Pentru a Termina Cursa_

Capitolul 12 — Reforma în Franța
Protestul din Speier și Confesiunea de la Augsburg, care au marcat biruința Reformei în
Germania, au fost urmate de ani de luptă și întuneric. Slăbit de neînțelegerile dintre
susținătorii săi și asaltat de dușmani puternici, se părea că protestantismul avea să fie total
distrus. Mii de credincioși și-au pecetluit mărturia cu sângele lor. A izbucnit războiul civil;
cauza protestantă a fost trădată de unii dintre partizanii ei de frunte; cei mai nobili dintre
prinții reformați au căzut în mâinile împăratului și au fost târâți ca prizonieri din oraș în
oraș. Dar în clipa aparentei lui biruințe, împăratul a fost înfrânt. El a văzut prada scăpându-i
din mâini și a fost obligat, în cele din urmă, să dea libertate învățăturilor pe care, ca o
ambiție a vieții sale, a vrut să le distrugă. Își irosise împărăția, comorile și chiar viața pentru
a nimici erezia. Acum și-a văzut armatele slăbite de lupte, vistieria secată, multele lui regate
amenințate cu răscoală, în timp ce peste tot credința pe care el se străduise zadarnic să o
distrugă se răspândise cu putere. Carol al V-lea se luptase împotriva Dumnezeului
Atotputernic. Dumnezeu spusese: „Să fie lumină”, dar împăratul dorise ca întunericul să nu
fie îndepărtat. Planurile lui se năruiseră și, îmbătrânit înainte de vreme, obosit de lupte
îndelungate, a abdicat de la tron, sfârșind într-o mănăstire.
În Elveția, ca și în Germania, au venit zile întunecate pentru Reformă. În timp ce multe
cantoane au primit credința reformată, altele s-au prins cu o stăruință oarbă de crezul Romei.
Persecutarea acelora care doreau să primească adevărul a dat naștere în cele din urmă la un
război civil. Zwingli și mulți dintre aceia care se uniseră cu el în lucrarea de reformă au
căzut pe câmpul însângerat de la Cappel. Oecolampadius, doborât de aceste dezastre
grozave, a murit la scurtă vreme după aceea. Roma era biruitoare și în multe locuri se părea
că va câștiga tot ce pierduse. Dar Acela ale cărui sfaturi sunt veșnice nu Și-a uitat nici cauza
și nici poporul Său. Mâna Sa urma să le aducă eliberarea. El a ridicat în alte țări lucrători
pentru a duce mai departe Reforma.
În Franța, mai înainte de a se auzi de numele lui Luther ca reformator, începuse deja să
se arate zorile. Unul dintre primii care au primit lumina a fost bătrânul Lefevre, bărbat de o
cultură vastă, profesor la universitatea din Paris și în același timp un catolic sincer și zelos.
În studiile lui cu privire la literatura antică, atenția i-a fost atrasă către Biblie și a introdus
studiul ei printre studenți. Lefevre era un adorator înflăcărat al sfinților și și-a făcut planul să
alcătuiască o istorie a sfinților și martirilor așa cum era dată în legendele bisericii. Aceasta
era o lucrare care necesita multă muncă; când făcuse deja un progres considerabil în această
direcție, gândind că ar putea avea un ajutor din Biblie, a început studiul ei cu acest scop.
Aici a găsit desigur sfinți, dar nu ca aceia care figurau în calendarul roman. Un potop de
lumină divină i-a inundat atunci mintea. Cu uimire și dezgust, s-a îndepărtat de scopul pe
care și-l propusese și s-a devotat cu totul Cuvântului lui Dumnezeu. A început de îndată să
predice adevărurile prețioase pe care le-a descoperit în el.
133