Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
„Gândul nimicirii mă îngheța și mă ducea la deznădejde, iar ziua socotelilor era pentru toți o distrugere sigură. Cerurile erau ca arama, deasupra capului, iar pământul de sub picioare era ca fierul. Veșnicia — ce era oare? Și moartea — de ce mai exista? Cu cât gândeam mai mult, cu atât eram mai departe de explicație. Cu cât mă adânceam în cugetarea aceasta, cu atât mai contradictorii erau concluziile. Am încercat să nu mai gândesc, dar gândurile nu le puteam stăpâni. Eram cu adevărat nenorocit, dar nu înțelegeam cauza. Am murmurat și m-am plâns, dar nu știam de ce. Îmi dădeam seama că eram rău, dar nu știam cum și unde să găsesc binele. M-am jelit, dar fără nădejde”. În această stare a continuat timp de câteva luni. „Deodată”, spunea el, „caracterul Mântuitorului a impresionat cu putere mintea mea. Se părea că există o ființă atât de bună și de miloasă care să ispășească nelegiuirile noastre, și prin aceasta să ne salveze de suferință și de pedeapsa păcatului. Imediat am simțit cât de iubitoare poate fi această ființă și mi-am închipuit că mă pot arunca în brațele Sale și să mă încred în mila unuia ca El. Dar s-a ridicat întrebarea: Cum se poate dovedi că există o astfel de Ființă? Am descoperit că în afară de Biblie nu se găsește nici o dovadă de existența unui așa Mântuitor sau chiar a unei stări viitoare.... Și am înțeles că Biblia scotea în evidență tocmai un astfel de Mântuitor de care aveam eu nevoie; și am fost uimit să descopăr cum o carte neinspirată dezvoltă niște principii atât de perfect adaptate nevoilor unei lumi căzute. Am fost constrâns să admit că Scripturile trebuiau să fie o descoperire de la Dumnezeu. Studiul lor a devenit plăcerea mea; iar în Isus am găsit un prieten. Mântuitorul a devenit pentru mine primul dintre zeci de mii de prieteni; iar Scripturile, care mai înainte pentru mine erau întunecate și contradictorii, au devenit o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea. Mintea mi s-a liniștit și mi s-a limpezit. Am constatat că Domnul Dumnezeu este o stâncă în mijlocul oceanului vieții. Biblia a devenit apoi studiul meu de căpetenie și pot spune cu adevărat că am cercetat-o cu o mare plăcere. Am găsit acea jumătate despre care nu mi s-a vorbit niciodată. M-am întrebat atunci de ce nu văzusem mai înainte frumusețea și măreția ei și m-am minunat cum de am putut-o respinge. Am descoperit tot ce-mi putea dori inima și un bun leac pentru toate bolile sufletului. Am pierdut gustul pentru orice altă lectură și mi-am îndreptat inima să primesc înțelepciune de la Dumnezeu.” (S.Bliss, Memoirs of W.Miller, p. 65-67) Miller și-a mărturisit în mod deschis credința în religia pe care o disprețuise. Dar prietenii lui necredincioși n-au întârziat să aducă toate acele argumente pe care el însuși le susținuse împotriva autorității divine a Scripturilor. Atunci nu era pregătit să răspundă; dar a raționat că, dacă Biblia este o descoperire de la Dumnezeu, trebuie să fie consecventă cu ea însăși; și dacă a fost dată pentru îndrumarea omului, trebuie să fie adaptată la înțelegerea lui. S-a hotărât să studieze Scripturile pentru sine și să se asigure dacă toate contrazicerile aparente se pot armoniza. Încercând să pună deoparte părerile preconcepute și renunțând la comentarii, a comparat verset cu verset cu ajutorul trimiterilor și ale concordanței. Și-a continuat studiul într-un mod ordonat și metodic; începând cu Geneza și citind verset cu verset, n-a mers mai repede 203
decât pe măsura înțelegerii pasajelor clar descoperite, încât să-l libereze de toate nedumeririle. Când descoperea ceva neclar, obiceiul lui era să-l compare cu toate textele care aveau aceeași legătură cu problema în studiu. Oricărui cuvânt îi era îngăduit să-și aibă propria greutate asupra subiectului din text și, dacă înțelegerea lui se armoniza cu pasajele colaterale, nu mai era nici o dificultate. În felul acesta, când ajungea la un pasaj greu de înțeles, găsea explicația în alte părți ale Scripturilor. Pe măsură ce studia cu rugăciune stăruitoare pentru iluminare divină, ceea ce mai înainte i se păruse întunecat înțelegerii, acum era clarificat. A experimentat adevărul cuvintelor psalmistului: „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate” (Psalmii 119, 130). Cu un interes profund a studiat cartea lui Daniel și Apocalipsa, folosind aceleași principii de interpretare ca și în celelalte cărți ale Bibliei, și a descoperit, spre marea lui bucurie, că simbolurile profetice puteau fi înțelese. A văzut că toate profețiile „se împliniseră literal”; că toate figurile, metaforele, parabolele, asemănările etc., fie că erau explicate într-o legătură imediată, fie că termenii în care erau exprimate erau definiți în altă parte a Scripturii, și când se explicau în felul acesta trebuiau înțelese literal. „Am fost în felul acesta satisfăcut”, spunea el, „că Biblia este un sistem al adevărurilor descoperite, date atât de clar și simplu, încât omul nestatornic, oricât de nepriceput ar fi, nu poate să se rătăcească în ea.” (Bliss, p. 70). Verigă după verigă din lanțul adevărului i-au răsplătit eforturile, atunci când a schițat, pas cu pas, liniile mari ale profeției. Îngerii din ceruri îi călăuzeau mintea, clarificând Scripturile înțelegerii sale. Luând apoi ca un criteriu modul în care se împliniseră profețiile din trecut, prin care să judece împlinirea acelora care erau încă în viitor, s-a convins că credința populară cu privire la o domnie spirituală a lui Hristos — un mileniu pământesc înainte de sfârșitul lumii — nu era susținută de Cuvântul lui Dumnezeu. Această învățătură, indicând către o mie de ani de neprihănire și pace înainte de venirea personală a Domnului, îndepărta grozăviile zilei lui Dumnezeu. Dar oricât de plăcut părea acest gând, el era contrar învățăturilor lui Hristos și ale apostolilor, care arătau că grâul și neghina trebuie să crească împreună până la seceriș, adică sfârșitul lumii; că „oamenii nelegiuiți și amăgitorii vor merge din rău în mai rău”; că „în zilele de pe urmă vor fi vremuri grele”; și că împărăția întunericului va continua să existe până la venirea Domnului și va fi nimicită prin suflarea gurii Sale și distrusă cu strălucirea arătării Sale. (Matei 13, 30.38-41; 2 Timotei 3, 13.1; 2 Tesaloniceni 2, 8) Învățătura cu privire la pocăința întregii lumi și la domnia spirituală a lui Hristos n-a fost susținută de către biserica apostolică. În general, n-a fost primită nici de creștini până pe la începutul secolului al XVIII-lea. Ca oricare altă rătăcire, urmările ei aveau să fie rele. Ea îi învăța pe oameni să aștepte venirea Domnului ca având loc târziu în viitor și-i făcea să nu dea atenție semnelor care anunțau revenirea Sa. Această învățătură producea un simțământ de încredere și de siguranță care nu avea nici un temei sigur și îi conducea pe mulți să neglijeze pregătirea necesară pentru a-L întâlni pe Domnul lor. Miller a înțeles că venirea lui Hristos, literală și personală, este prezentată clar în Scripturi. Pavel spune: „Căci Însuși 204
- Page 163 and 164: păzească.” (Wylie, b.18, cap.6)
- Page 165 and 166: autoritate atunci când sunt în co
- Page 167 and 168: doctor catolic, intrând într-o di
- Page 169 and 170: dat un avânt nou mișcării. Condu
- Page 171 and 172: Metoda harului, au arătat multor m
- Page 173 and 174: Dumnezeu o lucrează în inima cred
- Page 175 and 176: ele m-a lovit în piept cu toată p
- Page 177 and 178: Ca răspuns la pretențiile că la
- Page 179 and 180: Capitolul 15 — Revoluția Francez
- Page 181 and 182: ușurință Legea lui Dumnezeu. Ele
- Page 183 and 184: urmăriți de ostași și târâți
- Page 185 and 186: tăcut; nu îndrăznești să arunc
- Page 187 and 188: conștiinciozitatea legile țării
- Page 189 and 190: totul neînstare să se conducă si
- Page 191 and 192: trupelor iacobine (vezi notele supl
- Page 193 and 194: întemeiată Societatea Biblică Am
- Page 195 and 196: petrecuseră viața lucrând pămâ
- Page 197 and 198: autoritatea pot hotărî”, spunea
- Page 199 and 200: slujbă în guvernarea civilă, a d
- Page 201 and 202: Capitolul 17 — Vestitorii Dimine
- Page 203 and 204: către învierea care urma să se p
- Page 205 and 206: produs într-o zi de sărbătoare,
- Page 207 and 208: douăzeci și cinci de veacuri mai
- Page 209 and 210: Această solie este declarată a fi
- Page 211 and 212: ogați și nobili, filozofi ai Orie
- Page 213: Capitolul 18 — Reforma în Americ
- Page 217 and 218: ai potopului (Geneza 6, 3); cele ș
- Page 219 and 220: Decretul căutat se găsea în capi
- Page 221 and 222: „El va încheia un legământ tra
- Page 223 and 224: se întoarcă de la calea lui, și
- Page 225 and 226: simultan, cu iuțeala fulgerului, s
- Page 227 and 228: subiect de o așa măreție copleș
- Page 229 and 230: Vestea revenirii lui Hristos ar tre
- Page 231 and 232: Capitolul 19 — Lumină prin Întu
- Page 233 and 234: plin de putere”. Inimile ascultă
- Page 235 and 236: După învierea Sa, Isus S-a arăta
- Page 237 and 238: solie îngerească din Apocalipsa 1
- Page 239 and 240: Capitolul 20 — O Mare Redeş Tept
- Page 241 and 242: fără bani, a trebuit să-și croi
- Page 243 and 244: dintre ultimele sale călătorii sp
- Page 245 and 246: primejdiilor din ultimii ani. Nu pu
- Page 247 and 248: vestind solia celei de a doua venir
- Page 249 and 250: părăsit pentru ultima oară Templ
- Page 251 and 252: încercare inimile acelora care mă
- Page 253 and 254: La o adunare a prezbiterilor din Ph
- Page 255 and 256: îndepărtate; crezurile care erau
- Page 257 and 258: Despre Babilon se spune că este
- Page 259 and 260: nu te îndoi că mulți vor aplauda
- Page 261 and 262: prezintă Cuvântul lui Dumnezeu, s
- Page 263 and 264: Capitolul 22 — Profeții Împlini
„Gândul nimicirii mă îngheța și mă ducea la deznădejde, iar ziua socotelilor era pentru<br />
toți o distrugere sigură. Cerurile erau ca arama, deasupra capului, iar pământul de sub<br />
picioare era ca fierul. Veșnicia — ce era oare? Și moartea — de ce mai exista? Cu cât<br />
gândeam mai mult, cu atât eram mai departe de explicație. Cu cât mă adânceam în cugetarea<br />
aceasta, cu atât mai contradictorii erau concluziile. Am încercat să nu mai gândesc, dar<br />
gândurile nu le puteam stăpâni. Eram cu adevărat nenorocit, dar nu înțelegeam cauza. Am<br />
murmurat și m-am plâns, dar nu știam de ce. Îmi dădeam seama că eram rău, dar nu știam<br />
cum și unde să găsesc binele. M-am jelit, dar fără nădejde”. În această stare a continuat timp<br />
de câteva luni. „Deodată”, spunea el, „caracterul Mântuitorului a impresionat cu putere<br />
mintea mea. Se părea că există o ființă atât de bună și de miloasă care să ispășească<br />
nelegiuirile noastre, și prin aceasta să ne salveze de suferință și de pedeapsa păcatului.<br />
Imediat am simțit cât de iubitoare poate fi această ființă și mi-am închipuit că mă pot arunca<br />
în brațele Sale și să mă încred în mila unuia ca El. Dar s-a ridicat întrebarea: Cum se poate<br />
dovedi că există o astfel de Ființă? Am descoperit că în afară de Biblie nu se găsește nici o<br />
dovadă de existența unui așa Mântuitor sau chiar a unei stări viitoare....<br />
Și am înțeles că Biblia scotea în evidență tocmai un astfel de Mântuitor de care aveam eu<br />
nevoie; și am fost uimit să descopăr cum o carte neinspirată dezvoltă niște principii atât de<br />
perfect adaptate nevoilor unei lumi căzute. Am fost constrâns să admit că Scripturile<br />
trebuiau să fie o descoperire de la Dumnezeu. Studiul lor a devenit plăcerea mea; iar în Isus<br />
am găsit un prieten. Mântuitorul a devenit pentru mine primul dintre zeci de mii de prieteni;<br />
iar Scripturile, care mai înainte pentru mine erau întunecate și contradictorii, au devenit o<br />
candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea. Mintea mi s-a liniștit și mi s-a<br />
limpezit. Am constatat că Domnul Dumnezeu este o stâncă în mijlocul oceanului vieții.<br />
Biblia a devenit apoi studiul meu de căpetenie și pot spune cu adevărat că am cercetat-o cu o<br />
mare plăcere. Am găsit acea jumătate despre care nu mi s-a vorbit niciodată. M-am întrebat<br />
atunci de ce nu văzusem mai înainte frumusețea și măreția ei și m-am minunat cum de am<br />
putut-o respinge. Am descoperit tot ce-mi putea dori inima și un bun leac pentru toate bolile<br />
sufletului. Am pierdut gustul pentru orice altă lectură și mi-am îndreptat inima să primesc<br />
înțelepciune de la Dumnezeu.” (S.Bliss, Memoirs of W.Miller, p. 65-67)<br />
Miller și-a mărturisit în mod deschis credința în religia pe care o disprețuise. Dar<br />
prietenii lui necredincioși n-au întârziat să aducă toate acele argumente pe care el însuși le<br />
susținuse împotriva autorității divine a Scripturilor. Atunci nu era pregătit să răspundă; dar a<br />
raționat că, dacă Biblia este o descoperire de la Dumnezeu, trebuie să fie consecventă cu ea<br />
însăși; și dacă a fost dată pentru îndrumarea omului, trebuie să fie adaptată la înțelegerea lui.<br />
S-a hotărât să studieze Scripturile pentru sine și să se asigure dacă toate contrazicerile<br />
aparente se pot armoniza.<br />
Încercând să pună deoparte părerile preconcepute și renunțând la comentarii, a comparat<br />
verset cu verset cu ajutorul trimiterilor și ale concordanței. Și-a continuat studiul într-un<br />
mod ordonat și metodic; începând cu Geneza și citind verset cu verset, n-a mers mai repede<br />
203
Change language