Pentru a Termina Cursa_

Doar câțiva ani trecuseră de când călugărul din Wittenberg a stat singur la Worms în fața
consiliului național. Acum, în locul lui stăteau cei mai nobili și mai puternici prinți ai
imperiului. Lui Luther îi fusese interzis să apară la Augsburg, dar fusese prezent prin
cuvintele și prin rugăciunile lui. „Sunt peste măsură de bucuros”, scria el, „că am trăit până
în ceasul acesta în care Hristos a fost înălțat în mod public de acești mărturisitori atât de
iluștri și într-o adunare atât de măreață.” (Idem, b.14, cap.7). În felul acesta s-a împlinit
Scriptura care spune: „Voi vorbi despre învățăturile Tale înaintea împăraților”. (Psalmii 119,
46) În zilele lui Pavel, Evanghelia pentru care fusese întemnițat a fost dusă tot pe calea
aceasta înaintea prinților și nobililor cetății imperiale. Tot astfel, cu această ocazie, ceea ce
împăratul interzisese să se predice de la amvon a fost vestit din palat; ceea ce mulți au
socotit ca nepotrivit chiar pentru slugi să asculte, a fost ascultat cu uimire de către învățații
și demnitarii imperiului. Regi și oameni învățați formau auditoriul, prinții încoronați erau
predicatorii, iar predica era adevărul împărătesc al lui Dumnezeu. „Din vremea apostolică”,
spunea un scriitor, „n-a mai fost o lucrare atât de mare sau o mărturisire atât de măreață”.
(D’Aubigne, b.14, cap.7)
„Tot ce au spus lutheranii este adevărat, nu putem nega nimic”, a declarat un episcop
catolic. „Puteți respinge printr-o judecată sănătoasă mărturisirea făcută de elector și de
aliații lui?”, întrebă un altul pe dr. Eck. „Cu scrierile apostolilor și ale proorocilor — nu”, a
fost răspunsul, „dar cu acelea ale Părinților bisericești și ale conciliilor — da”. „Înțeleg”, a
răspuns cel care întrebase, „lutheranii după părerea dumneavoastră sunt în cadrul Scripturii,
iar noi în afara ei”. (Idem, b.14, cap.8)
Unii dintre prinții germani au fost câștigați pentru credința reformată. Însuși împăratul a
declarat că articolele protestanților erau numai adevăr. Confesiunea a fost tradusă în multe
limbi și a circulat în toată Europa, fiind primită de milioane de oameni din generațiile
următoare, ca exprimare a credinței lor. Slujitorii credincioși ai lui Dumnezeu nu se
osteniseră în zadar. Când puterile, stăpânirile și duhurile rele din locurile cerești s-au unit
împotriva lor, Domnul nu l-a uitat pe poporul Său. Dacă ochii le-ar fi fost deschiși, ar fi
văzut o dovadă evidentă a prezenței și ajutorului divin, asemănătoare cu aceea care a fost
dată unui profet din vechime. Când robul lui Elisei a arătat stăpânului o armată vrăjmașă
care i-a înconjurat și le-a tăiat orice cale de scăpare, profetul s-a rugat: „Doamne, Te rog,
deschide-i ochii ca să vadă”. (2 Regi 6, 17). Și iată că muntele era plin de care și cai de foc,
armata cerului stătea pentru a-l ocroti pe omul lui Dumnezeu. Tot în acest fel i-au păzit
îngerii și pe lucrătorii cauzei Reformei.
Unul dintre principiile susținute categoric de Luther a fost că nu trebuie să se apeleze la
puterea pământească pentru a sprijini Reforma „și nici o cerere să nu fie făcută armatelor
pentru a o apăra”. S-a bucurat că Evanghelia a fost mărturisită de către prinții imperiului;
dar atunci când ei au propus să se unească într-o ligă de apărare, el a declarat că „învățătura
Evangheliei trebuie să fie apărată numai de Dumnezeu. Cu cât omul se amestecă mai puțin
în această lucrare, cu atât mai evidentă va fi intervenția lui Dumnezeu în favoarea ei. Toate
130