Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
ai potopului (Geneza 6, 3); cele șapte zile care urmau să-l preceadă împreună cu cele<br />
patruzeci de zile de ploaie amintite în Geneza 7, 4; cei patru sute de ani de robie ai seminției<br />
lui Avraam (Geneza 15, 13); cele trei zile din visul pitarului și al paharnicului (Geneza 40,<br />
12-20); cei șapte ani ai lui Faraon (Geneza 41, 28-54); cei patruzeci de ani din pustie<br />
(Numeri 14, 34); cei trei ani și jumătate de foamete (1 Regi 17, 1; vezi Luca 4, 25); cei<br />
șaptezeci de ani de robie (Ieremia 25, 11); cele șapte vremi ale lui Nebucadnețar (Daniel 4,<br />
13-16); și cele șapte săptămâni, șaizeci și două de săptămâni și o săptămână, totalizând<br />
șaptezeci de săptămâni hotărâte asupra iudeilor (Daniel 9, 24-27) — toate evenimentele<br />
cuprinse în aceste perioade fuseseră odinioară numai profeții și se împliniseră în<br />
conformitate cu cele profetizate.” (Bliss, pp. 74.75)<br />
Apoi, când a găsit în studiul său, din Biblie, diferite perioade cronologice care, după<br />
înțelegerea lui, se întindeau până la a doua venire a lui Hristos, nu le-a putut considera decât<br />
ca „vremi dinainte stabilite”, pe care Dumnezeu le descoperise slujitorilor Săi. „Lucrurile<br />
ascunse”, zicea Moise, „sunt ale Domnului Dumnezeului nostru; dar lucrurile descoperite<br />
sunt ale noastre și ale copiilor noștri pentru veșnicie”, iar Domnul declară prin profetul<br />
Amos că „El nu face nimic fără să descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci”.<br />
(Deuteronom 29, 29; Amos 3, 7). Cercetătorii Cuvântului lui Dumnezeu pot, deci, să aștepte<br />
cu încredere împlinirea celor mai uimitoare evenimente din istoria omenirii, arătate clar în<br />
Scripturi. „Când m-am convins pe deplin”, spune Miller, „că toată Scriptura dată prin<br />
inspirația lui Dumnezeu este de folos (2 Timotei 3, 16); că n-a apărut prin voia oamenilor, ci<br />
a fost scrisă așa cum au fost conduși oamenii sfinți de Duhul lui Dumnezeu (2 Petru 1, 21) și<br />
a fost scrisă pentru învățătura noastră, ca prin răbdarea și mângâierea pe care o dau<br />
Scripturile să avem nădejde (Romani 15, 4), n-am putut decât să privesc părțile cronologice<br />
ale Bibliei ca fiind o parte a Cuvântului lui Dumnezeu, tot atât de îndreptățită la atenția<br />
noastră serioasă ca oricare altă parte din Scripturi. De aceea am simțit că, în încercarea de a<br />
înțelege ceea ce Dumnezeu a socotit de bine să ne descopere în mila Sa, nu aveam dreptul să<br />
trec peste perioadele profetice.” (Bliss, p. 75).<br />
Profeția care părea să descopere în modul cel mai clar timpul celei de a doua veniri era<br />
aceea din Daniel 8, 14: „Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți; apoi sfântul<br />
Locaș va fi curățit”. Folosind regula lui de a face din Scriptură propriul interpret, Miller a<br />
văzut că o zi în profeție reprezintă simbolic un an (Numeri 14, 34; Ezechiel 4, 6); a văzut că<br />
perioada de 2300 zile profetice, sau ani literali, se întindea până departe, dincolo de<br />
încheierea dispensațiunii iudaice, deci, nu se poate referi la sanctuarul acelei dispensațiuni.<br />
Miller a acceptat concepția unanim recunoscută pe atunci și a înțeles că în era creștină<br />
pământul este sanctuarul și, ca urmare, curățirea sanctuarului, profetizată în Daniel 8, 14,<br />
reprezintă curățirea pământului prin foc, la a doua venire a lui Hristos. Dacă punctul corect<br />
de început pentru cele 2300 zile ar fi găsit, susținea el, timpul celei de a doua veniri putea fi<br />
precizat cu ușurință. Numai așa putea fi descoperit timpul acelei mari împliniri, vremea când<br />
starea actuală, cu „toată mândria și puterea ei, pompa și vanitatea ei, nelegiuirea și apăsarea,<br />
206
Change language