Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
acționăm. Să predicăm; restul aparține lui Dumnezeu. Dacă aș folosi forța, ce aș câștiga?<br />
Încruntare, formalitate, rânduieli omenești și fățărnicie. Dar n-ar fi nici o sinceritate a inimii,<br />
nici credință și nici milă. Acolo unde lipsesc acestea trei, totul lipsește și n-aș da nici o<br />
ceapă degerată pentru un astfel de rezultat. Dumnezeu poate face singur mai mult prin<br />
Cuvântul Său decât voi și decât mine și toată lumea, prin puterea noastră unită. Dumnezeu<br />
cere stăpânire asupra inimii, când inima este luată în stăpânire totul este câștigat....”<br />
„Voi predica, voi discuta și voi scrie; dar nu voi constrânge pe nimeni, deoarece credința<br />
este un act voluntar. Vedeți cum am procedat eu. M-am ridicat împotriva papei, a<br />
indulgențelor și a papistașilor, dar fără violență sau zgomot. Am prezentat Cuvântul lui<br />
Dumnezeu, am predicat și am scris, aceasta a fost tot ce am făcut. Și în timp ce dormeam,<br />
cuvântul pe care l-am predicat a răsturnat papalitatea în așa fel, încât nici un prinț sau<br />
împărat nu i-a făcut un atât de mare rău. Și cu toate acestea n-am făcut nimic; căci Cuvântul<br />
a făcut totul. Dacă aș fi dorit să fac apel la forță, poate că toată Germania ar fi fost scăldată<br />
în sânge. Însă care ar fi fost urmarea? Ruină și pustiire atât pentru trup, cât și pentru suflet.<br />
De aceea rămân liniștit și las Cuvântul să străbată prin toată lumea.” (Idem, b. 9, cap. 8)<br />
Timp de o săptămână, în fiecare zi, Luther a continuat să predice mulțimii dornice.<br />
Cuvântul lui Dumnezeu a frânt vraja exaltării fanatice. Puterea Evangheliei i-a întors pe cei<br />
rătăciți la calea adevărului.<br />
Luther nu dorea să se întâlnească cu fanaticii ale căror acțiuni pro-duseseră un rău atât de<br />
mare. Îi știa ca oameni cu judecată nesănătoasă și cu patimi nestăpânite care, în timp ce<br />
pretindeau a fi iluminați în mod deosebit de sus, nu suportau nici cea mai slabă contrazicere<br />
și nici cel mai amabil sfat sau mustrare. Arogându-și autoritatea supremă, ei cereau tuturor<br />
fără discuție să le recunoască pretențiile. Dar pentru că ei au cerut o întrevedere, Luther a<br />
consimțit să se întâlnească cu ei; și în acest fel le-a demascat cu un succes atât de mare<br />
pretențiile lor, încât impostorii au plecat în grabă din Wittenberg.<br />
Fanatismul a fost înăbușit pentru o vreme; dar câțiva ani mai târziu a izbucnit iarăși cu o<br />
violență și mai mare și cu urmări mai grozave. Cu privire la conducătorii acestei mișcări,<br />
Luther spunea: „<strong>Pentru</strong> ei, Sfintele Scripturi erau doar o literă moartă și au început să strige<br />
cu toții: Duhul! Duhul! Desigur eu nu-i voi urma acolo unde-i conduce duhul lor. Să mă<br />
ferească Dumnezeu, în mila Sa, de o biserică în care nu sunt decât sfinți. Doresc să locuiesc<br />
cu cel umil, cu cel slab, cu cel bolnav, care-și cunoaște și simte păcatele și care geme și<br />
strigă mereu la Dumnezeu din adâncul inimii lor, ca să primească mângâiere și sprijin.”<br />
(Idem, b.10, cap.10)<br />
Thomas Münzer, cel mai activ dintre acești fanatici, era un bărbat cu o vastă pricepere<br />
care, dacă ar fi fost corect îndrumată, l-ar fi făcut în stare să facă binele; dar el nu învățase<br />
primele principii ale religiei adevărate. „Era stăpânit de dorința de a reforma lumea și uita,<br />
ca de altfel toți fanaticii, că reforma trebuie să înceapă cu el.” (Idem, b. 9, cap. 8). Ambiția<br />
lui era să câștige poziție și influență și nu dorea să fie al doilea, nici măcar după Luther.<br />
118
Change language