Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
protestanților din Speier: „Cel Atotputernic, care v-a dat harul să mărturisiți energic, liber și<br />
fără teamă, să vă păstreze în această statornicie creștină până în ziua veșniciei”. (Idem, b.13,<br />
cap.6)<br />
Dacă Reforma, după ce obținuse un oarecare succes, ar fi fost de acord să încetinească<br />
lucrarea pentru a câștiga favoarea lumii, ar fi fost nesinceră față de Dumnezeu și față de ea<br />
însăși și ar fi pricinuit în felul acesta propria distrugere. Experiența acestor nobili<br />
reformatori conține o lecție pentru toate veacurile viitoare. Felul lui Satana de a lucra<br />
împotriva lui Dumnezeu și a Cuvântului Său nu s-a schimbat; el se împotrivește și astăzi tot<br />
atât de mult ca Scripturile să fie călăuza vieții, ca și în secolul al XVI-lea. În vremea noastră<br />
se vede o mare îndepărtare de învățăturile și preceptele lor și este nevoie de o reîntoarcere la<br />
marele principiu protestant — Biblia și numai Biblia, ca regulă a credinței și datoriei. Satana<br />
încă lucrează pe orice cale pe care o poate inventa ca să distrugă libertatea religioasă.<br />
Puterea antihristă pe care protestatarii din Speier au respins-o lucrează cu o putere nouă,<br />
căutând să recâștige supremația pierdută. Același atașament neclintit față de Cuvântul lui<br />
Dumnezeu, manifestat de Reformă în acel ceas de criză, este singura nădejde pentru reforma<br />
din zilele noastre.<br />
Dar pentru protestanți au apărut semne ale primejdiei; erau totuși și semne că mâna<br />
divină se întinde să-i ocrotească pe cei credincioși. Astfel, cam în același timp, Melanchton<br />
îl conducea în grabă pe străzile din Speier spre Rin pe prietenul lui, Simon Grynaeus,<br />
stăruind de el să treacă fluviul. Acesta era mirat de o așa mare grabă. „Un bătrân cu aer<br />
solemn și grav, dar pe care nu-l cunosc”, îi spuse Melanchton, „mi s-a arătat și mi-a spus că<br />
dintr-o clipă în alta funcționarii justiției vor fi trimiși de Ferdinand să-l aresteze pe<br />
Grynaeus”.<br />
În ziua aceea, Grynaeus se scandalizase din cauza unei predici a lui Faber, un catolic<br />
renumit, iar la încheierea ei l-a dojenit pentru că apăra niște „rătăciri detestabile”. „Faber își<br />
ascunsese mânia, dar imediat după aceea s-a dus la rege, de la care a obținut un ordin<br />
împotriva profesorului indezirabil de la Heidelberg. Melanchton nu se îndoia de faptul că<br />
Dumnezeu îi salvase prietenul, trimițând unul dintre sfinții Săi îngeri să-l avertizeze.”<br />
Nemișcat pe țărmurile Rinului, a așteptat până când apele fluviului l-au salvat pe Grynaeus<br />
din mâinile prigonitorilor. „În sfârșit!”, strigă Melanchton când l-a văzut pe malul celălalt,<br />
„iată-l salvat din ghearele acelora care sunt setoși de sânge nevinovat”. Când s-a întors<br />
acasă, Melanchton a fost informat că ofițerii, trimiși în căutarea lui Grynaeus, i-au scotocit<br />
casa din pivniță până la acoperiș. (Idem, b.13, cap.6)<br />
Dar Reforma urma să fie pusă și mai mult în evidență înaintea mai marilor pământului.<br />
Prinților evanghelici li se refuzase o audiență la regele Ferdinand; dar li s-a dat totuși o<br />
anumită ocazie în care să-și prezinte cauza înaintea împăratului, înaintea adunării<br />
demnitarilor bisericii și statului. <strong>Pentru</strong> a tempera neînțelegerile care tulburau împărăția,<br />
Carol al V-lea, în anul următor protestului de la Speier, a convocat o Dietă la Augsburg,<br />
128
Change language