Pentru a Termina Cursa_

urmăriți de ostași și târâți în sclavie pe viață la galere. Cei mai curați, cei mai nobili și
distinși, cei mai inteligenți bărbați ai Franței erau legați în lanțuri, în chinuri groaznice, între
hoți și asasini (vezi Wylie, b.22, cap.6). Alții, tratați mai cu milă, erau împușcați cu sânge
rece, în timp ce, neînarmați și neajutorați, cădeau în genunchi la rugăciune. Sute de oameni
în vârstă, femei fără apărare și copii nevinovați erau lăsați morți la locul lor de întâlnire.
Străbătând munții sau pădurile unde obișnuiau să se adune ei, nu era ceva neobișnuit ca „la
fiecare pas să se găsească trupuri moarte împunse de sabie și presărate pe pajiști și corpuri
spânzurate atârnând de copaci”. Țara lor, pustiită de sabie, de secure și de rug, „a fost
transformată într-un pustiu imens, întunecat”. „Aceste atrocități n-au fost decretate în evul
mediu, ci în epoca strălucită a lui Ludovic al XIV-lea. Atunci când era cultivată știința,
literatura se dezvolta, teologii de la curte și din capitală erau oameni învățați și elocvenți și
se lăudau în mare măsură că sunt plini de darul blândeții și al milei.” (Idem, b.22, cap.7)
Dar fapta cea mai întunecată din catalogul negru al crimei, cea mai groaznică dintre
faptele demonice din toate veacurile a fost masacrul din noaptea Sfântului Bartolomeu.
Lumea își mai amintește cu groază și dezgust scenele acelui măcel laș și crud. Regele
Franței, îndemnat de preoții și prelații Romei, și-a pus pecetea pe acea dezgustătoare crimă.
Un clopot sunând la miezul nopții a fost semnalul pentru măcel. Mii de protestanți, care
dormeau liniștiți în casele lor încrezându-se în sinceritatea făgăduinței regelui, au fost târâți
afară fără nici un avertisment și uciși cu sânge rece.
Așa cum Hristos a fost conducătorul nevăzut al poporului Său din robia Egiptului, tot așa
a fost Satana conducătorul nevăzut al supușilor lui în această lucrare groaznică a înmulțirii
martirilor. Timp de șapte zile a continuat masacrul în Paris, dintre care primele trei zile cu o
furie de neimaginat. Și nu s-a mărginit numai la oraș, ci dintr-o poruncă specială a regelui s-
a extins în toate provinciile și orașele unde se găseau protestanți. Nu s-a cruțat nici vârsta,
nici sexul. Nu era scutit nici copilașul nevinovat și nici bărbatul cu părul cărunt. Nobil și
țăran, bătrân și tânăr, mamă și copil erau uciși laolaltă. Masacrul a continuat în toată Franța
timp de două luni, când aproape șaptezeci de mii de suflete, floarea națiunii, au pierit.
„Când vestea despre masacru a ajuns la Roma, bucuria clerului n-a cunoscut limite.
Cardinalul de Lorena a răsplătit pe un sol cu o mie de coroane; tunul din St. Angelo a tras o
salvă în semn de salut vesel; iar clopotele au sunat în toate clopotnițele; focurile artificiilor
au schimbat noaptea în zi; iar papa Grigore al XIII-lea, însoțit de cardinali și de alți
demnitari bisericești, a făcut o procesiune lungă la biserica Sf. Ludovic, unde Cardinalul de
Lorena a cântat un Te Deum.... A fost bătută și o medalie pentru a comemora masacrul, iar
la Vatican se pot vedea și azi fresce ale lui Vasari, descriind uciderea amiralului, regele în
consiliu plănuind masacrul și masacrul însuși. Papa Grigore i-a trimis lui Carol decorația
Trandafirul de aur, iar la patru luni după masacru ... a ascultat cu mulțumire de sine predica
unui preot francez ... care a vorbit despre «ziua aceea atât de plină de fericire și de bucurie,
când sfântul părinte a primit veștile și a mers cu solemnitate să aducă mulțumiri lui
172