Pentru a Termina Cursa_

judecata celor care socotesc că nimeni nu poate fi mântuit decât în felul pe care îl văd ei.”
(Idem, vol. 3, pp. 152, 153)
Decăderea spirituală care s-a manifestat în Anglia chiar înainte de timpul lui Wesley era
în mare măsură rezultatul învățăturii antinomianiste. Mulți afirmau că Hristos a desființat
Legea Morală, iar creștinii nu mai au obligația să o păzească, cel credincios este eliberat de
„sclavia faptelor bune”. Alții, deși admiteau perpetuitatea Legii, declarau că nu era necesar
ca pastorii să-i îndemne pe oameni la ascultarea față de preceptele ei, deoarece aceia pe care
Dumnezeu i-a ales pentru mântuire „erau conduși de către un impuls irezistibil al harului
divin să practice evlavia și virtutea”, în timp ce aceia care erau condamnați la osândă
veșnică „nu aveau puterea să asculte de legile divine”.
Alții, care mai susțineau că „cei aleși nu pot cădea din har și nici să piardă favoarea
divină”, au ajuns la concluzia și mai deplorabilă că „faptele rele pe care le fac nu sunt în
realitate atât de păcătoase și nici nu trebuiau considerate o călcare a Legii divine și, în
consecință, nu au nevoie să-și mărturisească păcatele sau să scape de ele prin pocăință.”
(McClintock and Strong, Encyclopedia, art. „Antinomians”). De aceea ei declarau că și cel
mai dezgustător păcat, socotit de toată lumea ca o călcare gravă a Legii divine, nu este păcat
în ochii lui Dumnezeu, dacă este săvârșit de unul dintre aleși, „deoarece aceasta este una
dintre caracteristicile esențiale și distincte ale celui ales, care nu poate face nimic care ar fi
neplăcut lui Dumnezeu sau interzis de Legea Sa”.
Aceste învățături monstruoase sunt în esență aceleași ca și învățăturile propovăduite mai
târziu de unii dintre educatorii și teologii populari, că nu există o lege divină de neschimbat
ca regulă a dreptății, ci că norma moralității este stabilită de societatea însăși și că este
continuu supusă schimbării. Toate aceste idei sunt inspirate de același duh iscusit — prin
acela care printre locuitorii fără păcat ai cerului și-a început lucrarea de a căuta să distrugă
justele restricții ale Legii lui Dumnezeu. Doctrina unei predestinări divine, în sensul că mai
dinainte caracterul unui om a fost fixat în mod definitiv, i-a condus pe mulți oameni la o
respingere reală a Legii lui Dumnezeu. Wesley s-a împotrivit cu hotărâre rătăcirilor
învățătorilor antinomianiști și a dovedit că învățătura care duce la antinomianism era
contrară Sfintelor Scripturi. „Harul lui Dumnezeu care aduce mântuire tuturor oamenilor a
fost arătat.”
„Aceasta este bine și primit înaintea lui Dumnezeu Mântuitorul nostru”, „care voiește ca
toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului. Căci este un singur
Dumnezeu și un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni, Omul Isus Hristos, care S-a
dat pe Sine Însuși ca răscumpărare pentru toți.” (Tit 2, 1; 1 Timotei 2, 3-6). Duhul lui
Dumnezeu este revărsat fără plată, pentru a-l face în stare pe orice om să beneficieze de
mijloacele mântuirii. În felul acesta Hristos, „Lumina adevărată”, „luminează pe orice om
venind în lume”. (Ioan 1, 9). Oamenii pierd mântuirea prin respingerea de bunăvoie a
darului vieții.
165