Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
doctor catolic, intrând într-o dispută cu el, exclamă: „Era mai bine să fi fost fără legile lui<br />
Dumnezeu decât fără ale papei”. La care Tyndale a răspuns: „Îl sfidez pe papă și toate legile<br />
lui; și dacă Dumnezeu îmi va mai păstra viața, voi face ca un băiat care ține plugul de<br />
coarne să cunoască mai mult din Scripturi decât tine”. (Anderson, Annals of the English<br />
Bible, Pag. 19)<br />
Planul pe care îl concepuse, anume de a da poporului Scripturile Noului Testament în<br />
limba lui, era definitivat acum, așa că s-a apucat imediat de lucru. Persecutat și alungat din<br />
locurile natale, a plecat la Londra, unde și-a continuat un timp lucrările netulburat. Dar<br />
violența papală l-a obligat să fugă din nou. Toată Anglia părea închisă pentru el, așa că s-a<br />
hotărât să caute adăpost în Germania. Aici a început să tipărească Noul Testament în limba<br />
engleză. De două ori i-a fost oprită lucrarea; dar atunci când i se interzicea tipărirea într-un<br />
oraș, pleca în altul. În cele din urmă, s-a dus la Worms, unde cu câțiva ani mai înainte<br />
Luther apărase Evanghelia înaintea Dietei. În acel oraș vechi, se găseau mulți prieteni ai<br />
Reformei și Tyndale și-a continuat acolo lucrarea fără piedici. Trei mii de exemplare ale<br />
Noului Testament au fost în curând terminate și chiar în același an a apărut o nouă ediție.<br />
El și-a continuat lucrările cu o neobosită perseverență și seriozitate. Cu toate că<br />
autoritățile engleze își păzeau porturile cu cea mai strictă vigilență, Cuvântul lui Dumnezeu<br />
a ajuns pe diverse căi tainice la Londra, de unde era răspândit în toată țara. Papistașii au<br />
încercat să înăbușe adevărul, dar a fost zadarnic. Episcopul de Durham a cumpărat de la un<br />
librar, care era prieten cu Tyndale, întregul stoc de Biblii cu scopul de a le distruge,<br />
presupunând că aceasta va împiedica în mare măsură lucrarea. Dar, contrar celor scontate,<br />
cu banii oferiți în felul acesta s-a cumpărat material pentru o ediție nouă, îmbunătățită, care<br />
altfel nu s-ar fi putut publica. Când Tyndale a fost arestat după aceea, i-a fost oferită<br />
libertatea, dacă va dezvălui numele acelora care l-au ajutat să facă față cheltuielilor tipăririi<br />
Bibliilor. El a răspuns că episcopul de Durham făcuse mai mult decât oricare altul; căci<br />
plătind un preț mare pentru cărțile predate, îl ajutase să meargă înainte cu mult curaj.<br />
Tyndale a fost trădat în mâinile vrăjmașilor săi și o dată a fost întemnițat pentru mai<br />
multe luni. În cele din urmă a dat mărturie pentru credința lui prin moartea de martir; dar<br />
armele pe care el le-a pregătit i-au înzestrat pe alți viteji să ducă lupta prin toate veacurile,<br />
chiar până în zilele noastre. Latimer susținea de la amvon că Biblia ar trebui citită în limba<br />
poporului. „Autorul Sfintelor Scripturi”, spunea el, „este Însuși Dumnezeu” „și aceste<br />
Scripturi împărtășesc puterea și veșnicia Autorului lor. Nu există rege, împărat, magistrat<br />
sau conducător ... care să nu fie obligat să asculte ... de Cuvântul Său”. „Să nu luăm nici o<br />
altă cale, ci să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să ne călăuzească; să nu mergem după ...<br />
strămoșii noștri și nici să nu privim la ce au făcut ei, ci la ceea ce ar fi trebuit ei să facă.”<br />
(Hugh Latimer, First Sermon Preached Before King Edward VI)<br />
Barnes și Frith, prieteni credincioși ai lui Tyndale, s-au ridicat apoi în apărarea<br />
adevărului. Au urmat cei doi Ridley și Cranmer. Acești conducători ai Reformei engleze<br />
156
Change language