Pentru a Termina Cursa_

convins de starea sa de păcătoșenie și s-a văzut fără Mijlocitor, înaintea unui Judecător sfânt
și drept. Mijlocirea sfinților, faptele bune, ceremoniile bisericii, toate acestea erau
neputincioase pentru ispășirea păcatului. Nu vedea înainte nimic altceva decât întunericul
disperării veșnice. În zadar au încercat savanții bisericii să-i aline durerea. Mărturisirile și
penitențele erau îndeplinite în zadar; acestea nu puteau împăca sufletul cu Dumnezeu.
Pe când era încă cuprins în aceste lupte zadarnice, Calvin, vizitând într-o zi, din
întâmplare, una din piețele publice, a văzut acolo arderea unui eretic. A rămas plin de uimire
văzând pacea care cuprindea fața martirului. În mijlocul chinurilor acelei morți teribile și
sub condamnarea cea mai grozavă a bisericii, el manifesta o credință și un curaj pe care
tânărul student le-a pus în contrast dureros cu propria disperare și întunecime, deși trăia în
cea mai strictă ascultare de biserică. El știa că ereticii își întemeiau credința lor pe Biblie. S-
a hotărât să o studieze și să descopere, dacă va putea, taina bucuriei lor.
În Biblie L-a descoperit pe Hristos. „O, Tată”, striga el, „jertfa Lui a potolit mânia Ta,
sângele Lui a spălat necurățiile mele; crucea Lui a purtat blestemul meu; moartea Lui a făcut
ispășire pentru mine. Am săvârșit multe nebunii, dar Tu ai pus Cuvântul Tău înaintea mea
ca o făclie și mi-ai atins inima pentru ca eu să socotesc o urâciune toate celelalte merite în
afară de acelea ale lui Isus.” (Martyn, vol. 3, cap.13)
Calvin fusese pregătit pentru a deveni preot. Pe când avea numai 12 ani, fusese numit
capelanul unei biserici mici și episcopul l-a tuns așa cum cereau canoanele bisericii. El n-a
primit consacrarea și nici n-a îndeplinit îndatoririle unui preot, ci a devenit membru al
clerului, purtând titlul slujbei și primind o indemnizație pentru aceasta. Văzând că nu va
putea deveni niciodată preot, s-a îndreptat peste o vreme către studiul dreptului, dar până la
urmă părăsi și acest plan, hotărându-se să-și devoteze viața Evangheliei. Dar a ezitat să
devină un învățător public. Era din fire timid și era împovărat de simțul gravei răspunderi a
poziției lui, dorind să se devoteze în continuare studiului. Însă insistențele sincere ale
prietenilor l-au ajutat în cele din urmă să aleagă partea cea bună. „Este un lucru minunat”,
spunea el, „ca cineva cu o origine atât de umilă să fie înălțat la o atât de mare demnitate”
(Wylie, b.13, cap.9).
În mod liniștit, Calvin și-a început lucrarea, iar cuvintele îi erau ca roua ce înviorează
pământul. Părăsise Parisul și acum se afla într-un orășel de provincie sub protecția prințesei
Margareta, care, din dragoste pentru Evanghelie, își întinsese protecția asupra ucenicilor
acesteia. Calvin era încă tânăr, cu un comportament amabil și lipsit de pretenții. Lucrarea lui
a început cu oamenii în căminele lor. Înconjurat de membrii familiei, el citea Biblia și
descoperea adevărurile mântuirii. Aceia care auzeau solia duceau vestea cea bună și altora și
în scurtă vreme învățătorul Calvin a pornit, a trecut în afara orașului, în cătunele și orașele
din jur. El găsea intrare atât în castele, cât și în colibe și înainta punând temelia bisericilor
care urmau să depună o mărturie neînfricată în favoarea adevărului.
139