Pentru a Termina Cursa_

Regele, clerul și nobilii au fost obligați să se supună atrocităților unui popor întărâtat și
înnebunit. Setea lui de răzbunare a fost doar stimulată de executarea regelui; iar aceia care
hotărâseră moartea lui l-au urmat în scurtă vreme la eșafod. S-a hotărât un măcel general al
tuturor acelora care erau bănuiți de ostilitate față de Revoluție. Închisorile care gemeau au
ajuns la un moment dat să cuprindă mai mult de două sute de mii de prizonieri. Orașele
regatului asistau la scene înspăimântătoare. O partidă a revoluționarilor era împotriva
celeilalte, iar Franța a devenit un vast câmp de mase care se luptau, mânate de furia
pasiunilor. „În Paris, răscoalele urmau una după alta, iar cetățenii erau împărțiți în
nenumărate partide, care păreau că nu au altă țintă decât exterminarea reciprocă.” Și pentru
a încorona nenorocirea generală, națiunea a fost implicată într-un război lung și distrugător
cu marile puteri ale Europei. „Țara era în pragul falimentului, armatele cereau să li se
plătească soldele. Parizienii erau înfometați, provinciile erau pustiite de tâlhari, iar
civilizația se prăbușise în anarhie și desfrâu.”
Poporul învățase prea bine lecțiile de cruzime și de tortură pe care Roma le predase cu
atâta sârguință. Venise în sfârșit ziua plății. Acum nu ucenicii lui Isus erau aruncați în
închisori și târâți la rug. Cu mult înainte, aceștia pieriseră sau fuseseră alungați în exil.
Roma necruțătoare simțea acum puterea teribilă a acelora pe care ea îi învățase să aibă
plăcere în fapte sângeroase. „Exemplul persecuției, pe care clerul Franței îl afișase timp de
multe veacuri, era acum îndreptat asupra lor cu o îndoită asprime. Eșafodurile se înroșeau de
sângele preoților. Galerele și închisorile, odinioară înțesate de hughenoți, erau acum pline de
persecutorii lor. Pus în lanțuri și trudind la vâsle, clerul romano-catolic a suportat toate acele
nenorociri pe care biserica lor le aplicase cu atâta risipă blânzilor eretici.” (vezi notele
suplimentare).
„Apoi au venit zilele acelea când au fost aplicate cele mai barbare legi de către cele mai
barbare tribunale, când nici un om nu-și putea saluta vecinii sau să-și spună rugăciunile ...
fără primejdia de a comite un delict grav, când iscoadele stăteau la pândă în toate colțurile,
când ghilotina lucra din greu în fiecare dimineață, când închisorile erau atât de pline ca o
corabie de sclavi, când canalele curgeau înspumate de sânge omenesc în Sena.... În timp ce
zilnic care întregi încărcate de victime erau duse la execuție pe străzile Parisului,
proconsulii, pe care comitetul suveran îi trimisese în departamente, manifestau un exces de
cruzime necunoscut nici chiar în capitală. Cuțitul mașinii fatale se ridica și cădea prea încet
pentru lucrarea măcelului lor. Șiruri lungi de prizonieri erau împușcați. Erau făcute găuri pe
fundul șlepurilor supraaglomerate. Lyonul a fost transformat într-o pustietate. La Arras,
chiar și mila crudă a unei morți grabnice a fost refuzată prizonierilor. Pretutindeni de-a
lungul Loirei, de la Saumur și până la mare, stoluri mari de ciori se hrăneau din trupurile
goale, unite în îmbrățișări hidoase. Nu s-a arătat nici o milă față de sex sau vârstă. Numărul
băieților și fetelor sub vârsta de șaptesprezece ani care au fost uciși de acel guvern tiran este
socotit cu sutele. Copilași smulși de la sân erau aruncați din suliță în suliță de-a lungul
179