Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
Această ceremonie a fost urmată, nu peste multă vreme, de arderea în public a Bibliei.<br />
Într-o împrejurare, „Societatea Populară a Muzeului” a intrat în sala primăriei, strigând:<br />
„Trăiască Rațiunea!” și ducând într-un vârf de băț resturile încă fumegânde ale câtorva cărți,<br />
printre altele breviare, misse, Vechi și Noi Testamente, care „au ispășit într-un foc mare”, a<br />
spus președintele, „toate nebuniile la care ele i-au condus vreodată pe oameni ca să le<br />
comită.” (Journal of Paris, 1793, nr.318. Citat în Buchez-Roux, Collection of Parliamentary<br />
History, vol. 30, pp. 200, 201.)<br />
Papalitatea a fost aceea care a început lucrarea pe care ateismul a completat-o. Politica<br />
Romei a adus acele stări sociale, politice și religioase care au grăbit ruina Franței.<br />
Referindu-se la ororile Revoluției, unii scriitori spun că aceste excese trebuie trecute în<br />
contul tronului și al bisericii (vezi notele suplimentare). Pe bună dreptate ele trebuiau trecute<br />
pe seama bisericii. Papalitatea a otrăvit mintea regilor împotriva Reformei, ca fiind un<br />
dușman al coroanei, un element de discordie care ar fi fatal păcii și armoniei națiunii. Geniul<br />
Romei a fost acela care, pe calea aceasta, a inspirat cruzimea cea mai grozavă și persecuția<br />
cea mai aspră care a pornit de la tronul regal.<br />
Duhul libertății a izvorât din Biblie. Oriunde Evanghelia a fost primită, mintea oamenilor<br />
a fost trezită. Astfel că oamenii au început să lepede cătușele care-i ținuseră ca sclavi ai<br />
ignoranței, viciului și superstiției. Au început să gândească și să acționeze ca oameni. Dar<br />
monarhii au văzut lucrul acesta și s-au temut din cauza despotismului lor.<br />
Roma s-a grăbit să trezească temerile lor geloase. Papa spunea regentului Franței, în anul<br />
1525: „Această manie (protestantismul) nu numai că va zădărnici și va distruge religia, ci va<br />
distruge toate țările, nobilimea, legile, ordinea și rangurile”. (G. de Felice, History of the<br />
Protestants of France b.1, cap.2, par.8). Câțiva ani mai târziu, un nunțiu papal îl avertiza pe<br />
rege: „Sire, nu te lăsa amăgit. Protestanții vor dărâma toată ordinea religioasă și civilă....<br />
Tronul este în aceeași primejdie ca și altarul.... Introducerea unei religii noi trebuie în mod<br />
necesar să introducă și o conducere nouă.” (D’Aubigne, History of the Reformation in<br />
Europe in the Time of Calvin, b.2, cap.36). Și teologii făceau apel la prejudecățile<br />
poporului, declarând că învățătura protestantă „îi incită pe oameni spre ciudățenii și spre<br />
nebunie; ea îl jefuiește pe rege de dragostea devotată a supușilor și devastează atât statul, cât<br />
și biserica”. În felul acesta Roma a reușit să ridice Franța împotriva Reformei. „Astfel, sabia<br />
persecuției a fost scoasă din teacă pentru prima oară în Franța, pentru susținerea tronului,<br />
pentru ocrotirea nobililor și pentru menținerea legilor.” (Wylie, b.13, cap.4)<br />
Conducătorii țării însă n-au prevăzut câtuși de puțin rezultatele acestei politici fatale.<br />
Învățătura Bibliei ar fi sădit în mintea și în inima oamenilor acele principii de dreptate,<br />
cumpătare, adevăr, echitate și bunătate, care sunt însăși piatra unghiulară a prosperității<br />
națiunii. „Neprihănirea înalță o națiune.” Prin ea „se întărește un scaun de domnie”.<br />
(Proverbe 14, 34; 16, 12). „Lucrarea neprihănirii va fi pacea”; iar urmarea: „odihna și<br />
liniștea pe vecie.” (Isaia 32, 17). Acela care ascultă de Legea divină va respecta cu toată<br />
175
Change language