07.07.2024 Views

Pentru a Termina Cursa_

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

SHOW MORE
SHOW LESS

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

lor și toate dorințele și străduințele sufletelor lor.... Grăbește, o, Doamne, această zi

binecuvântată!” (Idem, vol. 17, pp. 182, 183). Aceasta era nădejdea bisericii apostolice, a

„bisericii din pustie” și a reformatorilor.

Proorocia nu numai că profetizează modul și scopul revenirii lui Hristos, ci prezintă și

semnele prin care oamenii pot ști când venirea Lui este aproape. Isus spunea: „Vor fi semne

în soare, în lună și în stele”. (Luca 21, 25). „Soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da

lumina ei, stelele vor cădea din cer, și puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate. Atunci se

va vedea Fiul omului venind pe nori cu o mare putere și cu slavă.” (Marcu 13, 24-26).

Descoperitorul descrie astfel primul dintre semnele care preced a doua venire: „S-a făcut un

mare cutremur de pământ, soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, și luna s-a făcut ca

sângele”. (Apocalipsa 6, 12)

Aceste semne au fost văzute înainte de începutul secolului al XIX-lea. Și ca o împlinire a

acestei proorocii, în anul 1755 a avut loc cel mai groaznic cutremur care a fost cunoscut

vreodată. Deși în general este cunoscut sub numele de cutremurul din Lisabona, el s-a întins

pe o mare parte din Europa, Africa și America. A fost simțit în Gröenlanda, în Indiile de

Vest, în insulele Madeira, în Norvegia și Suedia, Marea Britanie și Irlanda. El s-a extins pe o

suprafață de 4 milioane de mile pătrate. În Africa, șocul a fost aproape tot atât de puternic ca

și în Europa. O mare parte a orașului Alger a fost distrusă; iar la o mică distanță de Maroc,

un sat de 8 sau 10.000 de locuitori a fost înghițit cu totul. Un val uriaș a măturat coasta

Spaniei și Africii, inundând orașe și provocând o mare distrugere.

În Spania și Portugalia, șocul s-a manifestat cu o violență extremă. La Cadix, valul

fluxului se spune că a fost de 18 metri înălțime. „Munții cei mai mari din Portugalia au fost

zguduiți puternic, din temelie, iar unii dintre ei s-au despicat din vârf și s-au rostogolit întrun

mod ciudat, părți mari dintre ei fiind aruncate în văile învecinate. S-a spus că au ieșit

flăcări din acești munți.” (Sir Charles Lyell, Principles of Geology, p. 495) „La Lisabona, în

adâncurile pământului s-a auzit un bubuit de tunet și îndată după aceea o zguduitură

puternică a distrus o mare parte din oraș. În timp de aproximativ șase minute, au pierit

60.000 de persoane. La început apele oceanului s-au retras lăsând țărmul uscat, apoi au

revenit cu violență, ridicându-se cu 15 metri și chiar mai mult deasupra nivelului obișnuit.

Printre alte ravagii care au avut loc la Lisabona în timpul catastrofei, a fost și prăbușirea

unui chei nou construit, în întregime din marmură, foarte costisitor. Un mare număr de

oameni se refugiaseră acolo, căci părea un loc sigur de scăpare, în care ar fi fost la adăpost

de căderea zidurilor; dar deodată cheiul s-a prăbușit cu toți oameni de pe el și nici un om n-a

mai ieșit la suprafață.” (Idem, p. 495)

„Zguduitura cutremurului a fost urmată imediat de prăbușirea tuturor bisericilor și

mănăstirilor și aproape a tuturor clădirilor publice mari și a peste un sfert din celelalte case.

La aproape două ore după cataclism, focul a izbucnit în mai multe cartiere, mistuind orașul

cu deosebită violență timp de trei zile, încât acesta a fost cu totul pustiit. Cutremurul s-a

193

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!