Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
conștiinciozitatea legile țării lui. Acela care se teme de Dumnezeu îl va onora pe împărat în<br />
exercitarea oricărei autorități drepte și legitime. Dar nefericita Franță a interzis Biblia și i-a<br />
alungat pe ucenicii ei. Veac după veac, bărbați cu principii și integritate, bărbați cu ascuțime<br />
intelectuală și putere morală, care au avut curajul să-și susțină convingerea și credința, să<br />
sufere pentru adevăr timp de veacuri, acești bărbați au trudit ca sclavi pe galere, au pierit pe<br />
rug sau au putrezit în celulele închisorilor. Mii și mii de oameni și-au găsit salvarea prin<br />
fugă; și aceasta a continuat timp de două sute cincizeci de ani după ivirea Reformei.<br />
N-a fost nici o generație de francezi, în timpul acelei perioade lungi, care să nu-i fi văzut<br />
pe ucenicii Evangheliei fugind dinaintea furiei nebune a prigonitorilor și ducând cu ei<br />
inteligența, artele, hărnicia și ordinea, în care ei, ca o lege, excelaseră mai înainte, pentru a<br />
îmbogăți țările în care și-au găsit azil. Și pe măsură ce îmbogățeau alte țări cu aceste daruri<br />
bune, lipseau de ele propria țară. Dacă tot ce a fost alungat ar fi rămas în Franța, dacă în<br />
acești trei sute de ani priceperea și hărnicia exilaților ar fi cultivat solul ei, dacă în timpul<br />
acestor trei sute de ani măiestria și arta lor ar fi contribuit la dezvoltarea meșteșugurilor,<br />
dacă în timpul acestor trei sute de ani geniul lor creator și puterea lor analitică i-ar fi<br />
îmbogățit literatura și i-ar fi dezvoltat știința, dacă înțelepciunea lor ar fi călăuzit consiliile<br />
ei, curajul lor ar fi purtat luptele ei, echitatea lor ar fi modelat legile ei, iar religia Bibliei ar<br />
fi întărit inteligența și ar fi călăuzit conștiința poporului ei, cât de mare ar fi fost gloria<br />
Franței! Ce țară mare, prosperă și fericită ar fi fost ea, un model pentru toate națiunile!<br />
„Dar un fanatism orb și încăpățânat i-a alungat de pe pământul ei pe toți învățătorii<br />
virtuții, toți apărătorii ordinii, pe toți susținătorii sinceri ai tronului; ea a spus bărbaților care<br />
ar fi făcut din țara lor «o slavă și un renume» pe pământ: «Alegeți între rug și exil!» În cele<br />
din urmă, ruina statului a fost totală; n-a mai rămas conștiință care să fie proscrisă, nici<br />
religie care să fie târâtă la rug și nici patriotism care să fie exilat.” (Wylie, b.13, cap.20). Iar<br />
Revoluția, cu toate ororile ei, a fost consecința tragică. „Plecarea hughenoților a fost marcată<br />
în Franța de o decădere generală. Orașe meșteșugărești înfloritoare au decăzut, regiuni<br />
fertile s-au transformat în adevărate pustietăți, stagnarea intelectuală și decăderea morală au<br />
urmat unei perioade de progres neobișnuit. Parisul a devenit un vast azil pentru săraci și s-a<br />
apreciat că, la izbucnirea Revoluției, două sute de mii de săraci cerșeau pâinea din mâna<br />
regelui. Numai iezuiții prosperau într-o țară în plină decădere și conduceau cu o tiranie<br />
groaznică bisericile și școlile, închisorile și galerele”.<br />
Evanghelia ar fi adus Franței soluția acelor probleme politice și sociale care dădeau de<br />
lucru clerului, regelui și legiuitorilor ei și care, în cele din urmă, au aruncat națiunea în<br />
anarhie și ruină. Dar sub stăpânirea Romei poporul a uitat binecuvântatele lecții de jertfire<br />
de sine și de iubire neegoistă ale Mântuitorului lor. Oamenii fuseseră îndepărtați de la<br />
practicarea sacrificiului de sine pentru binele altora. Cel bogat nu mai primea nici o<br />
mustrare pentru apăsarea săracului, iar săracul nu găsea nici un ajutor în sărăcia și<br />
degradarea lui. Egoismul celor bogați și puternici devenise din ce în ce mai bătător la ochi și<br />
176
Change language