Pentru a Termina Cursa_

etras, mulțumiți de realizările zilei și felicitându-se că lucrarea începută avea să fie
continuată până la distrugerea totală a ereziei. Evanghelia păcii pe care Franța o respinsese
avea să fie dezrădăcinată, iar rezultatele urmau să fie groaznice. Astfel, în ziua de 21
January 1793, la două sute cincizeci și opt de ani din ziua în care Franța se predase cu totul
persecutării reformaților, o altă procesiune, având un scop cu totul deosebit, trecea pe
străzile Parisului. „Împăratul era iarăși figura centrală; iarăși era frământare și strigăte, iarăși
se auzea dorința după mai multe jertfe; iarăși s-au ridicat eșafoadele întunecate; și din nou
scenele zilei s-au încheiat prin execuții îngrozitoare; Ludovic al XVI-lea, luptându-se corp
la corp cu temnicerii și executorii lui, a fost târât până la butuc și ținut acolo cu forța până
când securea a căzut, iar capul lui tăiat s-a rostogolit pe eșafod.” (Wylie, b.13, cap.21). Și
regele n-a fost singura victimă; aproape în același loc, două mii opt sute de ființe omenești
au pierit de ghilotină în zilele sângeroase ale domniei terorii.
Reforma prezentase lumii o Biblie deschisă și desigilase preceptele Legii lui Dumnezeu,
susținând cerințele ei în fața conștiinței oamenilor. Iubirea Infinită descoperise oamenilor
legile și principiile cerului. Dumnezeu spusese: „Să le păziți și să le împliniți; căci aceasta
va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de
toate aceste legi și vor zice: «Acest neam mare este un popor cu totul înțelept și priceput!»”
(Deuteronom 4, 6). Când Franța a respins acest dar al Cerului, ea a semănat semințele
anarhiei și ruinei, iar lucrarea inevitabilă a cauzei și efectului a dus la Revoluție și la domnia
terorii.
Cu mult înainte de persecuția provocată de pancarte, îndrăznețul și înflăcăratul Farel
fusese obligat să fugă din țara lui natală. El a apărut în Elveția și, prin lucrările lui care au
ajutat lucrarea lui Zwingli, a dus la înclinarea balanței în favoarea Reformei. Urma să-și
petreacă aici ultimii ani, cu toate acestea a continuat să exercite o influență hotărâtă asupra
Reformei din Franța. În primii ani ai exilului, eforturile lui au fost îndreptate în mod
deosebit către răspândirea Evangheliei în țara natală. A petrecut mult timp în predicare
printre compatrioții de lângă graniță, unde cu o atenție neobosită veghea asupra conflictului,
ajutând prin cuvinte de încurajare și sfat. Cu ajutorul altor exilați, scrierile reformatorilor
germani au fost traduse în limba franceză și împreună cu Biblia franceză au fost tipărite întrun
tiraj mare. Prin colportori, aceste lucrări au fost vândute pe scară largă în Franța. Au fost
date colportorilor cu un preț mic și în felul acesta câștigurile i-au făcut în stare să ducă mai
departe lucrarea.
Farel și-a început lucrarea în Elveția, deghizat într-un învățător umil. Repartizat într-o
parohie izolată, s-a devotat educației copiilor. Pe lângă învățăturile școlare obișnuite, el a
introdus cu prudență adevărurile Bibliei, nădăjduind că prin copii va ajunge la părinți.
Pentru că unii credeau, preoții au hotărât să oprească lucrarea, iar oamenii superstițioși din
regiune au fost instigați să se împotrivească. „Aceasta nu poate fi Evanghelia lui Hristos”,
susțineau preoții, „deoarece predicarea ei nu aduce pace, ci război.” (Wylie, b.14, cap.3).
Asemenea primilor ucenici, când Farel era persecutat într-un oraș, fugea în altul. Din sat în
145