Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
mânia superiorului care-și pusese mari speranțe în el, ca într-un apărător brav al Romei. Imediat a fost mutat într-o altă mănăstire și închis într-o celulă, sub o supraveghere aspră. Spre groaza noilor lui păzitori, câțiva călugări s-au declarat convertiți la protestantism. Printre gratiile celulei, Tausen transmitea tovarășilor săi cunoștința despre adevăr. Dacă părinții bisericești danezi ar fi fost iscusiți în planul bisericii de a trata erezia, glasul lui Tausen n-ar mai fi fost auzit niciodată; dar în loc să-l închidă într-un mormânt, într-o temniță subterană, l-au dat afară din mănăstire. Acum erau fără putere. Tocmai atunci fusese dat un edict regal, care oferea protecție învățătorilor noii doctrine. Tausen a început să predice. Ușile bisericilor i se deschideau, iar oamenii se înghesuiau să-l asculte. Și alții predicau Cuvântul lui Dumnezeu. Noul Testament tradus în limba daneză era pretutindeni răspândit. Eforturile făcute de papistași de a distruge lucrarea nu făcuseră decât să o extindă și, în scurtă vreme, Danemarca a primit credința reformată. Și în Suedia, tineri care au băut din izvorul de la Wittenberg au adus apa vieții concetățenilor lor. Doi dintre conducătorii reformei suedeze, Olaf și Laurentius Petri, fiii unui fierar din Orebro, studiaseră sub îndrumarea lui Luther și a lui Melanchton, iar adevărurile pe care le învățaseră în felul acesta erau gata să le facă cunoscute și altora. Asemenea marelui reformator, Olaf a trezit poporul cu zelul și cu elocvența lui, în timp ce Laurentius, asemenea lui Melanchton, era erudit, prevăzător și liniștit. Amândoi erau bărbați cu o evlavie arzătoare, cu înalte cunoștințe teologice și cu un curaj neclintit în înaintarea adevărului. Dar opoziția papistașă nu lipsea. Preoții catolici au ațâțat poporul ignorant și superstițios. Olaf Petri a fost adesea asaltat de mulțime și în mai multe rânduri abia a scăpat cu viață. Acești reformatori au fost însă simpatizați și ocrotiți de rege. Sub conducerea bisericii Romei, oamenii erau cufundați în sărăcie și gemeau sub asuprire. Ei nu cunoșteau Scripturile și, având o religie de forme și ceremonii care nu aduceau nici o lumină sufletului, se întorceau din nou la credințele superstițioase și la practicile păgânești ale strămoșilor lor. Națiunea era împărțită în grupe care se luptau între ele, ale căror hărțuieli continue măreau nenorocirea tuturor. În această situație, regele s-a hotărât să facă o reformă a statului și a bisericii, salutând cu bucurie aceste ajutoare pricepute în lupta împotriva Romei. În prezența monarhului și a conducătorilor Suediei, Olaf Petri, cu o mare iscusință, a apărat credința reformată împotriva susținerilor Romei. El a declarat că învățăturile Părinților bisericești trebuiau primite numai atunci când sunt în concordanță cu Scripturile; că învățăturile esențiale ale credinței sunt prezentate în Biblie într-un mod atât de clar și simplu, încât toți oamenii le pot înțelege. Hristos a spus: „Învățătura Mea, nu este a Mea ci a Celui ce M-a trimis” (Ioan 7, 16); iar Pavel a declarat că oricine predică o altă Evanghelie decât aceea pe care a primit-o el, să fie anatema (Galateni 1, 8). „Atunci, cum încearcă alții, spunea reformatorul, să poruncească dogme după plăcerea lor și să le impună ca lucruri necesare pentru mântuire?” (Wylie b.10, cap.4). El a arătat că decretele bisericii nu au nici o 153
autoritate atunci când sunt în contradicție cu poruncile lui Dumnezeu și a susținut marele principiu protestant că „Biblia și numai Biblia” este singura regulă de credință și practică. Această dispută, deși a rămas în mare măsură necunoscută, ne arată „felul oamenilor care au format membrii de rând, masele armatei reformatorilor. Ei nu erau neînvățați sau sectari, nici polemiști zgomotoși — ci dimpotrivă, erau oameni care studiaseră Cuvântul lui Dumnezeu și știau bine cum să folosească armele pe care le oferea Biblia. În ceea ce privește erudiția, ei se aflau în fruntea veacului lor. Dacă ne-am îndrepta atenția către centrele strălucite, cum sunt Wittemberg și Zürich, și la numele ilustre ca acelea ale lui Luther și Melanchton, Zwingli și Oecolampadius, este drept că ni s-ar putea spune că aceștia au fost conducătorii mișcării și în mod firesc așteptam de la ei puteri uimitoare și realizări uriașe, dar că urmașii lor n-au mai fost ca ei. Dar când ne întoarcem la țărmul izolat al Suediei și la numele umile ale lui Olaf și Laurentius Petri — de la meșteri la ucenici — ce vom descoperi?... Savanți și teologi; bărbați care au folosit cu înțelepciune întregul sistem al adevărului evanghelic și care au câștigat ușor o biruință asupra sofiștilor școlilor și a demnitarilor Romei.” (Idem, b.10, cap.4) Ca urmare a acestei dispute, regele Suediei a primit credința protestantă și nu peste multă vreme adunarea națională s-a declarat în favoarea ei. Noul Testament fusese tradus de Olaf Petri în limba suedeză și, la dorința regelui, cei doi frați și-au asumat răspunderea traducerii întregii Biblii. În felul acesta pentru prima oară poporul Suediei a primit Cuvântul lui Dumnezeu în limba maternă. Dieta a dat dispoziție ca în tot regatul pastorii să explice Scripturile, iar copiii în școli să fie învățați să citească Biblia. Continuu și sigur, întunericul ignoranței și al superstiției a fost risipit de lumina binecuvântată a Evangheliei. Eliberată de sub apăsarea Romei, națiunea a ajuns la o putere și o măreție pe care nu o avusese niciodată. Suedia a devenit una din fortărețele protestantismului. Un secol mai târziu, într-o vreme de grea primejdie, această națiune mică și slabă până atunci a fost singura din Europa care a avut curajul să dea o mână de ajutor și a venit în sprijinul Germaniei în încrâncenarea groaznică a războiului de treizeci de ani. Toată Europa de nord părea gata să fie adusă din nou sub tirania Romei. Armatele Suediei au fost acelea care au ajutat Germania să respingă valul de succese papale, să asigure toleranță pentru protestanți — calvini ca și lutherani — și să restabilească libertatea de conștiință în acele țări care primiseră Reforma. 154
- Page 113 and 114: Frederic de Saxonia păstra o rezer
- Page 115 and 116: dușmani. Pe drumul de întoarcere
- Page 117 and 118: Capitolul 9 — Reformatorul Elveț
- Page 119 and 120: scolastică. În cele din urmă am
- Page 121 and 122: Curând s-a trezit un viu interes p
- Page 123 and 124: Atât de mare era interesul în fav
- Page 125 and 126: nemăsurată nu l-au părăsit delo
- Page 127 and 128: Unul dintre acești profeți pretin
- Page 129 and 130: acționăm. Să predicăm; restul a
- Page 131 and 132: ori mustrarea și dezaprobarea sunt
- Page 133 and 134: orice adunare, îi atacau cu atâta
- Page 135 and 136: lutheranii, căci turcii țin zilel
- Page 137 and 138: Unul dintre delegați spunea: „Va
- Page 139 and 140: protestanților din Speier: „Cel
- Page 141 and 142: Doar câțiva ani trecuseră de câ
- Page 143 and 144: zis: „Iată că pun în Sion o pi
- Page 145 and 146: În anul 1512, înainte ca Luther s
- Page 147 and 148: încoronat aceste virtuți tratând
- Page 149 and 150: ațintindu-ne privirea către viaț
- Page 151 and 152: Peste câteva luni se afla iarăși
- Page 153 and 154: trezit mânia acestuia. Câteva mom
- Page 155 and 156: nici haina de domnitor. Cu capul de
- Page 157 and 158: sat, din oraș în oraș, el mergea
- Page 159 and 160: Ca membri ai ordinului lor, aveau u
- Page 161 and 162: Capitolul 13 — În Ţările de Jo
- Page 163: păzească.” (Wylie, b.18, cap.6)
- Page 167 and 168: doctor catolic, intrând într-o di
- Page 169 and 170: dat un avânt nou mișcării. Condu
- Page 171 and 172: Metoda harului, au arătat multor m
- Page 173 and 174: Dumnezeu o lucrează în inima cred
- Page 175 and 176: ele m-a lovit în piept cu toată p
- Page 177 and 178: Ca răspuns la pretențiile că la
- Page 179 and 180: Capitolul 15 — Revoluția Francez
- Page 181 and 182: ușurință Legea lui Dumnezeu. Ele
- Page 183 and 184: urmăriți de ostași și târâți
- Page 185 and 186: tăcut; nu îndrăznești să arunc
- Page 187 and 188: conștiinciozitatea legile țării
- Page 189 and 190: totul neînstare să se conducă si
- Page 191 and 192: trupelor iacobine (vezi notele supl
- Page 193 and 194: întemeiată Societatea Biblică Am
- Page 195 and 196: petrecuseră viața lucrând pămâ
- Page 197 and 198: autoritatea pot hotărî”, spunea
- Page 199 and 200: slujbă în guvernarea civilă, a d
- Page 201 and 202: Capitolul 17 — Vestitorii Dimine
- Page 203 and 204: către învierea care urma să se p
- Page 205 and 206: produs într-o zi de sărbătoare,
- Page 207 and 208: douăzeci și cinci de veacuri mai
- Page 209 and 210: Această solie este declarată a fi
- Page 211 and 212: ogați și nobili, filozofi ai Orie
- Page 213 and 214: Capitolul 18 — Reforma în Americ
autoritate atunci când sunt în contradicție cu poruncile lui Dumnezeu și a susținut marele<br />
principiu protestant că „Biblia și numai Biblia” este singura regulă de credință și practică.<br />
Această dispută, deși a rămas în mare măsură necunoscută, ne arată „felul oamenilor<br />
care au format membrii de rând, masele armatei reformatorilor. Ei nu erau neînvățați sau<br />
sectari, nici polemiști zgomotoși — ci dimpotrivă, erau oameni care studiaseră Cuvântul lui<br />
Dumnezeu și știau bine cum să folosească armele pe care le oferea Biblia. În ceea ce<br />
privește erudiția, ei se aflau în fruntea veacului lor. Dacă ne-am îndrepta atenția către<br />
centrele strălucite, cum sunt Wittemberg și Zürich, și la numele ilustre ca acelea ale lui<br />
Luther și Melanchton, Zwingli și Oecolampadius, este drept că ni s-ar putea spune că aceștia<br />
au fost conducătorii mișcării și în mod firesc așteptam de la ei puteri uimitoare și realizări<br />
uriașe, dar că urmașii lor n-au mai fost ca ei. Dar când ne întoarcem la țărmul izolat al<br />
Suediei și la numele umile ale lui Olaf și Laurentius Petri — de la meșteri la ucenici — ce<br />
vom descoperi?... Savanți și teologi; bărbați care au folosit cu înțelepciune întregul sistem al<br />
adevărului evanghelic și care au câștigat ușor o biruință asupra sofiștilor școlilor și a<br />
demnitarilor Romei.” (Idem, b.10, cap.4)<br />
Ca urmare a acestei dispute, regele Suediei a primit credința protestantă și nu peste multă<br />
vreme adunarea națională s-a declarat în favoarea ei. Noul Testament fusese tradus de Olaf<br />
Petri în limba suedeză și, la dorința regelui, cei doi frați și-au asumat răspunderea traducerii<br />
întregii Biblii. În felul acesta pentru prima oară poporul Suediei a primit Cuvântul lui<br />
Dumnezeu în limba maternă. Dieta a dat dispoziție ca în tot regatul pastorii să explice<br />
Scripturile, iar copiii în școli să fie învățați să citească Biblia. Continuu și sigur, întunericul<br />
ignoranței și al superstiției a fost risipit de lumina binecuvântată a Evangheliei. Eliberată de<br />
sub apăsarea Romei, națiunea a ajuns la o putere și o măreție pe care nu o avusese niciodată.<br />
Suedia a devenit una din fortărețele protestantismului. Un secol mai târziu, într-o vreme de<br />
grea primejdie, această națiune mică și slabă până atunci a fost singura din Europa care a<br />
avut curajul să dea o mână de ajutor și a venit în sprijinul Germaniei în încrâncenarea<br />
groaznică a războiului de treizeci de ani. Toată Europa de nord părea gata să fie adusă din<br />
nou sub tirania Romei. Armatele Suediei au fost acelea care au ajutat Germania să respingă<br />
valul de succese papale, să asigure toleranță pentru protestanți — calvini ca și lutherani — și<br />
să restabilească libertatea de conștiință în acele țări care primiseră Reforma.<br />
154