Pentru a Termina Cursa_

îndepărtat. Nici reformatorii n-au predicat-o. Martin Luther situa judecata cam la 300 de ani
în viitor de epoca lui. Dar, de la anul 1798, cartea lui Daniel a fost desigilată, cunoașterea
profețiilor a crescut și mulți au vestit mesajul solemn al judecății ce se apropia. Asemenea
marii Reforme, din secolul al XVI-lea, mișcarea adventă a apărut în diferite țări ale
creștinătății în același timp. Atât în Europa, cât și în America, bărbați ai credinței și
rugăciunii au fost conduși la studiul profețiilor și, urmărind raportul inspirat, au văzut
dovada convingătoare că sfârșitul tuturor lucrurilor era aproape. În diferite țări existau grupe
izolate de creștini care, numai prin studiul Scripturilor, au ajuns la convingerea că venirea
Mântuitorului era aproape.
În anul 1821, adică la trei ani după ce Miller ajunsese la explicația lui cu privire la
profețiile care arătau spre timpul judecății, dr. Joseph Wolff, „misionarul lumii”, a început
să vestească apropiata revenire a Domnului. Wolff s-a născut în Germania, din părinți evrei,
tatăl lui fiind rabin. Când era destul de tânăr, a fost convertit cu privire la adevărul religiei
creștine. Având o minte activă, cercetătoare, fusese un ascultător atent la conversațiile care
avuseseră loc în casa tatălui său, unde evrei credincioși se adunau zilnic pentru a povesti
nădejdile și așteptările poporului lor, slava lui Mesia care avea să vină și restatornicirea lui
Israel. Într-o zi, auzind numele lui Isus din Nazaret, băiatul a întrebat cine era El. „Un iudeu
de un foarte mare talent”, a fost răspunsul; „dar pentru că a pretins că este Mesia, tribunalul
iudaic l-a condamnat la moarte”. „De ce?”, a replicat cercetătorul. „Ierusalimul este distrus
și de ce suntem noi în robie?” „Vai, vai”, a răspuns tatăl său, „pentru că Iudeii iau ucis pe
prooroci”. Deodată, copilului i-a venit gândul: „Poate că Isus a fost un prooroc, iar iudeii l-
au omorât, cu toate că a fost nevinovat”. (Travels and Adventures of the Rev. Joseph Wolff,
vol. 1, p. 61). Atât de puternic a fost acest simțământ, încât, cu toate că îi era interzis să intre
într-o biserică creștină, se strecura adesea să asculte predica.
Atunci când avea numai șapte ani, se lăuda față de un vecin creștin, mai în vârstă, cu
triumful viitor al lui Israel la venirea lui Mesia, la care bătrânul a spus cu bunătate: „Dragul
meu băiat, am să-ți spun cine a fost Mesia cel adevărat; a fost Isus din Nazaret ... pe care
strămoșii tăi L-au răstignit, așa cum au făcut cu proorocii din vechime. Du-te acasă și citește
capitolul 53 din Isaia și te vei convinge că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” (Idem, vol.
I, p. 7). Deodată, această convingere a pus stăpânire pe el. A mers acasă și a citit Scriptura,
fiind uimit să vadă că profeția cu privire la Isus din Nazaret se împlinise în mod desăvârșit.
Erau oare adevărate cuvintele creștinului? Băiatul a cerut tatălui o explicație a profeției, dar
a fost întâmpinat cu o tăcere atât de categorică, încât niciodată na mai îndrăznit să
amintească acest subiect. Însă aceasta na făcut decât să-i mărească dorința de a cunoaște și
mai mult despre religia creștină.
Cunoștința pe care o căuta era ținută cu premeditare departe de el în căminul lui iudaic;
dar, atunci când avea numai unsprezece ani, a părăsit casa tatălui și a plecat în lume pentru
a-și face o educație, pentru a-și alege religia și cariera vieții. A găsit un adăpost pentru o
vreme la niște rude, dar în scurt timp a fost alungat ca fiind un apostaziat; așa că, singur și
229