Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
petrecuseră viața lucrând pământul, au trebuit acum să învețe diferite meserii. Dar au primit<br />
cu bucurie situația și n-au pierdut timpul lenevind sau cârtind. Cu toate că deseori erau<br />
chinuiți de sărăcie, ei mulțumeau lui Dumnezeu pentru binecuvântările care le erau încă date<br />
și-și găseau bucuria în comuniunea spirituală nestingherită. „Erau conștienți că sunt<br />
peregrini și nu căutau prea mult bunurile pământești, ci își înălțau ochii către cer, țara lor cea<br />
mai scumpă, și își linișteau astfel sufletul” (Bancroft, pt. 1, cap. 12, par. 15).<br />
În exil și în greutăți, dragostea și credința lor se întărea. Ei se încredeau în făgăduințele<br />
Domnului, iar El nu i-a părăsit în timp de nevoie. Îngerii Săi erau lângă ei pentru a-i încuraja<br />
și a-i sprijini. Iar când mâna lui Dumnezeu le-a arătat drumul peste mare, către un pământ<br />
unde și-ar fi putut găsi o țară în care să lase copiilor lor o moștenire prețioasă a libertății<br />
religioase, au pornit întracolo, fără să oscileze, pe calea arătată de Providență. Dumnezeu a<br />
îngăduit să vină încercări peste poporul Lui spre a-l pregăti pentru împlinirea planului Său<br />
minunat față de el. Biserica decăzuse prea mult ca să mai poată fi ridicată. Dumnezeu era<br />
gata să-Și reverse puterea asupra lor, pentru a da lumii altă dovadă că nu îi va uita pe aceia<br />
care se încred în El. El călăuzise evenimentele pentru a provoca ura lui Satana și uneltirile<br />
oamenilor răi, ca slava Sa să crească și să aducă poporul Său într-un loc sigur. Persecuția și<br />
exilul urmau să deschidă drumul libertății.<br />
Atunci când pentru prima oară au fost siliți să se despartă de Biserica Anglicană,<br />
puritanii s-au unit printr-un legământ solemn, ca popor liber al Domnului, „să meargă<br />
împreună în toate căile Lui cunoscute sau pe cale de a fi făcute cunoscut”. (J.Brown, The<br />
Pilgrim Fathers, p. 74). Aici era adevăratul spirit al Reformei, principiul vital al<br />
protestantismului. <strong>Pentru</strong> motivul acesta au plecat peregrinii din Olanda, pentru a-și găsi un<br />
cămin în Lumea Nouă. John Robinson, pastorul lor, care a fost prevenit în mod providențial<br />
să nu-i însoțească, în cuvântul lui de adio către exilați a spus:<br />
„Fraților, suntem pe cale să ne despărțim pentru multă vreme și Domnul știe dacă voi<br />
mai trăi ca să vă mai văd vreodată fața. Chiar dacă Domnul a hotărât să vă văd sau nu, vă<br />
conjur, înaintea lui Dumnezeu și a îngerilor Lui binecuvântați, să mă urmați numai atât cât<br />
L-am urmat eu pe Hristos. Dacă Dumnezeu vă va descoperi altceva, prin oricare instrument<br />
al Său, fiți tot atât de gata să-l primiți, precum ați fost totdeauna gata de a primi orice adevăr<br />
în timpul lucrării mele; căci sunt convins că Domnul mai are adevăr și lumină care să<br />
izvorască din sfântul Său Cuvânt. (Martyn, vol. 5, p. 70) În ce mă privește, nu pot deplânge<br />
destul starea bisericilor reformate care au ajuns la stagnare în religie și nu vor merge mai<br />
departe decât instrumentele reformei lor. Lutheranii nu pot merge mai departe decât a văzut<br />
Luther ... iar calviniștii, precum vedeți, rămân fermi acolo unde i-a lăsat marele bărbat al lui<br />
Dumnezeu, care nici el n-a văzut toate lucrurile. Aceasta este o nenorocire pe care nu o<br />
putem deplânge îndeajuns, deoarece ei, cu toate că au fost lumini arzătoare și strălucitoare în<br />
vremea lor, totuși n-au cunoscut toate planurile lui Dumnezeu, însă dacă ar trăi acum, ar fi<br />
tot atât de gata să îmbrățișeze o lumină mai mare decât aceea pe care au primit-o la început.”<br />
(D.Neal, History of the Puritans, vol. 1, p. 269)<br />
184
Change language