Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
Capitolul 16 — Ţară Libertăţii<br />
Reformatorii englezi, cu toate că renunțaseră la învățăturile romanismului, au păstrat<br />
totuși multe din formele lui. Astfel, cu toate că autoritatea și crezul Romei fuseseră respinse,<br />
nu puține dintre obiceiurile și ceremoniile ei fuseseră încorporate în slujbele religioase ale<br />
Bisericii Anglicane. S-a pretins că aceste lucruri nu erau probleme de conștiință; că, deși nu<br />
erau poruncite în Scriptură și deci nu erau esențiale, nefiind interzise, nu erau rele în ele<br />
însele. Păzirea lor tinde să îngusteze abisul care despărțea bisericile reformate de Roma și s-<br />
a susținut că ele ar fi provocat primirea credinței protestante de către romaniști.<br />
<strong>Pentru</strong> cei conservatori și înclinați spre compromis, aceste argumente păreau hotărâtoare.<br />
Dar mai era o categorie care nu judeca în felul acesta. Faptul că aceste obiceiuri „tindeau să<br />
arunce un pod peste abisul dintre Roma și Reformă” (Martyn, vol. 5, p. 22) era după părerea<br />
lor un argument puternic împotriva păstrării lor. Ei le priveau ca simboluri ale sclaviei din<br />
care fuseseră eliberați și la care nu erau dispuși să se întoarcă. Ei socoteau că Dumnezeu<br />
stabilise în Cuvântul Său rânduieli care să dirijeze serviciul divin și că oamenii nu sunt liberi<br />
să adauge sau să scoată din ele. De fapt, începutul marii apostazii a fost încercarea de a<br />
înlocui autoritatea lui Dumnezeu cu aceea a bisericii. Roma a început să recomande ceea ce<br />
Dumnezeu interzisese și a sfârșit prin a interzice ceea ce El poruncise în mod clar.<br />
Mulți doreau cu înfocare să se întoarcă cu sinceritate la curăția și simplitatea care a<br />
caracterizat biserica primară. Ei priveau multe din obiceiurile practicate de biserica<br />
anglicană ca monumente ale idolatriei și nu puteau cu bună știință să se unească în felul ei<br />
de închinare. Dar biserica, fiind susținută de autoritatea civilă, nu îngăduia nici o abatere de<br />
la formele ei. Participarea la serviciile divine era cerută prin lege, iar adunările de cult<br />
neautorizate erau interzise sub pedeapsa cu închisoarea, exilul sau moartea.<br />
La începutul secolului al XVII-lea, monarhul care tocmai venise pe tronul Angliei și-a<br />
făcut cunoscută hotărârea de a-i face pe puritani să se supună, sau ... să fie dați afară din<br />
țară, sau altceva mai rău (George Bancroft, History of the United States of America, pt. 1,<br />
cap. 12, p. 6). Alungați, persecutați și întemnițați, ei nu puteau vedea în viitor nici o speranță<br />
de zile mai bune și mulți s-au supus convingerii că pentru cei care doreau să-L slujească pe<br />
Dumnezeu după dictatele conștiinței lor, „Anglia înceta pentru totdeauna de a mai fi un loc<br />
ospitalier.” (J.G.Palfrey, History of New England, cap. 3, par. 43). Unii s-au hotărât până la<br />
urmă să caute adăpost în Olanda. Au întâmpinat greutăți, pierderi și întemnițare. Planurile<br />
lor au fost zădărnicite și au fost trădați în mâinile vrăjmașilor lor. Dar stăruința neabătută a<br />
învins în cele din urmă și au găsit adăpost pe țărmurile prietenești ale Republicii Olandeze.<br />
În fuga lor și-au părăsit casele, bunurile și mijloacele lor de trai. Erau străini într-o țară<br />
străină, în mijlocul unui popor cu o limbă și obiceiuri deosebite. Au fost siliți să recurgă la<br />
ocupații noi și nemaiîncercate pentru a-și câștiga pâinea. Bărbați de vârste mijlocii, care-și<br />
183
Change language