Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
Vestea revenirii lui Hristos ar trebui să fie acum ca atunci când a fost adusă de îngeri<br />
păstorilor din Betleem, o veste plină de o mare bucurie. Aceia care Îl iubesc cu adevărat pe<br />
Mântuitorul nu pot decât să salute cu bucurie vestea care se găsește în Cuvântul lui<br />
Dumnezeu, că Acela în care sunt concentrate nădejdile de viață veșnică vine iarăși, nu ca să<br />
fie insultat, disprețuit și lepădat, așa cum a fost la prima venire, ci în putere și slavă ca să-Și<br />
răscumpere poporul. Cei care nu-L iubesc pe Mântuitorul sunt aceia care doresc ca El să<br />
rămână acolo și nu poate fi o dovadă mai convingătoare că bisericile s-au depărtat de<br />
Dumnezeu decât supărarea și frământarea provocată de această solie trimisă de Cer.<br />
Aceia care au primit solia adventă simțeau nevoia de pocăință și umilință înaintea lui<br />
Dumnezeu. Mulți oscilaseră multă vreme între Hristos și lume, dar acum simțeau că a venit<br />
timpul să ia o atitudine. „Lucrurile veșnice le apăreau într-o realitate neobișnuită. Cerul era<br />
adus aproape și ei se vedeau vinovați înaintea lui Dumnezeu.” (Bliss 147). Creștinii erau<br />
treziți la o nouă viață spirituală. Erau determinați să simtă că timpul era scurt, că tot ce<br />
aveau de făcut pentru aproapele lor trebuia făcut repede. Cele pământești își pierdeau<br />
valoarea, veșnicia părea că se deschide înaintea lor, iar sufletul, cu tot ce se raporta la<br />
fericirea sau la nenorocirea lor eternă, întuneca în ochii lor orice țintă vremelnică. Duhul lui<br />
Dumnezeu era asupra lor și dădea putere apelurilor arzătoare făcute atât fraților, cât și<br />
păcătoșilor, ca ei să se pregătească pentru Ziua lui Dumnezeu. Mărturia tăcută a vieții lor<br />
zilnice era o mustrare continuă pentru membrii bisericii, formaliști și neconsacrați. Aceștia<br />
nu doreau să fie tulburați în urmărirea plăcerilor lor, în devoțiunea lor față de câștigul de<br />
bani și în ambiția lor după onoare lumească. Astfel apărea vrăjmășia și împotrivirea contra<br />
credinței advente și a acelora care o vesteau.<br />
Când au văzut că argumentele din perioadele profetice nu puteau fi contrazise,<br />
împotrivitorii au încercat să descurajeze cercetarea subiectului, susținând învățătura că<br />
proorociile erau sigilate. În felul acesta, protestanții urmau căile romaniștilor. În timp ce<br />
biserica papală ascundea Biblia (vezi notele suplimentare) de popor, bisericile protestante<br />
pretindeau că o parte importantă a Cuvântului Sfânt — și anume aceea care aduce la<br />
cunoștință adevăruri speciale aplicabile timpului nostru — nu puteau fi înțelese.<br />
Pastorii și poporul declarau că profețiile din Daniel și Apocalipsa erau niște taine<br />
neînțelese. Dar Hristos i-a îndreptat pe ucenicii Săi către cuvintele profetului Daniel,<br />
privitoare la evenimentele care aveau să aibă loc în vremea lor, și a spus: „Cine citește să<br />
înțeleagă”. (Matei 24, 15). Iar susținerea că Apocalipsa era o taină ce nu poate fi înțeleasă<br />
este contrazisă de însuși titlul cărții: „Descoperirea lui Isus Hristos, pe care i-a dat-o<br />
Dumnezeu, pentru a arăta robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând.... Ferice de<br />
cine citește și de cel ce ascultă cuvintele acestei proorocii și păzește lucrurile scrise în ea;<br />
căci vremea este aproape.” (Apocalipsa 1, 1-3)<br />
Profetul spunea: „Ferice de cine citește!” Sunt unii care nu vor citi; binecuvântarea nu<br />
este pentru ei. „Și de cine ascultă”. Sunt alții, de asemenea, care nu vor să asculte nimic cu<br />
218
Change language