Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
Ca răspuns la pretențiile că la moartea lui Hristos preceptele Decalogului au fost<br />
desființate o dată cu legea ceremonială, Wesley spunea: „El n-a desființat Legea Morală<br />
cuprinsă în Cele Zece Porunci și susținută de profeți. Scopul venirii Sale n-a fost de a<br />
desființa vreo parte din ea. Aceasta este o lege care nu poate fi desființată niciodată, care<br />
rezistă singură ca Martorul Credincios din ceruri”. Ea există de la începutul lumii, fiind<br />
scrisă nu pe table de piatră, ci în inimile tuturor fiilor oamenilor, de când au ieșit din mâinile<br />
Creatorului. Și cu toate că literele scrise odinioară cu degetul lui Dumnezeu sunt acum într-o<br />
mare măsură șterse prin păcat, ele nu pot fi șterse cu totul, atâta timp cât avem o conștiință<br />
cu privire la bine și rău. Toate părțile acestei Legi trebuie să rămână în vigoare pentru toată<br />
omenirea și în toate veacurile; ele nu depind de timp, de spațiu sau de alte împrejurări care<br />
sunt supuse schimbării, ci de natura lui Dumnezeu și natura omului, precum și de relația<br />
neschimbată a unuia față de celălalt.<br />
„N-am venit să stric, ci să împlinesc”.... Fără îndoială că sensul acestor cuvinte, în<br />
armonie cu tot ce este înainte și după, este următorul: „Am venit să întăresc Legea în toată<br />
plinătatea ei, în ciuda tuturor răstălmăcirilor omenești; am venit să pun într-o lumină clară și<br />
deplină tot ce a fost întunecat și neclar în ea; am venit să declar importanța deplină și<br />
adevărată a oricărei părți din ea; să arăt lungimea și lărgimea, întreaga întindere a oricărei<br />
porunci cuprinse în ea, înălțimea și adâncimea, curăția necuprinsă și spiritualitatea din toate<br />
ramurile ei”. (Wesley, sermon 25)<br />
Wesley a arătat armonia desăvârșită dintre Lege și Evanghelie. „Există, deci, cea mai<br />
strânsă legătură ce se poate concepe între Lege și Evanghelie. Pe de o parte, Legea deschide<br />
continuu drumul și ne îndrumă spre Evanghelie; pe de altă parte, Evanghelia ne conduce<br />
continuu la o înțelegere mai deplină a Legii. De exemplu, Legea ne cere să-L iubim pe<br />
Dumnezeu, să iubim pe aproapele nostru, să fim blânzi, umili și sfinți. Dar noi simțim că nu<br />
suntem în stare pentru aceste lucruri; mai mult, că «pentru om lucrul acesta este cu<br />
neputință»; dar Dumnezeu ne-a făgăduit că ne va da această iubire care ne face umili, blânzi<br />
și sfinți; atunci noi ne prindem de această Evanghelie, de această veste bună și ni se face<br />
după credința noastră; astfel, «neprihănirea Legii este împlinită în noi» prin credința care<br />
este în Hristos Isus....”<br />
„Pe cea mai înaltă treaptă a vrăjmașilor Evangheliei lui Hristos”, spunea Wesley, „stau<br />
aceia care judecă Legea și o vorbesc de rău în mod deschis și argumentat; care îi învață pe<br />
oameni să o calce (să o desființeze, să o piardă, să fie dezlegați de obligația față de ea) nu<br />
numai una, fie că este cea mai mică sau cea mai mare, ci toate poruncile dintr-o lovitură....<br />
Lucrul cel mai surprinzător dintre toate situațiile ce însoțesc această puternică înșelăciune<br />
este acela că toți cei amăgiți sunt convinși că în realitate ei Îl cinstesc pe Hristos, respingând<br />
Legea Sa, și că Îi preamăresc Numele în timp ce-I distrug învățătura. Da, ei Îl cinstesc ca și<br />
Iuda atunci când a spus: «Plecăciune, Învățătorule, și L-a sărutat». Iar El ar putea spune pe<br />
drept cuvânt fiecăruia dintre ei: «Cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?» Nu înseamnă decât<br />
trădarea Lui cu o sărutare a vorbi despre sângele Său, dar a-I smulge coroana, a trece pe<br />
166
Change language