Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
„Au fost aprinse lumânări, iar focul din cămin lucea ciudat ca într-o seară de toamnă fără<br />
lună.... Păsările s-au retras în cotețe și s-au dus la culcare, vitele s-au înapoiat în staul ca<br />
pentru noapte și rumegau. Broaștele orăcăiau, păsările cântau cântece de seară, iar liliecii<br />
zburau. Însă oamenii știau că nu venise noaptea....” „Dr. Nathanael Whittaker, pastorul<br />
bisericii Tabernacol din Salem, a ținut slujba religioasă în casa de rugăciune, ținând o<br />
predică în care a susținut că întunecimea era supranaturală. S-au ținut adunări în multe alte<br />
locuri. Textele biblice pentru aceste predici neprevăzute erau fără excepție acelea care<br />
arătau că întunericul era în acord cu profeția Scripturii.... Întunericul a fost foarte dens la<br />
scurtă vreme după ora 11.” (The Essex Antiquarian, April 1899, vol. 3, nr. 4, pp. 53.54).<br />
Într-o mare parte a țării întunericul a fost atât de mare în timpul zilei, încât oamenii n-au<br />
putut vedea cât este ceasul, n-au putut mânca și nici nu și-au putut îndeplini treburile lor<br />
casnice fără lumina lumânărilor.<br />
Întinderea acestei întunecimi a fost extraordinară. A fost văzută cu mult mai spre răsărit<br />
decât la Falmouth. Către apus, ea a ajuns la cea mai îndepărtată parte din Connecticut și la<br />
Albany. Spre sud, a fost observată de-a lungul țărmului mării, iar spre nord la limita până la<br />
care se întind așezările americane (William Gordon, History of the Rise, Progress, and<br />
Establishment of the Independence of the U.S.A, vol. 3, p. 57).<br />
Întunecimea intensă a zilei a fost urmată, cu o oră sau două înainte de căderea serii, de<br />
un cer în parte curat, iar soarele a apărut cu toate că era încă voalat de o ceață întunecată și<br />
deasă.<br />
„După apusul soarelui, norii s-au îngrămădit și s-a întunecat foarte repede.... Nici<br />
întunericul nopții n-a fost mai puțin obișnuit și mai puțin înfricoșător decât acela al zilei; cu<br />
toate că era aproape lună plină, nu se putea vedea nici un obiect decât cu ajutorul unei<br />
lumini artificiale care, atunci când era privită din casele învecinate și din alte locuri<br />
îndepărtate, părea ca un întuneric egiptean prin care abia puteau pătrunde razele.” (Isaiah<br />
Thomas, Massachusetts Spy; or, American Oracle of Liberty, vol. 10, nr. 472, May 25,<br />
1780). Un martor ocular al acestei scene spunea: „Nu puteam să înțeleg că, dacă orice corp<br />
luminos din univers ar fi fost îmbrăcat într-o întunecime de nepătruns sau și-ar fi încetat<br />
existența, întunericul n-ar fi fost mai complet”. (Scrisoarea trimisă de Dr. Samuel Tenney,<br />
din Exeter, New Hampshire. December 1785, în Massachusetts, Historical Society<br />
Collections, 1792, prima serie, vol. 1, p. 97). Cu toate că la ora nouă în seara aceea răsărise<br />
luna și era aproape plină, „n-a avut puterea să risipească umbrele morții”. După miezul<br />
nopții întunericul a dispărut, iar luna, când a fost văzută imediat după aceea, avea culoarea<br />
sângelui.<br />
Ziua de 19 mai 1780 a rămas în istorie ca „Ziua întunecoasă”. Din vremea lui Moise n-a<br />
mai fost o întunecime de aceeași densitate, întindere și durată, care să fi fost înregistrată<br />
vreodată. Și întreaga descriere a acestui eveniment, așa cum ne este redată de martorii<br />
oculari, este, desigur, confirmarea cuvintelor Domnului, raportate de proorocul Ioel cu<br />
195
Change language