției, dar a fost întâmpinat cu o tăcere atât de categorică, încât niciodată na mai îndrăznit să amintească acest subiect. Însă aceasta na făcut decât să-i mărească dorința de a cunoaște și mai mult despre religia creștină. Cunoștința pe care o căuta era ținută cu premeditare departe de el în căminul lui iudaic; dar, atunci când avea numai unsprezece ani, a părăsit casa tatălui și a plecat în lume pentru a-și face o educație, pentru a-și alege religia și cariera vieții. A găsit un adăpost pentru o vreme la niște rude, dar în scurt timp a fost alungat ca fiind un apostaziat; așa că, singur și 229

fără bani, a trebuit să-și croiască drum printre străini. A mers din loc în loc, studiind cu atenție și întreținându-se predând limba ebraică. Prin influența unui instructor catolic, a fost determinat să accepte credința catolică, și-a făcut planul să devină misionar pentru propriul popor. Cu această țintă, a plecat peste câțiva ani pentru a-și continua studiile la Colegiul de propagandă din Roma. Dar aici, spiritul său de cugetare independentă și de vorbire sinceră i- au adus acuzații de erezie. A început să critice în mod deschis abuzurile bisericii și a insistat asupra necesității unei reforme. Cu toate că la început a fost tratat cu o favoare deosebită de către demnitarii papali, după o scurtă vreme a fost mutat din Roma. Sub supravegherea bisericii mergea din loc în loc, până când a devenit clar că niciodată nu va fi convins să se supună orbește romanismului. A fost declarat incorigibil și a fost lăsat liber să se ducă undei plăcea. A făcut o călătorie în Anglia și, mărturisind credința protestantă, s-a unit cu Biserica Anglicană. După doi ani de studiu, a fost trimis în misiune în anul 1821. În timp ce Wolff a acceptat marile adevăruri cu privire la prima venire a lui Hristos ca „Om al durerii și obișnuit cu suferința”, a văzut că profețiile scot în evidență, cu o egală claritate, a doua Sa venire cu putere și slavă. Și în timp ce căuta să-și aducă propriul popor la Isus din Nazaret, ca fiind Cel Făgăduit, și să-i îndrepte atenția spre prima Lui venire în umilință, ca jertfă pentru păcatele oamenilor, îi învăța și cu privire la a doua Sa venire ca Împărat și Liberator. „Isus din Nazaret, adevăratul Mesia, zicea el, ale cărui mâini și picioare au fost pironite, care a fost adus ca un miel la junghiere, care a fost Omul durerilor și obișnuit cu suferința, care, după ce Și-a luat toiagul de domnie din Iuda și «toiagul de cârmuire dintre picioarele Lui», a venit întâia oară; va veni pentru a doua oară pe norii cerului cu strigătul unui arhanghel” (Joseph Wolff, Researches and Missionary Labors, p. 62) „și va sta pe Muntele Măslinilor; iar domnia încredințată odată lui Adam la creațiune și pierdută de el (Geneza 1, 26; 3, 17) va fi dată lui Isus. El va fi Împărat peste tot pământul. Gemetele și plânsul întregii creațiuni vor înceta, dar cântecele de laudă și de mulțumire se vor auzi mereu.... Când Isus va veni în slava Tatălui Său cu sfinții îngeri.... Morții credincioși vor învia cei dintâi (1 Tesaloniceni 4, 16; 1 Corinteni 15, 32). Aceasta este ceea ce noi, creștinii, numim prima înviere. Atunci, și lumea animală își va schimba natura (Isaia 11, 6-9) și se va supune lui Isus (Psalmul 8). O pace universală va domni.” (Journal of the Rev. Joseph Wolff, pp. 378, 379). „Domnul va privi din nou peste pământ și va spune: «Iată, că este foarte bun»”. (Idem, p. 294) Wolff credea că venirea Domnului este aproape, în interpretarea perioadelor profetice așezând marea împlinire la foarte puțini ani de timpul fixat de Miller. Tuturor acelora care susțineau din Scriptură că „despre ziua și ceasul acela nu știe nimeni”, că oamenii nu știu nimic despre apropierea venirii, Wolff le răspundea: „A spus oare Domnul că ziua și ceasul nu vor fi niciodată cunoscute? Nu ne-a dat El semnele timpurilor pentru ca să știm cel puțin apropierea venirii Sale, așa cum se cunoaște apropierea verii după smochinul care înfrunzește? (Matei 24, 32). Nu vom cunoaște noi oare niciodată această perioadă, în timp 230

fără bani, a trebuit să-și croiască drum printre străini. A mers din loc în loc, studiind cu<br />

atenție și întreținându-se predând limba ebraică. Prin influența unui instructor catolic, a fost<br />

determinat să accepte credința catolică, și-a făcut planul să devină misionar pentru propriul<br />

popor. Cu această țintă, a plecat peste câțiva ani pentru a-și continua studiile la Colegiul de<br />

propagandă din Roma. Dar aici, spiritul său de cugetare independentă și de vorbire sinceră i-<br />

au adus acuzații de erezie. A început să critice în mod deschis abuzurile bisericii și a insistat<br />

asupra necesității unei reforme. Cu toate că la început a fost tratat cu o favoare deosebită de<br />

către demnitarii papali, după o scurtă vreme a fost mutat din Roma. Sub supravegherea<br />

bisericii mergea din loc în loc, până când a devenit clar că niciodată nu va fi convins să se<br />

supună orbește romanismului. A fost declarat incorigibil și a fost lăsat liber să se ducă undei<br />

plăcea. A făcut o călătorie în Anglia și, mărturisind credința protestantă, s-a unit cu<br />

Biserica Anglicană. După doi ani de studiu, a fost trimis în misiune în anul 1821.<br />

În timp ce Wolff a acceptat marile adevăruri cu privire la prima venire a lui Hristos ca<br />

„Om al durerii și obișnuit cu suferința”, a văzut că profețiile scot în evidență, cu o egală<br />

claritate, a doua Sa venire cu putere și slavă. Și în timp ce căuta să-și aducă propriul popor<br />

la Isus din Nazaret, ca fiind Cel Făgăduit, și să-i îndrepte atenția spre prima Lui venire în<br />

umilință, ca jertfă pentru păcatele oamenilor, îi învăța și cu privire la a doua Sa venire ca<br />

Împărat și Liberator.<br />

„Isus din Nazaret, adevăratul Mesia, zicea el, ale cărui mâini și picioare au fost pironite,<br />

care a fost adus ca un miel la junghiere, care a fost Omul durerilor și obișnuit cu suferința,<br />

care, după ce Și-a luat toiagul de domnie din Iuda și «toiagul de cârmuire dintre picioarele<br />

Lui», a venit întâia oară; va veni pentru a doua oară pe norii cerului cu strigătul unui<br />

arhanghel” (Joseph Wolff, Researches and Missionary Labors, p. 62) „și va sta pe Muntele<br />

Măslinilor; iar domnia încredințată odată lui Adam la creațiune și pierdută de el (Geneza 1,<br />

26; 3, 17) va fi dată lui Isus. El va fi Împărat peste tot pământul. Gemetele și plânsul întregii<br />

creațiuni vor înceta, dar cântecele de laudă și de mulțumire se vor auzi mereu.... Când Isus<br />

va veni în slava Tatălui Său cu sfinții îngeri.... Morții credincioși vor învia cei dintâi (1<br />

Tesaloniceni 4, 16; 1 Corinteni 15, 32). Aceasta este ceea ce noi, creștinii, numim prima<br />

înviere. Atunci, și lumea animală își va schimba natura (Isaia 11, 6-9) și se va supune lui<br />

Isus (Psalmul 8). O pace universală va domni.” (Journal of the Rev. Joseph Wolff, pp. 378,<br />

379). „Domnul va privi din nou peste pământ și va spune: «Iată, că este foarte bun»”. (Idem,<br />

p. 294)<br />

Wolff credea că venirea Domnului este aproape, în interpretarea perioadelor profetice<br />

așezând marea împlinire la foarte puțini ani de timpul fixat de Miller. Tuturor acelora care<br />

susțineau din Scriptură că „despre ziua și ceasul acela nu știe nimeni”, că oamenii nu știu<br />

nimic despre apropierea venirii, Wolff le răspundea: „A spus oare Domnul că ziua și ceasul<br />

nu vor fi niciodată cunoscute? Nu ne-a dat El semnele timpurilor pentru ca să știm cel puțin<br />

apropierea venirii Sale, așa cum se cunoaște apropierea verii după smochinul care<br />

înfrunzește? (Matei 24, 32). Nu vom cunoaște noi oare niciodată această perioadă, în timp<br />

230

logo

products

Resources

Company

Terms of service
Privacy policy
Cookie policy
Cookie settings
Imprint
Change language
Made with love in Switzerland
© 2024 Yumpu.com all rights reserved

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!