Pentru a Termina Cursa_

erau aruncate și s-au văzut gata să cadă în groapa în care nădăjduiseră să îl arunce pe
Berquin. Înspăimântați, priveau în jur să găsească o cale de scăpare.
„Chiar în vremea aceea, a fost batjocorită o icoană a fecioarei la colțul unei străzi.” S-a
produs o mare agitație în oraș. Mulțimi de oameni s-au adunat în locul acela ca să-și
exprime indignarea și mâhnirea. Însuși împăratul era profund mișcat. Aceasta era o situație
pe care călugării o puteau întoarce în favoarea lor și s-au grăbit să tragă foloase. „Acestea
sunt roadele învățăturii lui Berquin”, strigau ei. „Totul este gata să fie distrus — religia,
legile și chiar tronul — de către această conspirație lutherană.” (Idem, b.13, cap.9)
Berquin a fost iarăși arestat. Regele a plecat din Paris, iar călugării au fost lăsați astfel
să-și aducă planul la îndeplinire. Reformatorul a fost cercetat și condamnat la moarte și,
pentru ca Francisc să nu mai intervină în favoarea lui, sentința a fost executată chiar în ziua
în care a fost pronunțată. La amiază, Berquin era condus spre locul execuției. O mulțime
imensă se adunase să fie martoră la acest eveniment și mulți au văzut cu uimire și cu
presimțiri triste că victima fusese aleasă din cea mai bună și mai curajoasă dintre familiile
nobile din Franța. Uimirea, indignarea, batjocura și ura amară întunecau fețele acelei
mulțimi furioase; dar pe o singură față nu se vedea nici o umbră. Gândurile martirului erau
departe de scena aceea plină de frământare; el era conștient numai de prezența Domnului
Său.
Nu lua în seamă nimic; nici carul mizerabil în care era dus, nici fețele aspre și
respingătoare ale persecutorilor lui și nici moartea groaznică la care mergea. Acela care
trăiește, care a fost mort și care este viu în vecii vecilor, care are cheile morții și ale locuinței
morților era alături de el. Fața lui Berquin radia de lumina și pacea cerului. Se îmbrăcase cu
o haină frumoasă, purtând „o pelerină de catifea, o jiletcă de satin și damasc și pantaloni
auriți”. (D’Aubigne, History of the Reformation in Europa in the Time of Calvin, b.2,
cap.16). Era pe punctul de a-și mărturisi credința înaintea Împăratului împăraților și a
universului care stătea ca martor și nici un murmur nu trebuia să-i întunece bucuria.
În timp ce procesiunea înainta încet pe străzile aglomerate, oamenii observau cu uimire
pacea neumbrită de nor a sufletului său, triumful plin de bucurie din priviri și
comportamentul său. „El este”, spuneau ei, „ca unul care stă într-un templu și meditează la
lucrurile sfinte.” (Wylie, b.13, cap.9) La rug, Berquin a încercat să adreseze câteva cuvinte
poporului; dar călugării, temându-se de cuvântul său, au început să strige, ostașii să zăngăne
armele, astfel că larma lor a acoperit glasul martirului. În felul acesta, în anul 1529, cea mai
înaltă autoritate literară și ecleziastică a Parisului cultivat „a dat gloatelor din anul 1793
exemplul mârșav de a înăbuși pe eșafod cuvintele sacre ale unui muribund.” (Idem, b.13,
cap.9)
Berquin a fost strangulat, iar corpul i-a fost mistuit de flăcări. Vestea morții sale a
provocat o mare întristare prietenilor Reformei din toată Franța. Dar exemplul lui n-a fost
uitat. „Și noi suntem gata”, spuneau martorii adevărului, „să mergem cu bucurie la moarte,
137