07.07.2024 Views

Pentru a Termina Cursa_

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

SHOW MORE
SHOW LESS

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

judecata celor care socotesc că nimeni nu poate fi mântuit decât în felul pe care îl văd ei.”<br />

(Idem, vol. 3, pp. 152, 153)<br />

Decăderea spirituală care s-a manifestat în Anglia chiar înainte de timpul lui Wesley era<br />

în mare măsură rezultatul învățăturii antinomianiste. Mulți afirmau că Hristos a desființat<br />

Legea Morală, iar creștinii nu mai au obligația să o păzească, cel credincios este eliberat de<br />

„sclavia faptelor bune”. Alții, deși admiteau perpetuitatea Legii, declarau că nu era necesar<br />

ca pastorii să-i îndemne pe oameni la ascultarea față de preceptele ei, deoarece aceia pe care<br />

Dumnezeu i-a ales pentru mântuire „erau conduși de către un impuls irezistibil al harului<br />

divin să practice evlavia și virtutea”, în timp ce aceia care erau condamnați la osândă<br />

veșnică „nu aveau puterea să asculte de legile divine”.<br />

Alții, care mai susțineau că „cei aleși nu pot cădea din har și nici să piardă favoarea<br />

divină”, au ajuns la concluzia și mai deplorabilă că „faptele rele pe care le fac nu sunt în<br />

realitate atât de păcătoase și nici nu trebuiau considerate o călcare a Legii divine și, în<br />

consecință, nu au nevoie să-și mărturisească păcatele sau să scape de ele prin pocăință.”<br />

(McClintock and Strong, Encyclopedia, art. „Antinomians”). De aceea ei declarau că și cel<br />

mai dezgustător păcat, socotit de toată lumea ca o călcare gravă a Legii divine, nu este păcat<br />

în ochii lui Dumnezeu, dacă este săvârșit de unul dintre aleși, „deoarece aceasta este una<br />

dintre caracteristicile esențiale și distincte ale celui ales, care nu poate face nimic care ar fi<br />

neplăcut lui Dumnezeu sau interzis de Legea Sa”.<br />

Aceste învățături monstruoase sunt în esență aceleași ca și învățăturile propovăduite mai<br />

târziu de unii dintre educatorii și teologii populari, că nu există o lege divină de neschimbat<br />

ca regulă a dreptății, ci că norma moralității este stabilită de societatea însăși și că este<br />

continuu supusă schimbării. Toate aceste idei sunt inspirate de același duh iscusit — prin<br />

acela care printre locuitorii fără păcat ai cerului și-a început lucrarea de a căuta să distrugă<br />

justele restricții ale Legii lui Dumnezeu. Doctrina unei predestinări divine, în sensul că mai<br />

dinainte caracterul unui om a fost fixat în mod definitiv, i-a condus pe mulți oameni la o<br />

respingere reală a Legii lui Dumnezeu. Wesley s-a împotrivit cu hotărâre rătăcirilor<br />

învățătorilor antinomianiști și a dovedit că învățătura care duce la antinomianism era<br />

contrară Sfintelor Scripturi. „Harul lui Dumnezeu care aduce mântuire tuturor oamenilor a<br />

fost arătat.”<br />

„Aceasta este bine și primit înaintea lui Dumnezeu Mântuitorul nostru”, „care voiește ca<br />

toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului. Căci este un singur<br />

Dumnezeu și un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni, Omul Isus Hristos, care S-a<br />

dat pe Sine Însuși ca răscumpărare pentru toți.” (Tit 2, 1; 1 Timotei 2, 3-6). Duhul lui<br />

Dumnezeu este revărsat fără plată, pentru a-l face în stare pe orice om să beneficieze de<br />

mijloacele mântuirii. În felul acesta Hristos, „Lumina adevărată”, „luminează pe orice om<br />

venind în lume”. (Ioan 1, 9). Oamenii pierd mântuirea prin respingerea de bunăvoie a<br />

darului vieții.<br />

165

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!