Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
ciocănitură puternică în poarta de la intrare. Nu mai era nici o clipă de pierdut. Câțiva<br />
prieteni i-au ținut pe ofițeri la ușă, pe când ceilalți îl ajutau pe reformator să coboare pe o<br />
fereastră; apoi, cu mare grabă, și-a croit drum spre periferia orașului. Găsind adăpost în<br />
căsuța unui muncitor care era prieten al reformei, s-a îmbrăcat în hainele gazdei și, ducând<br />
pe umeri o sapă, a pornit mai departe. Călătorind spre miazăzi, și-a găsit refugiu pe moșiile<br />
Margaretei. (vezi D’Aubigne, History of the Reformation in Europe in the Time of Calvin,<br />
b.2, cap.30)<br />
Aici a rămas câteva luni în siguranță, sub protecția prietenilor săi puternici, și s-a angajat<br />
ca și mai înainte în studiu. Dar inima lui era împovărată de evanghelizarea Franței și nu<br />
putea rămâne multă vreme inactiv. De îndată ce furtuna s-a domolit puțin, a căutat un nou<br />
câmp de lucru în Poitiers, unde era o universitate și unde noile concepții fuseseră deja<br />
primite favorabil. Oameni din toate clasele sociale ascultau cu bucurie Evanghelia. Ea nu<br />
era predicată în public, ci în locuința primarului și adesea în grădina publică, unde Calvin<br />
desfășura cuvintele vieții veșnice acelora care doreau să-l asculte. După o vreme, când<br />
numărul ascultătorilor a crescut, au socotit că este mai sigur să se adune în afara orașului. O<br />
peșteră dintr-o trecere îngustă și adâncă, unde copacii și stâncile păreau suspendate și făceau<br />
ca ascunzătoarea să fie și mai tainică, a fost aleasă ca loc de adunare. Grupe mici de oameni<br />
care părăseau orașul, venind din direcții diferite, se întâlneau aici. În acest loc retras Biblia<br />
era citită cu glas tare și explicată. Tot aici s-a celebrat Cina Domnului pentru prima dată de<br />
către protestanții din Franța. Din această biserică mică au ieșit mulți evangheliști<br />
credincioși.<br />
Dar Calvin s-a întors din nou la Paris. Încă nu putea renunța la speranța că Franța ca<br />
națiune va primi Reforma. Dar a găsit aproape toate ușile închise pentru lucrarea sa. A<br />
predica Evanghelia aici însemna să meargă direct la rug, așa că în cele din urmă s-a hotărât<br />
să plece în Germania. De abia a părăsit Franța, că o aprigă furtună s-a și dezlănțuit asupra<br />
protestanților; dacă ar fi rămas acolo, cu siguranță că ar fi fost cuprins și el în dezastrul<br />
dezlănțuit. Reformatorii francezi, dorind să-și vadă patria în pas cu Germania și Elveția, s-au<br />
hotărât să dea o lovitură îndrăzneață împotriva superstițiilor Romei, care să trezească<br />
întreaga națiune. Ca urmare, într-o noapte au așezat în toată Franța pancarte în care atacau<br />
liturghia. Dar, în loc să facă să înainteze Reforma, acest act de un zel necontrolat și greșit<br />
plănuit a adus ruină nu numai peste propagatorii ei, ci și peste prietenii credinței reformate<br />
din întreaga Franță. Ea a dat romaniștilor ceea ce ei doriseră de multă vreme — un pretext<br />
pentru a cere distrugerea totală a ereticilor ca agitatori primejdioși pentru stabilitatea<br />
tronului și pentru pacea națiunii.<br />
Una dintre aceste pancarte a fost așezată de o mână ascunsă — a unui prieten imprudent<br />
sau poate a unui dușman perfid — lucrul acesta nu se va ști niciodată — pe ușa camerei<br />
particulare a regelui. Monarhul s-a umplut de groază. În această publicație, superstițiile care<br />
primiseră venerarea de-a lungul veacurilor erau atacate de o mână necruțătoare. Dar<br />
cutezanța fără egal de a strecura aceste declarații clare și șocante chiar în locuința regelui a<br />
141
Change language