Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
tăcut; nu îndrăznești să arunci tunetele. După toate acestea, cine va mai crede în existența<br />
Ta?” (Lacretelle, History, vol. 2, p. 309; în Sir Archibald Alison, History of Europe, vol. 1,<br />
cap.10). Ce ecou constituie aceste cuvinte ale întrebării lui Faraon: „Cine este Dumnezeu ca<br />
să ascult de glasul Lui? Eu nu-L cunosc pe Dumnezeu!”<br />
„Nebunul zice în inima lui: «Nu este Dumnezeu!»” (Psalmii 14, 1). Iar Domnul declară<br />
cu privire la cei care strică adevărul: „Nebunia lor se va da pe față înaintea tuturor”. (2<br />
Timotei 3, 9). După ce Franța a renunțat la închinarea față de viul Dumnezeu, la „Cel<br />
Preaînalt care umple veșnicia”, n-a trecut decât puțină vreme până când ea a decăzut într-o<br />
idolatrie înjositoare prin închinarea la Zeița Rațiunii, în persoana unei femei desfrânate. Și<br />
aceasta în adunarea reprezentativă a națiunii cu ajutorul celei mai înalte autorități civile și<br />
legislative! Un istoric spunea: „Una dintre ceremoniile acestui timp nesănătos rămâne fără<br />
egal pentru absurditatea ei unită cu lipsa de respect. Porțile Convenției au fost deschise<br />
pentru a face loc trecerii unei grupe de cântăreți, în urma căreia au intrat într-o procesiune<br />
solemnă membrii consiliului municipal, cântând un imn în cinstea libertății și însoțind, ca<br />
obiect al cultului lor viitor, o femeie acoperită cu un voal, pe care au numit-o Zeița Rațiunii.<br />
După ce a fost adusă înăuntru, a fost descoperită cu mare pompă și așezată la dreapta<br />
președintelui, când a fost recunoscută de toți ca fiind o dansatoare de la Operă.... Acestei<br />
femei, considerată ca cea mai bună reprezentare a rațiunii căreia se închinau, Convenția<br />
Națională a Franței i-a adus adorare publică.<br />
Această mascaradă ridicolă și nelegiuită a avut un puternic ecou, iar instalarea Zeiței<br />
Rațiunii a fost repetată și imitată în toată Franța, în provincii în care locuitorii doreau să fie<br />
la același nivel cu mai marii Revoluției.” (Scott, vol. 1, cap.17) „Oratorul care a introdus<br />
cultul Rațiunii a spus: «Legislatori! Fanatismul a făcut loc Rațiunii. Ochii lui încețoșați n-au<br />
putut suporta strălucirea luminii. Astăzi, o mulțime imensă s-a adunat sub aceste arcade<br />
gotice care, pentru prima oară, s-au făcut ecoul adevărului. Acolo francezii au sărbătorit<br />
singurul cult adevărat — acela al Libertății, al Rațiunii. Acolo am dat chip dorințelor pentru<br />
prosperitatea puterii Republicii. Acolo am părăsit idolii neînsuflețiți în favoarea Rațiunii, a<br />
acestui chip însuflețit, capodopera naturii»” (M.A. Thiers, History of the French Revolution,<br />
vol. 2, pp. 370, 371).<br />
Când zeița a fost adusă înaintea Convenției, președintele a luat-o de mână și,<br />
îndreptându-se către adunare, a spus: „Muritori, încetați să mai tremurați înaintea tunetelor<br />
neputincioase ale unui Dumnezeu pe care temerile voastre L-au creat. De azi înainte să nu<br />
mai recunoașteți nici o divinitate în afară de Rațiune. Vă prezint aici icoana cea mai nobilă<br />
și cea mai curată a ei; dacă trebuie să aveți idoli, jertfiți numai unora ca aceasta.... Cazi<br />
înaintea Augustului Senat al Libertății, o, voal al Rațiunii! După ce a fost îmbrățișată de<br />
președinte, zeița a fost urcată pe un car măreț și condusă în mijlocul unei mulțimi la<br />
catedrala Notre Dame, pentru a lua locul Dumnezeirii. Acolo a fost așezată pe un altar înalt<br />
și a primit adorarea tuturor celor prezenți.” (Alison, vol. 1, cap.10)<br />
174
Change language