Pentru a Termina Cursa_

Flăcările adevărului divin, care fuseseră stinse pe aproape toate altarele
protestantismului, urmau să fie reaprinse de la vechea făclie purtată prin veacuri de către
creștinii din Boemia. După Reformă, protestantismul în Boemia fusese călcat în picioare de
hoardele Romei. Toți aceia care refuzaseră să renunțe la adevăr au fost constrânși să fugă în
afara patriei. Unii dintre aceștia, găsind adăpost în Saxonia, au apărat acolo credința veche.
De la moravi, urmașii acestor creștini, a venit lumina la Wesley și la colaboratorii lui.
John și Charles Wesley, după ce au fost hirotoniți pentru lucrare, au fost trimiși în
misiune în America. La bordul corăbiei lor se găsea o grupă de frați moravi. Furtuni violente
s-au dezlănțuit pe mare și John Wesley, văzând moartea cu ochii, simțea că nu era împăcat
cu Dumnezeu. Germanii, din contră, dădeau pe față o liniște și o încredere de care el era
străin.
„Am observat cu mult timp înainte, spunea el, marea seriozitate a comportamentului lor.
Ei dăduseră o dovadă continuă despre umilința lor, îndeplinind pentru ceilalți călători niște
servicii pe care nici unul dintre englezi nu era dispus să le facă; pentru serviciile făcute ei nu
doreau și nu primeau nici o plată, spunând că era spre binele inimii lor mândre ca să se
umilească, căci iubitorul lor Mântuitor făcuse mult mai mult pentru ei. Fiecare zi le dăduse
ocazia să arate blândețea pe care nici o provocare nu o putea clinti. Dacă erau îmbrânciți,
loviți sau doborâți, se ridicau și porneau mai departe; dar nu s-a auzit nici o plângere din
gura lor. Acum urma să se dovedească dacă erau eliberați de spiritul fricii, al mândriei,
mâniei și răzbunării. Chiar în timpul psalmului ce deschidea slujba lor, marea s-a dezlănțuit
și a sfărâmat în bucăți vela principală, iar un val a acoperit vasul și s-a revărsat pe punte ca
și când adâncul ne înghițise. Printre englezi s-a produs o panică grozavă. Dar germanii
cântau în liniște. Am întrebat pe unul dintre ei după aceea: «Nu v-ați speriat?» El a răspuns:
«Mulțumesc lui Dumnezeu, nu». Apoi am continuat: «Dar femeile și copiii voștri nu s-au
speriat?» El a răspuns amabil: «Nu, femeilor și copiilor noștri nu le este teamă de moarte.»”
(Whitehead, Life of the Rev. John Wesley, p. 10)
După ce au ajuns la Savannah, Wesley a locuit pentru o scurtă vreme împreună cu frații
moravi și a fost profund impresionat de purtarea lor creștină. Despre serviciile lor religioase,
în contrast categoric cu formalismul fără viață al bisericii anglicane, el scria: „Marea
simplitate și solemnitate a adunării întregi m-a făcut să uit răstimpul celor o mie șapte sute
de ani și să-mi imaginez că mă găsesc într-una din acele adunări, unde nu erau forme și
clase sociale și în care conducea apostolul Pavel, făcătorul de corturi, sau Petru pescarul, dar
cu manifestarea Duhului și a puterii”. (Idem, p. 11, 12)
La reîntoarcerea în Anglia, Wesley, sub îndrumarea unui predicator morav, a ajuns la o
înțelegere mai clară a credinței biblice. El s-a convins că trebuie să renunțe la orice
dependență de faptele proprii pentru mântuire și că trebuie să se încreadă cu totul în „Mielul
lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. La o adunare a societății fraților moravi din
Londra, a fost citită o declarație a lui Luther, care descria schimbarea pe care Duhul lui
161