Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Regele, clerul și nobilii au fost obligați să se supună atrocităților unui popor întărâtat și înnebunit. Setea lui de răzbunare a fost doar stimulată de executarea regelui; iar aceia care hotărâseră moartea lui l-au urmat în scurtă vreme la eșafod. S-a hotărât un măcel general al tuturor acelora care erau bănuiți de ostilitate față de Revoluție. Închisorile care gemeau au ajuns la un moment dat să cuprindă mai mult de două sute de mii de prizonieri. Orașele regatului asistau la scene înspăimântătoare. O partidă a revoluționarilor era împotriva celeilalte, iar Franța a devenit un vast câmp de mase care se luptau, mânate de furia pasiunilor. „În Paris, răscoalele urmau una după alta, iar cetățenii erau împărțiți în nenumărate partide, care păreau că nu au altă țintă decât exterminarea reciprocă.” Și pentru a încorona nenorocirea generală, națiunea a fost implicată într-un război lung și distrugător cu marile puteri ale Europei. „Țara era în pragul falimentului, armatele cereau să li se plătească soldele. Parizienii erau înfometați, provinciile erau pustiite de tâlhari, iar civilizația se prăbușise în anarhie și desfrâu.” Poporul învățase prea bine lecțiile de cruzime și de tortură pe care Roma le predase cu atâta sârguință. Venise în sfârșit ziua plății. Acum nu ucenicii lui Isus erau aruncați în închisori și târâți la rug. Cu mult înainte, aceștia pieriseră sau fuseseră alungați în exil. Roma necruțătoare simțea acum puterea teribilă a acelora pe care ea îi învățase să aibă plăcere în fapte sângeroase. „Exemplul persecuției, pe care clerul Franței îl afișase timp de multe veacuri, era acum îndreptat asupra lor cu o îndoită asprime. Eșafodurile se înroșeau de sângele preoților. Galerele și închisorile, odinioară înțesate de hughenoți, erau acum pline de persecutorii lor. Pus în lanțuri și trudind la vâsle, clerul romano-catolic a suportat toate acele nenorociri pe care biserica lor le aplicase cu atâta risipă blânzilor eretici.” (vezi notele suplimentare). „Apoi au venit zilele acelea când au fost aplicate cele mai barbare legi de către cele mai barbare tribunale, când nici un om nu-și putea saluta vecinii sau să-și spună rugăciunile ... fără primejdia de a comite un delict grav, când iscoadele stăteau la pândă în toate colțurile, când ghilotina lucra din greu în fiecare dimineață, când închisorile erau atât de pline ca o corabie de sclavi, când canalele curgeau înspumate de sânge omenesc în Sena.... În timp ce zilnic care întregi încărcate de victime erau duse la execuție pe străzile Parisului, proconsulii, pe care comitetul suveran îi trimisese în departamente, manifestau un exces de cruzime necunoscut nici chiar în capitală. Cuțitul mașinii fatale se ridica și cădea prea încet pentru lucrarea măcelului lor. Șiruri lungi de prizonieri erau împușcați. Erau făcute găuri pe fundul șlepurilor supraaglomerate. Lyonul a fost transformat într-o pustietate. La Arras, chiar și mila crudă a unei morți grabnice a fost refuzată prizonierilor. Pretutindeni de-a lungul Loirei, de la Saumur și până la mare, stoluri mari de ciori se hrăneau din trupurile goale, unite în îmbrățișări hidoase. Nu s-a arătat nici o milă față de sex sau vârstă. Numărul băieților și fetelor sub vârsta de șaptesprezece ani care au fost uciși de acel guvern tiran este socotit cu sutele. Copilași smulși de la sân erau aruncați din suliță în suliță de-a lungul 179
trupelor iacobine (vezi notele suplimentare). Într-un răstimp de zece ani au pierit mulțimi de ființe omenești. Toate acestea erau așa cum le-a dorit Satana. Aceasta a fost lucrarea pentru care el s-a străduit timp de veacuri. Procedeul lui este înșelăciunea de la început și până la sfârșit, iar scopul lui neabătut este să aducă nenorocire și mizerie peste oameni, să desfigureze și să păteze lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, să strice planurile divine de iubire și de bunăvoință și, în felul acesta, să producă durere în ceruri. Apoi, prin priceperea lui amăgitoare, el orbește mintea oamenilor, conducându-i să arunce ocară asupra lucrării lui Dumnezeu, ca și când toată această nenorocire ar fi consecința planului Creatorului. Tot la fel, atunci când aceia care fuseseră degradați și brutalizați prin puterea lui plină de cruzime își obțin libertatea, el îi îndeamnă la excese și atrocități. Atunci, tabloul acesta de dezmăț fără frâu este declarat de către tirani și opresori ca fiind o ilustrare a urmărilor libertății. Când rătăcirea îmbrăcată într-o anumită haină este demascată, Satana o maschează într-o altă travestire și mulțimile o primesc cu tot atâta ușurință ca și pe cea dintâi. Atunci când poporul a văzut că romanismul este o amăgire prin care nu-l mai poate duce la călcarea Legii lui Dumnezeu, el i-a determinat să privească orice religie ca fiind o escrocherie, iar Biblia ca pe o legendă; dând la o parte rânduielile divine, poporul s-a predat nelegiuirii fără frâu. Rătăcirea fatală care a produs atâta nenorocire locuitorilor Franței, a fost necunoașterea acestui mare adevăr, că adevărata libertate se găsește în principiile Legii lui Dumnezeu. «O, dacă ai fi luat aminte la poruncile Mele! Atunci pacea ta ar fi fost ca un râu și fericirea ta ca valurile mării». «Cei răi n-au pace, zice Domnul». «Dar cel ce M-ascultă va locui fără grijă; va trăi liniștit și fără să se teamă de vreun rău.»” (Isaia 48, 18.22; Proverbe 1, 33) Ateii, necredincioșii și cei apostaziați se împotrivesc și denunță Legea lui Dumnezeu; dar urmările influenței lor dovedesc că buna stare a omului este legată de ascultare din partea lui de principiile divine. Aceia care nu vor să citească lecția în Cartea lui Dumnezeu sunt îndemnați să o citească în istoria popoarelor. Atunci când Satana a lucrat prin Biserica Romano-Catolică pentru a-i îndepărta pe oameni de la ascultare, a lucrat pe ascuns, iar lucrarea lui a fost atât de bine mascată, încât degradarea și mizeria care au urmat n-au fost socotite ca rod al neascultării. Iar puterea lui a fost atât de mult împiedicată de lucrarea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, încât planurile lui n-au ajuns la rezultate depline. Oamenii nu au făcut legătura dintre efect și cauză și în felul acesta n-au descoperit izvorul nenorocirilor lor. Dar în timpul Revoluției, Legea lui Dumnezeu a fost respinsă în mod deschis de către Consiliul Național. Iar în Domnia Terorii care a urmat, acțiunea cauzei și a efectului a putut fi văzută de toți. Când Franța L-a lepădat în mod fățiș pe Dumnezeu și a dat la o parte Biblia, oamenii nelegiuiți și duhurile întunericului au tresăltat pentru îndeplinirea scopului atât de multă vreme dorit — un regat fără restricțiile Legii lui Dumnezeu. Deoarece hotărârea împotriva 180
- Page 139 and 140: protestanților din Speier: „Cel
- Page 141 and 142: Doar câțiva ani trecuseră de câ
- Page 143 and 144: zis: „Iată că pun în Sion o pi
- Page 145 and 146: În anul 1512, înainte ca Luther s
- Page 147 and 148: încoronat aceste virtuți tratând
- Page 149 and 150: ațintindu-ne privirea către viaț
- Page 151 and 152: Peste câteva luni se afla iarăși
- Page 153 and 154: trezit mânia acestuia. Câteva mom
- Page 155 and 156: nici haina de domnitor. Cu capul de
- Page 157 and 158: sat, din oraș în oraș, el mergea
- Page 159 and 160: Ca membri ai ordinului lor, aveau u
- Page 161 and 162: Capitolul 13 — În Ţările de Jo
- Page 163 and 164: păzească.” (Wylie, b.18, cap.6)
- Page 165 and 166: autoritate atunci când sunt în co
- Page 167 and 168: doctor catolic, intrând într-o di
- Page 169 and 170: dat un avânt nou mișcării. Condu
- Page 171 and 172: Metoda harului, au arătat multor m
- Page 173 and 174: Dumnezeu o lucrează în inima cred
- Page 175 and 176: ele m-a lovit în piept cu toată p
- Page 177 and 178: Ca răspuns la pretențiile că la
- Page 179 and 180: Capitolul 15 — Revoluția Francez
- Page 181 and 182: ușurință Legea lui Dumnezeu. Ele
- Page 183 and 184: urmăriți de ostași și târâți
- Page 185 and 186: tăcut; nu îndrăznești să arunc
- Page 187 and 188: conștiinciozitatea legile țării
- Page 189: totul neînstare să se conducă si
- Page 193 and 194: întemeiată Societatea Biblică Am
- Page 195 and 196: petrecuseră viața lucrând pămâ
- Page 197 and 198: autoritatea pot hotărî”, spunea
- Page 199 and 200: slujbă în guvernarea civilă, a d
- Page 201 and 202: Capitolul 17 — Vestitorii Dimine
- Page 203 and 204: către învierea care urma să se p
- Page 205 and 206: produs într-o zi de sărbătoare,
- Page 207 and 208: douăzeci și cinci de veacuri mai
- Page 209 and 210: Această solie este declarată a fi
- Page 211 and 212: ogați și nobili, filozofi ai Orie
- Page 213 and 214: Capitolul 18 — Reforma în Americ
- Page 215 and 216: decât pe măsura înțelegerii pas
- Page 217 and 218: ai potopului (Geneza 6, 3); cele ș
- Page 219 and 220: Decretul căutat se găsea în capi
- Page 221 and 222: „El va încheia un legământ tra
- Page 223 and 224: se întoarcă de la calea lui, și
- Page 225 and 226: simultan, cu iuțeala fulgerului, s
- Page 227 and 228: subiect de o așa măreție copleș
- Page 229 and 230: Vestea revenirii lui Hristos ar tre
- Page 231 and 232: Capitolul 19 — Lumină prin Întu
- Page 233 and 234: plin de putere”. Inimile ascultă
- Page 235 and 236: După învierea Sa, Isus S-a arăta
- Page 237 and 238: solie îngerească din Apocalipsa 1
- Page 239 and 240: Capitolul 20 — O Mare Redeş Tept
trupelor iacobine (vezi notele suplimentare). Într-un răstimp de zece ani au pierit mulțimi de<br />
ființe omenești.<br />
Toate acestea erau așa cum le-a dorit Satana. Aceasta a fost lucrarea pentru care el s-a<br />
străduit timp de veacuri. Procedeul lui este înșelăciunea de la început și până la sfârșit, iar<br />
scopul lui neabătut este să aducă nenorocire și mizerie peste oameni, să desfigureze și să<br />
păteze lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, să strice planurile divine de iubire și de bunăvoință<br />
și, în felul acesta, să producă durere în ceruri. Apoi, prin priceperea lui amăgitoare, el<br />
orbește mintea oamenilor, conducându-i să arunce ocară asupra lucrării lui Dumnezeu, ca și<br />
când toată această nenorocire ar fi consecința planului Creatorului. Tot la fel, atunci când<br />
aceia care fuseseră degradați și brutalizați prin puterea lui plină de cruzime își obțin<br />
libertatea, el îi îndeamnă la excese și atrocități. Atunci, tabloul acesta de dezmăț fără frâu<br />
este declarat de către tirani și opresori ca fiind o ilustrare a urmărilor libertății.<br />
Când rătăcirea îmbrăcată într-o anumită haină este demascată, Satana o maschează într-o<br />
altă travestire și mulțimile o primesc cu tot atâta ușurință ca și pe cea dintâi. Atunci când<br />
poporul a văzut că romanismul este o amăgire prin care nu-l mai poate duce la călcarea<br />
Legii lui Dumnezeu, el i-a determinat să privească orice religie ca fiind o escrocherie, iar<br />
Biblia ca pe o legendă; dând la o parte rânduielile divine, poporul s-a predat nelegiuirii fără<br />
frâu.<br />
Rătăcirea fatală care a produs atâta nenorocire locuitorilor Franței, a fost necunoașterea<br />
acestui mare adevăr, că adevărata libertate se găsește în principiile Legii lui Dumnezeu. «O,<br />
dacă ai fi luat aminte la poruncile Mele! Atunci pacea ta ar fi fost ca un râu și fericirea ta ca<br />
valurile mării». «Cei răi n-au pace, zice Domnul». «Dar cel ce M-ascultă va locui fără grijă;<br />
va trăi liniștit și fără să se teamă de vreun rău.»” (Isaia 48, 18.22; Proverbe 1, 33) Ateii,<br />
necredincioșii și cei apostaziați se împotrivesc și denunță Legea lui Dumnezeu; dar urmările<br />
influenței lor dovedesc că buna stare a omului este legată de ascultare din partea lui de<br />
principiile divine. Aceia care nu vor să citească lecția în Cartea lui Dumnezeu sunt<br />
îndemnați să o citească în istoria popoarelor. Atunci când Satana a lucrat prin Biserica<br />
Romano-Catolică pentru a-i îndepărta pe oameni de la ascultare, a lucrat pe ascuns, iar<br />
lucrarea lui a fost atât de bine mascată, încât degradarea și mizeria care au urmat n-au fost<br />
socotite ca rod al neascultării. Iar puterea lui a fost atât de mult împiedicată de lucrarea<br />
Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, încât planurile lui n-au ajuns la rezultate depline. Oamenii<br />
nu au făcut legătura dintre efect și cauză și în felul acesta n-au descoperit izvorul<br />
nenorocirilor lor. Dar în timpul Revoluției, Legea lui Dumnezeu a fost respinsă în mod<br />
deschis de către Consiliul Național. Iar în Domnia Terorii care a urmat, acțiunea cauzei și a<br />
efectului a putut fi văzută de toți.<br />
Când Franța L-a lepădat în mod fățiș pe Dumnezeu și a dat la o parte Biblia, oamenii<br />
nelegiuiți și duhurile întunericului au tresăltat pentru îndeplinirea scopului atât de multă<br />
vreme dorit — un regat fără restricțiile Legii lui Dumnezeu. Deoarece hotărârea împotriva<br />
180