Pentru a Termina Cursa_

Capitolul 13 — În Ţările de Jos şi Scandinavia
În Țările de Jos, — tirania papală a provocat încă de timpuriu un protest hotărât. Cu
șapte sute de ani înainte de venirea lui Luther, pontiful roman a fost acuzat fără teamă de doi
episcopi care, cunoscând caracterul adevărat al „sfântului scaun”, au fost trimiși cu
următoarea solie la Roma: Dumnezeu „a făcut din împărăteasa și mireasa Lui, biserica, o
moștenire veșnică și nobilă pentru familia ei, o zestre care nu putrezește și nu piere
niciodată, dându-i un sceptru și o coroană veșnică, ale cărei beneficii ți le-ai însușit
asemenea unui hoț. Te-ai așezat în Templul lui Dumnezeu; și în loc să fii păstor, ai devenit
lup pentru oi; ... ne-ai făcut să credem că ești episcopul suprem, dar te porți mai degrabă ca
un tiran.... În loc să fii robul robilor, cum îți place să te numești, cauți să devii domnul
domnilor.... Aduci dispreț peste poruncile lui Dumnezeu; dar.... Duhul Sfânt este ziditorul
tuturor bisericilor de pe întinsul lumii.... Cetatea Dumnezeului nostru, ai cărei cetățeni
suntem, cuprinde toate colțurile cerului; și este mai mare decât orașul, numit de către sfinții
profeți Babilonul, care pretinde a fi de origine divină și care se înalță prin sine până la cer,
se laudă că înțelepciunea lui este nemuritoare; iar în cele din urmă, fără nici un temei, afirmă
că ea n-a greșit niciodată și nici nu poate greși.” (Gerard Brandt, History of the Reformation
in and About the Low Countries, b.1, p. 6)
Alții s-au ridicat secol după secol pentru a repeta acest protest. Acei învățători de la
început, care, călătorind prin diferite țări și cunoscuți sub nume diferite, au avut caracterul
misionarilor valdenzi și au răspândit pretutindeni cunoștința Evangheliei, au pătruns și în
Țările de Jos. Învățăturile lor s-au răspândit cu repeziciune. Ei au tradus Biblia valdenză în
versuri în limba olandeză. Ei spuneau că „în ea se găsea un mare avantaj; nici glume, nici
povești, nici fleacuri, nici amăgiri, ci numai cuvintele adevărului; că, desigur, ici și colo era
câte o coajă tare, dar că miezul și dulceața a ceea ce era bun și sfânt putea fi descoperit cu
ușurință în ea.” (Idem, b.1, p. 14). Așa scriau prietenii vechii credințe încă din secolul al
XII-lea.
Acum au început persecuțiile Romei; dar, în mijlocul rugurilor și torturilor, credincioșii
continuau să se înmulțească, declarând cu hotărâre că Biblia este singura autoritate
infailibilă în materie de religie și că „nici un om nu poate fi constrâns să creadă, ci trebuie să
fie câștigat prin predicare”. (Martyn, vol. 2, p. 87) Învățăturile lui Luther au găsit un teren
fertil în Țările de Jos, unde s-au ridicat bărbați sinceri și credincioși pentru a predica
Evanghelia. Dintr-una din provinciile Olandei a venit Menno Simons. Instruit ca romanocatolic
și hirotonit ca preot, era cu totul necunoscător în ceea ce privește Biblia, pe care nu o
citise de teama de a nu fi amăgit de erezie. Atunci când l-a cuprins o îndoială cu privire la
doctrina transsubstanțiațiunii, el a privit-o ca fiind o ispită din partea lui Satana și, prin
rugăciune și mărturisire, a căutat să se libereze de ea, dar în zadar. A început să facă fapte de
desfrâu pentru a încerca să aducă la tăcere glasul mustrător al conștiinței, dar a fost fără
150