Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
Capitolul 17 — Vestitorii Dimineții<br />
Unul dintre cele mai solemne și mai glorioase dintre adevărurile descoperite în Biblie<br />
este a doua venire a lui Hristos, pentru a desăvârși marea lucrare de mântuire. <strong>Pentru</strong><br />
poporul peregrin al lui Dumnezeu, atât de mult timp lăsat să pribegească în „negura și<br />
umbra morții”, este dată o nădejde, prețioasă și inspiratoare, de bucurie în făgăduințele<br />
revenirii Aceluia care este „învierea și viața”, pentru a-i conduce acasă „pe cei alungați ai<br />
Săi”. Învățătura cu privire la a doua venire este nota dominantă a Sfintelor Scripturi. Din<br />
ziua în care prima pereche de oameni a părăsit cu durere Edenul, copiii credinței au așteptat<br />
venirea Celui Făgăduit pentru a doborî puterea nimicitorului și a-i aduce iarăși în paradisul<br />
pierdut. Bărbații sfinți din vechime priveau înainte către venirea lui Mesia în slavă, ca<br />
împlinire a nădejdii lor. Lui Enoh, al șaptelea urmaș al acelora care locuiseră în Eden, cel<br />
care timp de trei secole de viețuire pe pământ umblase cu Dumnezeu, i s-a îngăduit să<br />
privească de departe venirea Eliberatorului. „Iată”, zicea el, „că a venit Domnul cu zecile de<br />
mii de sfinți ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor.” (Iuda 14, 15).<br />
Patriarhul Iov, în noaptea suferinței lui, exclama cu o încredere neclintită: „Știu că<br />
Răscumpărătorul meu trăiește și că Se va arăta la urmă pe pământ ... voi vedea totuși pe<br />
Dumnezeu. Ochii mei Îl vor vedea și nu ai altuia”. (Iov 19, 25-27) Revenirea lui Hristos<br />
pentru a inaugura domnia neprihănirii a inspirat cele mai sublime și mai arzătoare declarații<br />
tuturor scriitorilor sfinți. Poeții și profeții Bibliei s-au ocupat de acest subiect în cuvinte care<br />
ardeau de foc ceresc. Iar psalmistul cânta despre puterea și maiestatea Regelui lui Israel:<br />
„Din Sion desăvârșirea frumuseții, de acolo strălucește Dumnezeu. Dumnezeul nostru vine<br />
și nu tace.... El strigă spre ceruri sus, și spre pământ, ca să judece pe poporul Său”. (Psalmii<br />
50, 2-4). „Să se bucure cerurile și să se veselească pământul ... înaintea Domnului, căci El<br />
vine, vine să judece pământul; El va judeca lumea cu dreptate și popoarele după credincioșia<br />
Lui.” (Psalmii 96, 11-13)<br />
Profetul Isaia spunea: „Treziți-vă și săriți de bucurie, cei ce locuiți în țărână! Căci roua ta<br />
este o rouă dătătoare de viață și pământul va scoate iarăși afară pe cei morți.” „...Să învie dar<br />
morții Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte!... Nimicește moartea pe vecie: Domnul<br />
Dumnezeu șterge lacrimile de pe toate fețele, și îndepărtează de pe tot pământul ocara<br />
poporului Său; da, Domnul a vorbit. În ziua aceea, vor zice: «Iată, acesta este Dumnezeul<br />
nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam,<br />
acum să ne veselim, și să ne bucurăm de mântuirea Lui!»” (Isaia 26, 19; Isaia 25, 8.9)<br />
Apoi Habacuc, răpit în viziune sfântă, privea venirea Lui. „Dumnezeu vine din Teman,<br />
și Cel sfânt vine din muntele Paran.... Măreția Lui acoperă cerurile, și slava Lui umple<br />
pământul. Strălucirea Lui este ca lumina soarelui. Se oprește și măsoară pământul cu ochiul;<br />
privește, și face neamurile să tremure; munții cei veșnici se sfărâmă, dealurile cele vechi se<br />
pleacă; El umblă pe cărări veșnice.... Ai încălecat pe caii Tăi și Te-ai suit în carul Tău de<br />
190
Change language