Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
ațintindu-ne privirea către viața ce va să vie”. (D’Aubigne, History of the Reformation in<br />
Europe in the Time of Calvin, b.2, cap.16)<br />
În timpul persecuției din Meaux, învățătorilor credinței reformate li s-a luat dreptul de a<br />
predica și ei au plecat în alte locuri. Lefevre după un timp pleacă în Germania. Farel s-a<br />
reîntors în orașul lui natal din răsăritul Franței pentru a răspândi lumina în patria copilăriei<br />
lui. Abia sosiră aici veștile cu privire la cele întâmplate la Meaux și adevărul pe care el îl<br />
propovăduia cu zel neînfricat a și găsit ascultători. Imediat autoritățile l-au adus la tăcere și a<br />
fost alungat din oraș. <strong>Pentru</strong> că nu mai putea lucra în mod deschis, Farel străbătea câmpiile<br />
și satele, învățând în locuințe particulare, pe pajiști retrase, făcându-și adepți și găsind<br />
adăpost în păduri și peșterile stâncoase care fuseseră deseori umblate de el în copilărie.<br />
Dumnezeu îl pregătea pentru încercări și mai mari. „Necazurile, persecuțiile și uneltirile lui<br />
Satana, despre care am fost avertizat, nu mi-au lipsit”, spunea el, „sunt mult mai aspre decât<br />
aș fi putut purta, dar Dumnezeu este Tatăl meu; El S-a îngrijit și Se va îngriji totdeauna de<br />
puterea pe care o cer.” (D’Aubigne, History of the Reformation of the Sixteenth Century,<br />
b.12, cap.9)<br />
Ca și în zilele apostolice, persecuția „a lucrat mai degrabă la înaintarea Evangheliei”.<br />
(Filipeni 1, 12). Alungați din Paris și Meaux, „ei s-au răspândit mergând din loc în loc și<br />
propovăduind Cuvântul”. (Faptele Apostolilor 8, 4). Și în felul acesta lumina și-a croit drum<br />
în multe din provinciile îndepărtate ale Franței.<br />
Dumnezeu Își pregătea însă lucrători pentru extinderea cauzei Sale. Într-una din școlile<br />
Parisului, se afla un tânăr liniștit, prevăzător, dând dovadă de o minte puternică și<br />
pătrunzătoare, care se distingea atât prin curăția vieții lui, prin perseverența în studii, cât și<br />
prin evlavia sa. Talentele și sârguința lui au făcut din el în scurtă vreme mândria colegiului<br />
și se anticipa cu încredere că Jean Calvin va deveni unul dintre cei mai pricepuți și mai<br />
onorați apărători ai bisericii. Dar o rază a luminii divine pătrunse înăuntrul zidurilor<br />
scolasticismului și superstiției de care era înconjurat Calvin. Nu fără teamă a aflat el despre<br />
noile învățăturile, dar nu se îndoia de nimic că ereticii meritau focul căruia îi erau<br />
încredințați. Dar, fără să-și dea seama, a fost adus față în față cu erezia și constrâns să pună<br />
la probă puterea teologiei romane în combaterea învățăturilor protestante.<br />
La Paris, se afla un văr al lui Calvin care primise reforma. Cei doi veri se întâlneau<br />
adesea și discutau problemele care tulburau creștinătatea. În lume sunt doar două religii,<br />
spunea Olivetan, protestantul. Există o categorie de religii pe care le-au inventat oamenii și<br />
în care omul se mântuiește prin ceremonii și prin fapte bune; cealaltă este religia care este<br />
descoperită în Biblie și care îl învață pe om să caute mântuirea numai în harul fără plată al<br />
lui Dumnezeu.<br />
„Mie nu-mi trebuie noile voastre doctrine”, exclamă Calvin, „îți închipui tu că am trăit<br />
toată viața mea în rătăcire?” (Wylie, b.13, cap.7). Dar în mintea lui s-au trezit gânduri pe<br />
care nu le putea alunga. Singur în camera lui, cugeta la cuvintele vărului său. În curând s-a<br />
138
Change language