Pentru a Termina Cursa_

ogați și nobili, filozofi ai Orientului. Cercetători ai naturii, magii Îl văzuseră pe Dumnezeu
în lucrarea mâinilor Sale. Din Scripturile evreilor, ei înțeleseseră că o stea se va ridica din
Iacov și cu o dorință sinceră așteptau venirea Sa, care urma să fie nu numai „mângâierea lui
Israel”, ci și o „Lumină care să lumineze Neamurile” și „pentru mântuire până la marginile
pământului” (Luca 2, 25.32; Faptele Apostolilor 13, 47). Ei erau cercetători după lumină și
lumina de la tronul lui Dumnezeu iluminase calea pentru picioarele lor. În timp ce preoții și
rabinii din Ierusalim, păzitorii rânduiți și exponenții adevărului, erau învăluiți în întuneric,
steaua trimisă de Cer i-a condus pe acești străini dintre neamuri la locul nașterii Regelui nou
născut.
Pentru „aceia care-L caută”, Hristos „va veni pentru a doua oară fără păcat spre
mântuire”. (Evrei 9, 28). Asemenea veștilor despre nașterea Mântuitorului, solia celei de a
doua veniri n-a fost încredințată conducătorilor religioși ai poporului. Ei nu păstraseră
legătura cu Dumnezeu și respinseseră lumina din cer; de aceea ei n-au fost în numărul
descris de apostolul Pavel: „Dar voi fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să
vă prindă ca un hoț. Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici
ai întunericului”. (1 Tesaloniceni 5, 4.5.)
Străjerii de pe zidurile Sionului ar fi trebuit să fie primii care să prindă vestea venirii
Mântuitorului, primii care să-și înalțe glasul spre a vesti apropierea Sa, primii care să-i
avertizeze pe oameni să se pregătească pentru venirea Sa. Dar ei se simțeau bine, visând
pace și siguranță, în timp ce oamenii dormeau în păcatele lor. Isus a văzut biserica Sa
asemenea unui smochin neroditor, acoperit cu frunze pline de pretenții, dar fără rodul
prețios. Îra o păzire îngâmfată a formelor religiei, în timp ce lipsea spiritul adevăratei
umilințe, al pocăinței și credinței — singurul care putea oferi lui Dumnezeu o slujire pe care
să o primească. În locul darurilor Duhului, se manifestau mândria, formalismul, slava
deșartă și apăsarea. O biserică apostaziată, care a închis ochii față de semnele timpului.
Dumnezeu nu i-a părăsit și nici n-a lăsat credincioșia Sa să slăbească, dar ei s-au depărtat de
El și s-au despărțit de dragostea Lui. Pentru că ei au refuzat să aducă la îndeplinire
condițiile, făgăduințele Sale nu s-au împlinit față de ei.
Aceasta este urmarea sigură a neglijării de a aprecia și folosi lumina și privilegiile pe care le
revarsă Dumnezeu. Dacă biserica nu va urma providența pe care El o arată, primind orice
rază de lumină și îndeplinind orice datorie cunoscută, religia va degenera în mod inevitabil
în păzirea unor forme, iar spiritul unei evlavii vitale va dispărea. Acest adevăr a fost ilustrat
de repetate ori în istoria bisericii. Dumnezeu cere de la poporul Său faptele credinței și o
ascultare corespunzătoare cu binecuvântările și privilegiile acordate. Ascultarea cere un
sacrificiu și implică o cruce; și pentru motivul acesta, mulți dintre cei care se pretind urmași
ai lui Hristos au refuzat să primească lumina din ceruri și asemenea iudeilor din vechime, n-
au cunoscut timpul cercetării lor (Luca 19, 44). Din cauza mândriei și necredinței lor,
200