Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
Această solie este declarată a fi o parte din Evanghelia veșnică. Lucrarea predicării<br />
Evangheliei n-a fost încredințată îngerilor, ci a fost dată oamenilor. Îngerii sfinți au fost<br />
folosiți în dirijarea acestei lucrări și au răspunderea marilor evenimente pentru mântuirea<br />
oamenilor. Dar vestirea efectivă a Evangheliei este adusă la îndeplinire de slujitorii lui<br />
Hristos de pe pământ. Bărbații credincioși, care au fost ascultători de îndemnurile Duhului<br />
lui Dumnezeu și ale învățăturilor Cuvântului Său, urmau să vestească lumii această<br />
avertizare. Ei au fost aceia care au luat seama la „cuvântul cel sigur al profeției”, la „lumina<br />
care strălucește într-un loc întunecos până se va crăpa de ziuă și va răsări luceafărul de<br />
dimineață”. (2 Petru 1, 19). Ei au căutat cunoașterea de Dumnezeu mai mult decât toate<br />
comorile ascunse, socotind-o „mai bună decât argintul și venitul adus de ea, mai de preț<br />
decât aurul”. (Proverbe 3, 14). Și Domnul le-a descoperit lucrurile mari ale Împărăției.<br />
„Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, și legământul făcut cu El le dă<br />
învățătură.” (Psalmii 25, 14)<br />
Nu teologii școliți au înțeles acest adevăr și nu ei s-au angajat în vestirea lui. Dacă<br />
aceștia ar fi fost niște veghetori credincioși, cercetând cu stăruință și cu rugăciune<br />
Scripturile, ar fi cunoscut timpul din noapte, profețiile le-ar fi descoperit evenimentele gata<br />
să aibă loc. Dar ei n-au ocupat această poziție și solia a fost dată altor bărbați mai umili. Isus<br />
spunea: „Umblați ca unii care aveți lumina”. (Ioan 12, 35). Aceia care întorc spatele luminii<br />
pe care Dumnezeu le-a dat-o sau care neglijează să o caute atunci când ea este la îndemâna<br />
lor, sunt lăsați în întuneric. Iar Mântuitorul declară: „Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla<br />
în întuneric, ci va avea lumina vieții”. (Ioan 8, 12). Toți aceia care caută având un singur<br />
scop, să facă voia lui Dumnezeu, luând seama la lumina dată deja, vor primi o lumină mai<br />
mare; o stea de lumină cerească va fi trimisă să călăuzească aceste suflete în tot adevărul.<br />
La prima venire a lui Hristos, preoții și cărturarii din Cetatea Sfântă, cărora le-au fost<br />
încredințate revelațiile lui Dumnezeu, ar fi putut discerne semnele timpului și ar fi putut<br />
vesti venirea Celui Făgăduit. Astfel, profeția lui Mica arătase locul nașterii Sale; Daniel<br />
specificase timpul venirii Lui (Mica 5, 2; Daniel 9, 25). Dumnezeu încredințase aceste<br />
profeții conducătorilor iudei. Erau deci vinovați că n-au știut și n-au făcut cunoscut<br />
poporului că venirea lui Mesia era la ușă. Neștiința lor nu era decât urmarea unei neglijențe<br />
păcătoase. Iudeii clădeau monumente în cinstea proorocilor lui Dumnezeu omorâți, în timp<br />
ce, prin respectul față de oamenii mari ai pământului, aduceau cinstire slujitorilor lui Satana.<br />
Absorbiți de lupta lor ambițioasă pentru loc și putere printre oameni, au pierdut din vedere<br />
onorurile divine oferite de Regele cerului.<br />
Cu un interes profund și plin de respect, bătrânii lui Israel ar fi trebuit să studieze locul,<br />
timpul și împrejurările celui mai mare eveniment din istoria omenirii: venirea Fiului lui<br />
Dumnezeu, pentru a aduce la îndeplinire mântuirea omului. Tot poporul ar fi trebuit să<br />
vegheze și să aștepte pentru a fi printre primii care să-L fi salutat pe Răscumpărătorul lumii.<br />
Însă, iată că la Betleem doi călători obosiți, veniți din îndepărtatele coline ale Nazaretului,<br />
străbat străzile înguste către partea răsăriteană a orașului, căutând în zadar un loc de odihnă<br />
198
Change language