Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
trezit mânia acestuia. Câteva momente, la vederea ei, rămase mut de uimire și tremurând.<br />
Apoi își manifestă mânia în această hotărâre teribilă: „Toți aceia care sunt bănuiți de erezia<br />
lutherană să fie prinși. Îi voi extermina pe toți.” (Idem, b.4, cap.10). Zarurile fuseseră<br />
aruncate. Regele s-a hotărât să treacă întru totul de partea Romei.<br />
Imediat au fost luate măsuri pentru arestarea oricărui lutheran din Paris. Un biet<br />
meseriaș, adept al credinței reformate, care era obișnuit să-i invite pe credincioși la<br />
adunările lor secrete, a fost arestat și, sub amenințarea cu arderea pe rug, i s-a poruncit să-l<br />
conducă pe emisarul papal la casa fiecărui protestant din oraș. El a refuzat cu groază această<br />
propunere josnică, dar, în cele din urmă, teama de flăcări a învins, iar el a consimțit să<br />
devină trădătorul fraților lui. Precedat de ostie și înconjurat de o suită de preoți cu cădelnițe,<br />
de călugări și soldați, Morin, detectivul regal și cu trădătorul străbăteau încet și tăcut străzile<br />
orașului. Demonstrația se pretindea a fi făcută în cinstea „sfântului sacrament”, ca un act de<br />
ispășire pentru insulta adusă liturghiei de către protestanți. Dar în spatele acestei procesiuni<br />
fusese conceput un plan monstruos. Atunci când sosea în dreptul casei unui lutheran,<br />
trădătorul făcea un semn, dar nu rostea nici un cuvânt. Procesiunea se oprea, se intra în casă,<br />
familia era târâtă și pusă în lanțuri, iar ceata groaznică pornea mai departe în căutarea altor<br />
victime. „N-a fost cruțată nici o casă, mare sau mică, nici colegiile Universității din Paris....<br />
Morin făcea tot orașul să tremure ... era domnia terorii.” (Idem, b.4, cap.10)<br />
Victimele erau trimise la moarte în chinuri groaznice, dându-se porunci deosebite ca<br />
focul să fie potrivit spre a le prelungi agonia. Dar ei mureau ca niște biruitori. Statornicia lor<br />
a fost neclintită, iar pacea lor neumbrită. Prigonitorii, neputând să le clintească statornicia,<br />
se simțeau înfrânți. „Eșafodurile erau înălțate în toate cartierele Parisului, iar rugurile<br />
aprinse continuu, având drept scop să răspândească groaza de erezie prin extinderea<br />
execuțiilor. Dar în cele din urmă folosul a rămas de partea Evangheliei. Tot Parisul a fost în<br />
stare să vadă ce fel de oameni erau aceia care propagau noile învățături. Nu exista amvon<br />
care să vorbească asemenea rugului martirilor. Bucuria curată care strălucea de pe fețele<br />
acestor oameni atunci când mergeau spre locul de execuție, eroismul lor în mijlocul<br />
flăcărilor, blândețea cu care iertau batjocurile transformau, în câteva clipe, mânia în milă și<br />
ura în dragoste și pledau cu o elocvență irezistibilă în favoarea Evangheliei.” (Wylie, b.13,<br />
cap.20)<br />
Preoții, hotărâți să țină aprinsă furia poporului, au pus în circulație cele mai groaznice<br />
învinuiri împotriva protestanților. Au fost acuzați, de exemplu, că ar fi pus la cale masacrul<br />
catolicilor, răsturnarea guvernării și asasinarea regelui. Dar nici o dovadă nu putea fi adusă<br />
în sprijinul acestor afirmații. Aceste prevestiri ale răului urmau să aibă totuși o împlinire, în<br />
împrejurări deosebite și din cu totul alte motive și alt caracter. Cruzimile la care au fost<br />
supuși protestanții nevinovați de către catolici au acumulat un fel de povară a răzbunării,<br />
care în veacurile următoare a adus chiar nenorocirea pe care ei și-o închipuiseră ca venind<br />
peste rege, peste guvernul lui și peste supuși; dar a fost adusă de necredincioși și de<br />
142
Change language