Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
Capitolul 11 — Protestul Prinților<br />
Una dintre cele mai nobile Testimonies care au fost depuse vreodată în favoarea<br />
Reformei a fost protestul adresat de prinții creștini din Germania, la Dieta din Speier, în anul<br />
1529. Curajul, credința și statornicia acestor bărbați ai lui Dumnezeu au câștigat pentru<br />
veacurile următoare libertatea de gândire și conștiință. Protestul lor a dat bisericii reformate<br />
numele de protestantă; principiile lui sunt „însăși esența protestantismului”. (D’Aubigne,<br />
b.13, cap.6)<br />
O zi întunecată și amenințătoare venise pentru Reformă. În ciuda edictului de la Worms,<br />
care îl declara pe Luther în afara legii și interzicea învățăturile sau credința în doctrinele lui,<br />
toleranța religioasă progresase în imperiu. Dumnezeu, în providența Sa, pusese în derută<br />
forțele care se împotriveau adevărului. Carol al V-lea jurase să stârpească Reforma, dar, ori<br />
de câte ori își ridica mâna să lovească, fusese obligat să lovească în altă parte. Mereu și<br />
mereu, distrugerea iminentă a tuturor acelora care îndrăzneau să se împotrivească Romei<br />
părea inevitabilă; dar în momentul critic apăreau ori armatele turcești la frontiera<br />
răsăriteană, ori împăratul Franței sau chiar papa însuși, gelos pe puterea mereu crescândă a<br />
împăratului, pornea război împotriva lui; și în felul acesta, în mijlocul luptei și frământării<br />
popoarelor, Reforma avusese răgazul să se întărească și să se răspândească.<br />
În cele din urmă, însă, suveranii papali s-au împăcat pentru a face cauză comună<br />
împotriva reformaților. Dieta din Speier, din anul 1526, dăduse fiecărui stat libertatea<br />
deplină în materie de religie până la întrunirea unui conciliu general; dar abia trecuseră<br />
primejdiile care amenințaseră această făgăduință, că împăratul a convocat o a doua Dietă la<br />
Speier, în anul 1529, cu scopul de a stârpi erezia. Prinții urmau să fie convinși, prin mijloace<br />
pașnice dacă era posibil, să se declare împotriva Reformei; dar dacă aceasta nu reușea, Carol<br />
era hotărât să recurgă la sabie.<br />
Papistașii jubilau. Au venit la Speier într-un număr mare și și-au manifestat deschis<br />
împotrivirea lor față de reformatori și față de toți aceia care-i favorizau. Melanchton spunea:<br />
„Suntem urâciunea și gunoiul lumii; dar Hristos va privi asupra sărmanului Său popor și-l va<br />
păzi”. (Idem, b.13, cap.5). Prinților Evangheliei prezenți la Dietă le-a fost interzis chiar să li<br />
se predice Evanghelia în locuințele lor. Însă poporul din Speier, însetat după Cuvântul lui<br />
Dumnezeu și în ciuda interdicției, se aduna cu miile la serviciile divine ținute în capela<br />
electorului de Saxonia.<br />
Faptul acesta a grăbit izbucnirea crizei. Un mesaj imperial a anunțat Dieta că, întrucât<br />
hotărârea care dădea libertate de conștiință dăduse naștere la dezordini mari, împăratul cerea<br />
să fie anulată. Acest act arbitrar a provocat indignarea și îngrijorarea creștinilor evanghelici.<br />
Unul dintre ei spunea: „Hristos a căzut iarăși în mâinile lui Caiafa și ale lui Pilat”.<br />
Romaniștii au devenit mai violenți. Un papistaș fanatic declara: „Turcii sunt mai buni decât<br />
123
Change language