Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
papistași. Nu întărirea, ci persecutarea protestantismului urma să aducă, după trei sute de<br />
ani, calamități groaznice asupra Franței.<br />
Bănuiala, neîncrederea și teroarea au pătruns în toate clasele societății. În mijlocul<br />
alarmei generale s-a văzut cât de adânc prinsese rădăcini învățătura lutherană în inimile<br />
oamenilor care aveau cea mai înaltă educație, influență și noblețe de caracter. Și în această<br />
situație, deodată, au devenit libere multe posturi de încredere și de cinste, din cauză că mulți<br />
meseriași, tipografi, studenți, profesori din universități, scriitori și chiar oameni de la curte<br />
dispăruseră. Sute de oameni au fugit din Paris, exilându-se voluntar din locurile lor natale,<br />
în multe cazuri arătând în felul acesta că favorizaseră sau primiseră credința reformată.<br />
Papistașii priveau în jur cu uimire la gândul că rămăseseră mulți eretici în anonimat, care nu<br />
fuseseră nimiciți. Furia lor s-a revărsat atunci peste mulțimile de victime mai umile care<br />
erau sub puterea lor. Închisorile gemeau și chiar văzduhul părea că se întunecase de fumul<br />
rugurilor, aprinse pentru mărturisitorii Evangheliei.<br />
Francisc I se mândrise, ca fiind promotorul marii mișcări de redeșteptare culturală ce<br />
marca începutul secolul al XVI-lea. Îi plăcea să adune la curtea lui oameni erudiți din orice<br />
țară. Tocmai datorită dragostei lui față de știință și a nemulțumirii sale cu privire la<br />
ignoranța și superstiția călugărilor se datora, în mare măsură, îngăduința care fusese<br />
acordată Reformei. Dar, inspirat de zelul de a stârpi erezia, acest ocrotitor al științelor a dat<br />
un edict, prin care tipărirea a fost desființată în toată Franța. Francisc I ne oferă unul din<br />
acele exemple nenumărate care dovedesc că a fi intelectual nu este o garanție de ocrotire<br />
împotriva intoleranței și persecuției religioase. Franța, printr-o ceremonie solemnă și<br />
publică, urma să se consacre cu totul operei de distrugere a protestantismului. Preoții au<br />
cerut ca insulta adresată Cerului prin condamnarea liturghiei să fie ispășită în sânge, iar<br />
regele, pentru binele poporului, să-și dea în mod public consimțământul pentru această<br />
îngrozitoare lucrare.<br />
Ziua de 21 January 1535 a fost stabilită pentru acest ceremonial lugubru. Au fost stârnite<br />
temerile superstițioase și ura fanatică a întregii națiuni, iar Parisul a fost asaltat de mulțimile<br />
care au umplut străzile venind din toate împrejurimile. Ziua urma să fie inaugurată printr-o<br />
procesiune vastă și impunătoare. „Casele de pe drumul pe care urma să treacă procesiunea<br />
erau drapate în doliu și din loc în loc erau ridicate altare.” În fața fiecărei uși era aprinsă o<br />
torță în cinstea „sfântului sacrament”. Înainte de zorii zilei, procesiunea s-a format la palatul<br />
regelui. „În față mergeau steagurile și crucile mai multor parohii; după aceea locuitorii,<br />
mergând doi câte doi și ducând torțe.” Urmau cele patru ordine călugărești, fiecare în<br />
costumul lui specific. Apoi venea o colecție de renumite moaște. După toate acestea,<br />
ecleziasticii trufași veneau călări în mantiile lor de purpură și stacojiu, împodobiți cu pietre<br />
prețioase, o demonstrație pompoasă și strălucitoare.<br />
„Ostia era purtată de episcopul Parisului sub un baldachin măreț ... purtat de patru prinți<br />
de sânge nobil. După ostie urma regele.... În ziua aceea Francisc I nu purta nici coroana și<br />
143
Change language