Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
Capitolul 15 — Revoluția Franceză<br />
Prezentând oamenilor o Biblie deschisă, Reforma a bătut, în secolul al XVI-lea, la ușa<br />
tuturor țărilor Europei. Unele popoare au primit-o cu bucurie, ca pe un sol al Cerului. Dar în<br />
alte țări, papalitatea reușise într-o mare măsură să-i oprească intrarea; astfel că lumina<br />
cunoașterii Bibliei, cu influențele ei înălțătoare, a fost aproape cu totul îndepărtată. Într-una<br />
din aceste țări, cu toate că lumina a putut pătrunde, ea a fost umbrită totuși de întuneric.<br />
Timp de veacuri, adevărul și rătăcirea s-au luptat acolo pentru întâietate. În cele din urmă<br />
răul a învins, iar adevărul Cerului a fost alungat. „Și judecata aceasta stă în faptul că, odată<br />
venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina.” (Ioan 3, 19).<br />
Națiunea a fost lăsată să culeagă urmările drumului pe care și l-a ales. Puterea Duhului lui<br />
Dumnezeu a fost retrasă de la un popor care a disprețuit darul harului Său. Răului i-a fost<br />
îngăduit să ajungă la maturitate și toată lumea a văzut rodul respingerii de bunăvoie a<br />
luminii.<br />
Războiul împotriva Bibliei, purtat atât de multe veacuri în Franța, a culminat cu scenele<br />
Revoluției. Acea răbufnire teribilă n-a fost decât urmarea firească a prigonirii pe care Roma<br />
a dus-o împotriva Scripturilor . Aceasta a prezentat cea mai izbitoare ilustrare la care lumea<br />
a fost martoră vreodată, cu privire la efectele modului de a lucra al papalității — o ilustrare a<br />
urmărilor către care, timp de peste o mie de ani, s-au îndreptat învățăturile bisericii Romei.<br />
Prigonirea Scripturilor în timpul perioadei de supremație papală a fost prevestită de profeți,<br />
iar cartea Apocalipsei arată și urmările teribile care aveau să vină, îndeosebi peste Franța,<br />
din partea stăpânirii „omului fărădelegii”.<br />
Îngerul Domnului a zis: „Vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci și două de luni.<br />
Voi da celor doi martori ai mei să proorocească, îmbrăcați în saci, o mie două sute șaizeci de<br />
zile. Când își vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu<br />
ei, îi va birui și-i va omorî. Și trupurile lor moarte vor zăcea în piața cetății celei mari, care,<br />
în înțeles duhovnicesc, se cheamă «Sodoma» și «Egipt», unde a fost răstignit și Domnul lor.<br />
Și locuitorii de pe pământ se vor bucura și se vor veseli de ei; și își vor trimite daruri unii<br />
altora, pentru că acești doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pământului. Dar după cele trei<br />
zile și jumătate, duhul de viață de la Dumnezeu a intrat în ei, și s-au ridicat în picioare, și o<br />
mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut.” (Apocalipsa 11, 2-11)<br />
Perioadele menționate aici — „patruzeci și două de luni” și „o mie două sute șaizeci de<br />
zile” — reprezintă timpul în care biserica lui Hristos avea să sufere persecuția din partea<br />
Romei. Cei 1260 de ani ai supremației papale au început în anul 538 și s-au terminat în anul<br />
1798 . La data aceasta, armata franceză a intrat în Roma și l-a făcut prizonier pe papa, care a<br />
murit în exil. Deși la scurtă vreme după aceea a fost ales un nou papă, ierarhia papală n-a<br />
mai ajuns niciodată să dețină puterea pe care o avusese mai înainte.<br />
168
Change language