Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
„El va încheia un legământ trainic cu mulți timp de o săptămână”. „Săptămâna” amintită<br />
aici este ultima dintre cele șaptezeci; ea reprezintă ultimii șapte ani din perioada pusă<br />
deoparte pentru iudei. În vremea aceasta, care începe de la anul 27 până la anul 34 d.Hr.,<br />
Hristos în mod personal, apoi prin ucenicii Săi, a adresat invitația Evangheliei îndeosebi<br />
iudeilor. De asemenea, atunci când apostolii au pornit cu vestea cea bună a Împărăției,<br />
îndrumarea Mântuitorului era: „Să nu mergeți pe calea Neamurilor și să nu intrați în vreo<br />
cetate a Samaritenilor; ci mergeți mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel”. (Matei<br />
10, 5.6)<br />
„La mijlocul săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare”. În anul 31 d.Hr.,<br />
la trei ani și jumătate după botez, Domnul nostru a fost răstignit. Astfel, o dată cu marea<br />
jertfă oferită pe Calvar s-a încheiat și sistemul jertfelor care arătase timp de patru mii de ani<br />
către Mielul lui Dumnezeu. Tipul se întâlnise cu Antitipul și toate jertfele și darurile de<br />
mâncare din sistemul ceremonial trebuiau să înceteze.<br />
Cele șaptezeci de săptămâni, sau 490 de ani, rezervați îndeosebi iudeilor, s-au încheiat<br />
așa cum am văzut, în anul 34. La această dată, prin acțiunea Sinedriului iudeilor, s-a<br />
pecetluit respingerea Evangheliei prin uciderea lui Ștefan și prin persecutarea urmașilor lui<br />
Hristos. Așa că, începând de atunci, solia mântuirii n-a mai fost restrânsă la poporul ales, ci<br />
a fost dată lumii. Ucenicii, obligați fiind de persecuții să fugă din Ierusalim, au mers<br />
pretutindeni vestind Cuvântul. „Filip a mers în cetatea Samariei și le-a predicat pe Hristos”.<br />
Petru, prin călăuzire divină, a făcut cunoscut Evanghelia sutașului din Cezareea, Corneliu<br />
cel temător de Dumnezeu; iar zelosul Pavel, câștigat la credința lui Hristos, a fost însărcinat<br />
să ducă vestea cea bună „departe la neamuri”. (Faptele Apostolilor 8, 4.5; 22, 21)<br />
Până aici, toate precizările profeției s-au împlinit în mod izbitor, și începutul celor<br />
șaptezeci de săptămâni s-a stabilit fără îndoială în anul 457 în. Hr., iar încheierea lor în anul<br />
34 d.Hr. De la această dată nu mai este nici o dificultate în a găsi încheierea celor 2300 de<br />
zile. Cele șaptezeci de săptămâni — 490 de zile — fiind tăiate din cele 2300, mai rămâneau<br />
încă 1810 zile. Deci, după terminarea celor 490 de zile, trebuia să se mai împlinească încă<br />
1810 zile. Astfel că, începând cu anul 34 d.Hr., cei 1810 ani se continuau până în anul 1844.<br />
Ca urmare, cele 2300 de zile — ani din Daniel 8, 14 se încheiau în anul 1844. Și atunci, la<br />
încheierea acestei lungi perioade profetice, după mărturia îngerului lui Dumnezeu,<br />
„sanctuarul va fi curățit”. În felul acesta, timpul pentru curățirea sanctuarului — care era<br />
aproape în mod general prevăzut că va avea loc la a doua venire — a fost stabilit cu<br />
precizie.<br />
Miller și tovarășii lui au crezut la început că cele 2300 de zile se vor încheia în<br />
primăvara anului 1844, cu toate că profeția arăta către toamna acelui an (vezi notele<br />
suplimentare). Înțelegerea greșită a acestui punct a adus dezamăgirea și încurcătura acelora<br />
care stabiliseră o dată mai devreme pentru venirea Domnului. Dar lucrul acesta n-a afectat<br />
puterea argumentului care arăta că cele 2300 de zile se încheiau în anul 1844 și că marele<br />
210
Change language