Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
către învierea care urma să se producă la revenirea Mântuitorului. „Atunci cei morți în<br />
Hristos vor învia și împreună cu cei vii vor fi răpiți pentru a întâmpina pe Domnul în<br />
văzduh.... Și astfel, spunea el, vom fi pentru totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă unii pe alții<br />
cu aceste cuvinte.” (1 Tesaloniceni 4, 16-18).<br />
Pe Patmosul cel stâncos, ucenicul iubit a auzit și el făgăduința: „Iată Eu vin curând”, iar<br />
răspunsul lui plin de adorare dă glas rugăciunii bisericii de-a lungul peregrinării ei: „Amin,<br />
vino Doamne Isuse”. (Apocalipsa 22, 20). Din temniță, de la rug, de pe eșafod, unde sfinții<br />
și martirii au mărturisit despre adevăr, vine de-a lungul veacurilor exprimarea credinței și a<br />
nădejdii lor. Fiind „asigurați de învierea Sa și în consecință și de a lor, la revenirea Sa,<br />
pentru motivul acesta”, spune unul dintre acești creștini, „ei nu se temeau de moarte și se<br />
constata că erau mai presus de ea”. (Daniel T. Taylor, The Reign of Christ on Earth: or, The<br />
Voice of the Church in All Ages, 33). „Erau gata să meargă în mormânt pentru a putea învia<br />
liberi.” (Idem, p. 54). Ei Îl așteptau pe Domnul lor „să vină din cer, pe nori cu slava Tatălui<br />
Său, ca să aducă celui drept vremurile împărăției. Valdenzii nutreau aceeași credință (Idem,<br />
pp. 129-133). Wycliffe privea înainte la revenirea Răscumpărătorului ca nădejde a bisericii.”<br />
(Idem, pp. 132-134)<br />
Luther declara: „Sunt convins cu adevărat că ziua judecății nu va întârzia trei sute de ani.<br />
Dumnezeu nu va putea îngădui mai mult această lume păcătoasă.... Ziua cea mare se<br />
apropie, zi în care împărăția nelegiuiților va fi nimicită.” (Idem, pp. 158, 134) „Această<br />
lume îmbătrânită nu este departe de sfârșitul ei”, spunea Melanchton. Iar Calvin îi îndemna<br />
pe creștini „să nu ezite a dori cu ardoare ziua venirii lui Hristos ca cel mai remarcabil dintre<br />
toate evenimentele” și declara că „întreaga familie a celor credincioși va avea în vedere ziua<br />
aceasta. Trebuie să flămânzim după Hristos, trebuie să-L căutăm, să-L contemplăm”, zicea<br />
el, „până în zorii acelei zile mari, când Domnul nostru Își va manifesta deplin slava<br />
împărăției Sale”. (Idem, pp. 158, 134)<br />
„Nu a dus Domnul Isus trupul nostru în ceruri?”, spunea Knox, reformatorul scoțian, „și<br />
nu se va reîntoarce oare? Știm că El va reveni, și aceasta cu mare grabă”. Ridley și Latimer,<br />
care și-au dat viața pentru adevăr, așteptau cu credință revenirea Domnului. Ridley scria:<br />
„Fără îndoială, lumea — cred și de aceea spun — merge către sfârșit. Să strigăm în inimile<br />
noastre împreună cu Ioan, slujitorul lui Dumnezeu, către Mântuitorul Hristos: «Amin, vino<br />
Doamne Isuse»”. (Idem, pp. 151, 145)<br />
„Gândul revenirii Domnului”, spunea Baxter, „îmi este atât de plăcut și plin de bucurie”.<br />
(Richard Baxter, Works, vol, 17, p. 555). „A iubi revenirea Sa și a aștepta această fericită<br />
nădejde este lucrarea credinței și caracterului sfinților Lui.... Dacă moartea este ultimul<br />
vrăjmaș care va fi distrus la înviere, ne putem da seama cât de stăruitor trebuie să se roage și<br />
să dorească credincioșii a doua venire a lui Hristos, până când va fi făcută această cucerire<br />
deplină și finală.” (Idem, vol. 17, p. 500). „Aceasta este ziua pe care toți credincioșii trebuie<br />
să o dorească, să o nădăjduiască și să o aștepte, ca fiind împlinirea întregii lucrări a mântuirii<br />
192
Change language